6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăGDPRCFR introduce Trenurie Soarelui spre mare și deltă

CFR introduce Trenurie Soarelui spre mare și deltă

CFR Călători va introduce în circulație trenurile speciale de vară către Marea Neagră și Delta Dunării. Acestea vor începe să circule de la sfârșitul săptămânii și vor face legătura directă spre și dinspre stațiunile de la Marea Neagră și din Delta Dunării.

Programul acestor trenuri speciale va fi menținut timp de trei luni, până la 15 septembrie. Graficul de circulație a acestor trenuri prevede ca toate regiunile țării să poată fi conectate cu destinațiile de vacanță cele mai căutate în perioada verii.

”Este vorba despre câteva zeci de trenuri care vor lega marile orașe ale țării din toate zonele geografice de litoralul românesc al Mării Negre și de Delta Dunării. Aceste trenuri vor circula în fiecare zi, nu doar la sfârșit de săptămână”, a declarat, pentru România liberă, Alina Predescu, purtătoarea de cuvânt a CFR Călători.

Potrivit reprezentantei companiei, în prezent se fac ultimele ajustări și pregătiri pentru introducerea acestor trenuri speciale. Astfel, până la sfârșitul săptămânii vor fi anunțate graficele de parcurs și tarifele pentru bilete.

Trenuri cu oprire la Divertiland

De asemenea, CFR Călători a introdus o nouă stație. Este vorba de o oprire în apropierea parcului de distracții Divertiland, pentru trenurile ”Regio” care pleacă din Gara de Nord și Gara Basarab spre vestul Capitalei. Astfel, de maine (10 iunie – n.r.) va fi deschisă și o casă de bilete dedicată stației ”Parc Divertisment Chiajna”.

Programul ”Trenurile Soarelui” este implementat în zezonul estival și este similar programului mai cunoscut ”Trenurile Zăpezii”. Acesta din urmă este consacrat deja în timpul iernii, iar prin intermediul său CFR Călători asigură legatura celor mai importnte zone ale țării cu stațiunile turistice de pe Valea Prahovei.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă