23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăGDPR5 lucruri care nu ar trebui să îţi lipsească din bagaj când...

5 lucruri care nu ar trebui să îţi lipsească din bagaj când pleci într-o călătorie

A venit vara şi aşteptăm cu nerăbdare să plecăm în concediu. Destinaţia este la alegerea fiecăruia, în funcţie de preferinţe. Unii vor alege veşnic muntele în detrimentul mării, iar alţii vor face doar scurte vizite prin diferite capitale. Oriunde am merge, sunt câteva lucruri pe care nu trebuie să le lăsăm acasă.

1. Acte

Începem cu partea logistică. Nu uita să îţi iei toate actele, începând cu paşaport, buletin, permis de conducere. Tot în această categorie se încadrează şi cardurile şi asigurarea medicală pe care ţi-o faci înainte să pleci. Dacă mergi într-o anumită ţară, interesează-te dacă ai nevoie de paşaport. Nu vrei să te trezeşti cu surprize. În funcţie de mijlocul de transport pe care îl alegi, ai grijă să fie totul pus la punct. Să ai biletele de avion printate şi rezervările de la hotel în ordine.

2. Laptop, telefon, aparat foto

Ia cu tine o bucăţică din tehnologia de acasă! Nu pentru a lucra sau pentru a-ţi petrecere serile pe  internet pe parcursul sejurului ci să îţi poţi verifica e-mailurile. Activează-ţi roamingul şi nu uita să iei cu tine încărcătoarele. Imortalizează momentele plăcute cu ajutorul unui aparat de fotografiat!

3. Mini Ghid

Dacă ai ales să pleci într-un tur al Europei, fii sigură că ai pregătit hărţile oraşelor pe care vrei să le vizitezi. În felul acesta, nu te vei pierde şi ai obiectivele clare pe care doreşti să le vezi. Totodată, un carneţel cu orarul şi costul mijloacelor de transport îţi va fi foarte de ajutor.

4.  Trusă medicală

Nu pleca la drum fără o trusă medicală în care ai câteva lucruri utile pentru un prim ajutor. Ce trebuie să conţină kitul tău medical? Dacă mergi la mare sau la munte, împachetează-ţi creme pentru arsuri sau înţepături de insecte. Să ai la tine mereu un blister de medicamente antiinflamatoare. Să nu uiţi de spirt, pansament şi plasturi în cazul în care se răneşte cineva.

5. O carte bună

Dacă tot pleci să te relaxezi, ia cu tine o carte pe care vrei s-o citeşti de mult timp dar nu ai apucat. Ce este mai plăcut decât să stai la plajă sau într-un hamac la munte şi să lecturezi o carte de calitate?

Cele mai citite

Nicolae Ciucă, la 20 de ani de la aderarea României la NATO: „Aceste două decenii au reprezentat cea mai bună perioadă din istoria noastră”

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a evidenţiat, vineri, într-un mesaj transmis cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la admiterea României în...

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...

Hidroelectrica anunță că Barajul Izvorul Muntelui este în perfectă siguranță după seismul de joi dimineață

Hidroelectrica a anunțat că Barajul Izvorul Muntelui, unul dintre cele mai mari din Europa, este în perfectă siguranţă după seismul produs joi dimineață în...
Ultima oră
Pe aceeași temă