15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăGDPRDescoperiri uimitoare despre beneficiile somnului asupra sănătății

Descoperiri uimitoare despre beneficiile somnului asupra sănătății

Este cunoscut faptul că organismul uman se reface în timpul somnului. Secreția hormonilor necesari pentru creștere și pentru reglarea energiei reprezintă numai o mică parte a proceselor prin care trece organismul în timpul perioadei de odihnă. Descoperiri recente ale cercetătorilor oferă noi motive pentru a acorda o importanță deosebită somnului, relatează Huffingtonpost:

1. Îmbunătățește memoria

Un studiu al cercetătorilor de la Universitatea din New York, realizat pe rozătoare, demonstrează că zonele din creier care sunt active în timpul învățării se reactivează în timpul perioadei de odihnă. Această descoperire este foarte importantă pentru viitoarele cercetări, întrucât mecanismele din spatele conexiunii între memorie și somn nu au fost cunoscute până acum.

Citește și: Memoria îți joacă feste? Află posibilele cauze și ce pericole denotă!

2. Îmbunătățește procesul de învățare

Un studiu al unei universități americane arată că auzirea, în timpul somnului, a informațiilor învățate anterior, ajută la o memorare mai bună a acestora. Cercetărorii au făcut experimentul pe două grupuri de participanți, pe care i-au învățat cuvinte din limbi străine.

Primul grup a învățat cuvintele în mod obișnuit, în timp ce al doilea grup a auzit înregistrăti ale cuvintelor în timpul somnului, după ce le-au învățat. După câteva ore, subiecții care au auzit cuvintele în timpul somnului au obținut note mai mari la evaluare, decât cei care au învățat prin metodele obișnuite. Însă, acest efect a fost probat numai pentru cuvintele pe care subiecții le-au auzit și înainte de a adormi.

3. Elimină substanțele chimice nedorite din creier

În timpul somnului, creierul lucrează la îndepărtarea substanțelor chimice acumulate prin activitățile din timpul zilei. Cercetărorii cred că acest proces ar putea fi răspunsul la motivul pentru care somnul insuficient crește riscul de dezvoltare a bolii Alzheimer.

4. Reduce riscurile de a dezvolta o depresie

Un studiu recent publicat în SLEEP journal oferă mai multe detalii în privința conexiunilor existente între sănătatea mentală și calitatea somnului. Studiul realizat pe un grup de adolescenți arată că somnul de mai puțin de șase ore pe noapte crește riscurile de dezvoltare a unei depresii severe.

Citește și: Remedii naturale pentru depresie care merită încercate

5. Îmbunătățește performanța la examene

Un studiu realizat în Belgia demonstrează că studenții care dorm cel puțin șapte ore pe noapte obțin note cu 10% mai mari decât cei care dorm mai puțin.

Pentru cei care au terminat studiile este important de știut că somnul este foarte important pentru memorie și pentru atenția la locul de muncă.

6. Crește performanța atletică

Un studiu recent al Universității Standford, realizat pe propria echipă de baschet, demonstrează că performanța atletică poate fi influențată de calitatea somnului.

Cercetătorii au monitorizat performanța jucătorilor pe o perioadă de două săptămâni, timp în care sportivii au dormit, în medie, 6 ore și 30 de minute pe noapte. Apoi, au monitorizat performanța atleților pe o altă perioadă, în care aceștia au dormit, în medie, 8 ore și 30 de minute pe noapte. Astfel, cercetătorii au constatat că sportivii au avut rezultate mai bune în perioada în care au dormit mai multe ore.

7. Îmbunătățește imunitatea

Studii recente arată că există legături directe între somn și imunitatea împotriva răcelii. Somnul are un rol important în reducerea inflamărilor și a altor factori prezenți din cauza bolii.

Un studiu publicat în SLEEP journal arată că oamenii care dorm între șapte și opt ore au cel mai mic număr de absențe de la locurile de muncă, din motive de sănătate.

Citește și: Top cinci stimulente naturale pentru imunitate

8. Ajută lupta împotriva kilogramelor în plus

Câteva studii recente sugerează o relație de dependență între somn și metabolism. Un astfel de studiu este cel al Universității din Pennsylvania, realizat pe 225 de oameni. Acesta arată că persoanele care dorm prea puțin sunt mai predispuși la îngrășare.

Studiul arată că restricția orelor de somn a dus la îngrășarea în mai mare măsură a afro-americanilor, în comparație cu caucazienii. Mai mult, privarea subiecților de orele de somn a dus la îngrășarea într-o proporție mai mare a bărbaților, în comparație cu femeile.

Cercetărorii spun că persoanele care dorm puțin consumă mai multe calorii, deoarece au mai mult timp să mănânce. Aceasta ar fi principala cauză a îngrășării.

Citește și: Dietele-şoc ar putea avea efecte benefice – studiu

Cele mai citite

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...

Spitalul Obregia din București va avea o Secţie clinică de psihiatrie pediatrică

O Secţie clinică de psihiatrie pediatrică urmează să fie realizată la Spitalul Obregia, în baza unui protocol de colaborare încheiat între Administraţia Spitalelor şi...

NATO a exersat trimiterea rapidă a trupelor în România

Conducerea NATO a verificat capacitatea de a-și trimite rapid trupele în România, prin Slovenia și Ungaria, în cadrul unui exercițiu care s-a numit Eagle...
Ultima oră
Pe aceeași temă