30.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăGDPR(P) Cum să alegi cele mai potrivite soluţii pentru instalaţiile sanitare

(P) Cum să alegi cele mai potrivite soluţii pentru instalaţiile sanitare

Instalaţiile sanitare şi termice joacă un rol esenţial în buna funcţionare a casei. Alegerea acestora trebuie făcută cu atenţie, în funcţie de tipul de instalaţie, iar decizia finală trebuie luată împreună cu un specialist avizat în domeniu. Fiind un proiect complex, realizarea sau înlocuirea instalaţiei sanitare necesită investiţii importante atât din punct de vedere financiar, cât şi de timp. Dacă te-ai hotărât să faci această schimbare, experţii Praktiker te ajută cu cele mai bune sfaturi pentru alegerea instalaţiei potrivite pentru casa ta.

Primul pas constă în alegerea unor materiale de calitate ridicată, întrucât acestea măresc durata de viaţă a instalaţiei şi reduc riscul apariţiei unor accidente neprevăzute şi nedorite. Cele mai moderne componente pentru sistemul sanitar sunt ţevile din polipropilenă (PPR), care au multiple avantaje. În primul rând, sunt uşor maleabile şi au o durată de viaţă de 50 de ani. Deşi ţevile din cupru au mai multe avantaje estetice, polipropilena este o soluţie mai sigură şi mai puţin costisitoare. Pentru instalaţiile de încălzire se recomandă folosirea ţevilor cu inserţie de fibră compozită, care împiedică dilatarea acestora. De asemenea, este recomandat ca ţevile din perete să fie protejate cu izolaţii întrucât, chiar dacă acţiunea cimentului nu are efect semnificativ asupra ţevii în sine, aceasta trebuie să aibă loc să se dilate.

Dacă nu eşti conectat la reţeaua publică de încălzire sau dacă îţi doreşti să te debranşezi de la aceasta, vei avea nevoie de o centrală termică. Principalul avantaj al centralei este independenţa faţă de furnizorii de apă caldă şi căldură, evitând astfel momentele în care se întrerupe alimentarea. Criteriile primare după care ar trebui să îţi alegi centrala sunt dimensiunea spaţiului de încălzit şi eficienţa. Cele mai eficiente centrale sunt cele care funcţionează cu gaze naturale, în condensaţie, pentru că reduc consumul de energie cu până la 35% şi au randament ridicat. Puterea centralei variază în funcţie de dimensiunea casei. De exemplu, dacă locuinţa are o izolaţie de calitate, o centrală de 24Kw poate încălzi un spaţiu de 180 m2.

De asemenea, când vine vorba de apă caldă, trebuie să ţii cont şi de numărul de baterii pe care le ai în casă. Volumul de ACM generat de o centrală este de aproximativ 10-15 litri/minut, ceea ce depinde de coeficientul delta T. Acest lucru înseamnă că în momentul în care la bucătărie se spală vase şi, simultan, cineva foloseşte duşul, vor exista uşoare fluctuaţii de temperatură. Aşadar, pentru locuinţe cu o singură baie, centralele de 24 kW sunt potrivite. În schimb, pentru două băi se recomandă centralele de 28 kW. În plus, pentru un confort sporit, se recomandă şi un boiler termoelectric, dacă spaţiul locuinţei permite.

Este indicat să achiziţionezi şi termostatul odată cu centrala termică, cu ajutorul căruia vei putea menţine o temperatură constantă în casă.

Produsul principal de care ai nevoie pentru încălzirea locuinţei este, evident, radiatorul. La fel ca centrala termică, radiatorul se alege în funcţie de dimensiunea camerei în care va fi amplasat. De exemplu, pentru o cameră de 25 m3 (10 m2) ai nevoie de un radiator cu o putere de aproximativ 1.500 W. Caloriferul din aluminiu este cel mai potrivit dacă îţi doreşti să sporeşti eficienţa energetică şi să ai o investiţie durabilă. 

Pentru cei care îşi doresc să creeze un spaţiu mai sofisticat, dar relaxant, o alternativă inspirată la calorifere sunt şemineele. Acestea oferă încăperii un aspect clasic şi rafinat şi au o capacitate ridicată de încălzire. Dezavatajul este că sunt mai dificil de construit şi întreţinut, fiind în principal alimentate cu lemn, instalaţia completă este costisitoare şi pot fi amplasate numai la casă. Dacă nu ai avantajul de a locui la casă şi îţi doreşti totuşi un şemineu, poţi opta pentru unul electric. Acesta este mult mai uşor de întreţinut, iar riscul accidentelor este seminificativ diminuat, însă nu are putere energetică la fel de mare ca şemineul clasic.

Nu în ultimul rând, nu uita de sistemul de evacuare a apei uzate şi de ventilaţie, foarte important pentru buna funcţionare a întregului sistem sanitar. Pentru aceste instalaţii sunt recomandate ţevile PP, care să asigure scurgerea rapidă a reziduurilor. În plus, pentru aceste ţevi componentele aparente se pot înlocui foarte uşor de aproape oricine.

Alături de un instalator profesionist, proiectează mai întâi planul sistemului sanitar, pentru a fi sigur că proiectul final va fi satisfăcător. Uneori, schiţa desenată nu se potriveşte cu realitatea care urmează să fie executată. De aceea, este posibil să mai apară modificări în planul iniţial, schimbări care nu pot fi regândite decât de o persoană cu experienţă.

Pentru o gamă mai largă de produse şi sfaturi, te aşteptăm în magazinele Praktiker din ţară şi pe www.praktiker.ro, unde experţii noştri te vor ajuta să faci cele mai bune alegeri şi să iei cele mai bune decizii.

Cele mai citite

Ce este foliculita, cum o tratăm și cum o putem preveni

Ce este foliculita? Foliculita este o afecțiune comună, în general benignă, a pielii în care foliculul de păr devine infectat/inflamat și formează o pustulă...

Aproape jumătate din angajați sunt nemulţumiţi şi foarte nemulţumiţi de actualul loc de muncă

Aproape 41% dintre angajaţi sunt nemulţumiţi şi foarte nemulţumiţi de actualul loc de muncă, salariul, relaţia cu managerul şi lipsa recunoaşterii profesionale fiind principalele...

Statul Qatar va avea investiții în România de 15 miliarde de euro, anunță premierul Ciolacu

Vizita premierului Marcel Ciolacu în Qatar, în perioada 16 aprilie-17 aprilie 2024, are ca principal obiectiv "dezvoltarea în România a unor proiecte de investiții...
Ultima oră
Pe aceeași temă