Stim cu totii ca stresul si starea de oboseala reprezinta elemente aproape nelipsite ale vietii noastre asa-zis moderne, devenita pe zi ce trece mai agitata si competitiva. Daca ii spui cuiva ,,sunt stresat” sau ,,ma simt obosit tot timpul”, nu risti sa-i provoci vreo surpriza, caci deja aceste lucruri au ajuns sa faca parte din cultura noastra, sunt omniprezente, asadar pot parea chiar inofensive, cam la fel cu chelia sau stranutul ocazional. Si totusi starea de a fi stresat sau de a te simti obosit cu sau fara motiv reprezinta, de cele mai multe ori, o problema demna de toata atentia.
De fapt stresul si oboseala cronica sunt doua patologii prietene, daca ma pot exprima astfel; sunt stari frecvente in viata celor suprasolicitati, care muncesc 10-12 ore pe zi, a celor care practica profesii ce le impun concentrarea atentiei timp indelungat , a celor care traiesc intr-un mediu conflictual sau foarte incordat, a celor care s-au confruntat cu diverse boli trenante, a celor care nu pot face fata consecintelor unor conflicte familiale,dezastre naturale,etc. Sigur ca situatiile ce pot genera aceste patologii pot fi mult mai multe, am dat doar cateva exemple pentru a contura ideea ca, indiferent ce vrem de la noi insine, corpul uman are niste limite de rezistenta, care pot ceda atunci cand sunt fortate un timp indelungat. Este oarecum impropriu sa vorbim despre cauzele stresului, pentru ca ele pot exista in viata cotidiana a indiferent cui, incepand de la plansul unui copil in timpul noptii, pana la pretentiile exagerate ale unui sef caruia-i place sa-si demonstreze statutul. Orice poate fi motiv de stres, insa adevaratele cauze ale stresului se identifica mai degraba in toleranta individuala, decat in factorii exteriori; nu toti soldatii intorsi acasa dupa un razboi sufera de stres posttraumatic, spre exemplu, chiar daca toti au participat la lucruri greu de imaginat.
Corpul uman este proiectat in mod natural sa poata rezista situatiilor stresante, chiar evolutia fiintei umane de-a lungul mileniilor demonstreaza asta, dar nu toti indivizii au aceeasi limita de rezistenta, iar cand asa numitii ,,hormoni de stres” persista prea mult timp in sange, creste riscul aparitiei diverselor boli somatice sau psihice.Este binecunoscut faptul ca dupa o situatie stresanta majora, multe persoane ,,se imbolnavesc”subit: viroze, colici biliare, dureri de articulatii, de cap, de stomac, ameteli, greata, schimbari inexplicabile de dispozitie, stari de hipoglicemie, etc. Fenomenul mai este cunoscut ca epuizare suprarenala, dar, din pacate, rareori e diagnosticat ca atare sau luat in seama, cu atat mai putin tratat.
Epuizarea suprarenala apare dupa starile de stres prelungit (fizic, psihic) in care secretia de adrenalina, noradrenalina sau cortisol a functionat din plin pentru a sustine corpul. Numai ca, asa cum precizam chiar la inceput, toti avem limite, corpul nu poate fi folosit ca o masina, limitele lui fizice, psihice, energetice, nu pot fi depasite la nesfarsit fara consecinte. Daca mai luam in calcul si faptul ca sistemul hormonal e unul integrat, atunci n-ar trebui sa ne miram ca epuizarea suprarenala va afecta mai devreme sau mai tarziu si alte glande in corp – tiroida, paratiroide, ovare, hipofiza, etc. De fapt, daca privim in jur, am putea crede ca e o adevarata ,,epidemie” azi de infertilitate, amenoree, tiroidita autoimuna, deficite de crestere la copii, boli autoimune de tot felul, patologii a caror incidenta nu ar trebui sa fie atat de mare intr-o lume moderna si cu sisteme sanitare incomparabil mai performante decat in trecut, in urma cu 50-60 de ani. Si totusi…iata ca se intampla, pentru ca viata noastra actuala atat de agitata, de competitiva, de plina de tot felul de tentatii pentru care suntem ,,educati” sa le avem ca tinte, acest tip de ,,modernitate” vine cu niste costuri pe care nu suntem pregatiti sa le suportam si nici nu cred ca vom fi, corpul uman nu se ,,modernizeaza”, nu se retehnologizeaza ca sa poata tine pasul cu noile noastre conceptii despre viata. De aceea , poate ca cea mai buna atitudine ar fi sa-i intelegem limitele, sa le acceptam si sa ne adaptam lor, in loc sa le fortam ca sa le adaptam pe ele ideilor noastre.
In acest sens imi amintesc cazul cu totul special al unei paciente foarte tinere care a apelat acum cativa ani la terapia Bowen ca sa o ajute intr-o situatie pe care ea o considera disperata: tocmai devenise controlor de trafic aerian si facea atacuri de panica ! Eram prima persoana careia ii spunea asta si m-am straduit sa o ascult calma; din fericire am aflat ca la momentul respectiv isi luase un concediu medical sub un pretext oarecare, deci nu reprezenta un pericol imediat pentru absolut nimeni. Aceasta tanara purta povara unui stres enorm: pentru toata familia ei ea reprezenta confirmarea ideilor de forta si de succes, premianta in scoala, pregatire impecabila, examene trecute mereu cu brio, munca sustinuta tot timpul, conduita ireprosabila. Era pur si simplu devastata de spaima ca nu i se poate intampla asa ceva, ii era rusine ca o sa-i dezamageasca pe toti, ingrozita de ideea ca nu stie incotro s-o ia din punct de vedere profesional, terifiata de ea insasi, de parca tocmai aflase ca nu e cine credea ca este, ci un fel de monstru care tocmai isi scosese capul afara impiedicand-o sa mai functioneze normal. Cand am intrebat-o cum se simtise in ultimele doua luni dinaintea primului atac de panica, am avut in fata, descris ca la manual, un pasaj de existenta umana trait in fortarea limitelor – tabloul clasic al luptatorului antrenat sa invinga orice obstacol – primise destule semne ale epuizarii suprarenale, dar nu le luase in seama, pentru ca avea obiective de atins si era obisnuita sa fie pe locul intai, cu orice pret. Manifestarile care o ingrozeau incepusera la doua zile dupa promovarea ultimelor examene si angajare, adica dupa ce scopul fusese atins.
I-am pus conditia sa doarma oricat ii cere corpul sa faca asta dupa prima sedinta si pana la urmatoarea, sa evite dulciurile, sa nu bea cafea,sa nu manance decat daca si cand ii e foame, sa nu practice niciun sport, doar sa mearga pe jos in aer liber cand simte nevoia. A doua zi m-a sunat un pic speriata, pentru ca dupa prima sedinta dormise 12 ore neintrerupt!
Citeste continuarea pe site-ul terapeutei bowen, Luiza Predescu: Terapia Bowen pentru stres si oboseala cronica
Cabinet Terapia Bowen – Terapeut Master Luiza Predescu.
Strada Rasaritului nr.5, Bucuresti.
Telefon: 0766.420.590, 0743.016.409
www.terapeutic.ro
