16.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăGDPRCresc preţurile locuinţelor în Constanța și Galați

Cresc preţurile locuinţelor în Constanța și Galați

Piaţa imobiliară pare să dea semne de stabilizare după criza prelungită şi sunt semnale că în unele dintre marile oraşe, printre care Galaţi şi Constanţa, preţurile locuinţelor încep să crească. Potrivit unei recente analize a evoluţiei pieţei imobiliare realizate de Eurobank Property Services (EPS), subsidiară a grupului Eurobank, în primul trimestru din 2014 preţurile rezidenţiale la nivel naţional au scăzut cu 2% faţă de trimestrul IV al anului 2013, după ce şi anterior fusese înregistrată o creştere. 

Faţă de primul trimestru din 2013, în primele luni ale lui 2014 preţurile s-au redus cu 0,6%, ceea ce indică o stabilizare a pieţei imobiliare la nivel naţional. Această evoluţie din ultimul an vine pe fondul evoluţiei pieţei imobiliare din perioada 2008-2014. Faţă de momentul de vârf al pieţei imobiliare, care a fost în trimestrul al doilea din 2008, preţurile locuinţelor s-au redus în total cu 41%, astfel că nivelurile actuale sunt similare cu cele din 2006: „De la momentul de vârf al pieţei imobiliare, consemnat în cel de-al doilea trimestru al anului 2008, preţurile rezidenţiale la nivel naţional au înregistrat scăderi medii anuale de 8,5%, cumulând o scădere totală de 41%, preţurile actuale fiind la nivelul celui de al doilea şi celui de al treilea trimestru din 2006”, se arată într-un comunicat al EPS.

Oscilaţii şi tendinţe de stabilizare

În ultimii ani au existat şi perioade de creştere. Spre exemplu, în 2012, la Galaţi, preţurile locuinţelor au oscilat de la un minimum de 610 euro/mp la un maximum de 700 euro/mp, rezultând, în raport cu preţurile din 2011, o creştere de 6,1%. Însă acea creştere a făcut parte dintr-o tendinţă de stabilizare la un anumit nivel a pieţei imobiliare din oraşele cu peste 200.000 de locuitori, după scăderile anterioare, în centrul Capitalei, Constanţa sau Craiova, creşterile fiind situate în plaja 4,8%-5,8%. Revenind la evoluţiile recente ale pieţei imobiliare, în Moldova şi Muntenia preţurile locuinţelor au înregistrat un comportament stabil timp de mai multe trimestre. Cele mai abrupte scăderi de preţuri au fost înregistrate în vestul ţării (3,8%), urmat de sudul ţării şi zona Bucureşti – Ilfov. În restul regiunilor, piaţa imobiliară este caracterizată de reduceri moderate de preţuri.

La Galaţi, preţuri în creştere

În acest context, Galaţi şi Constanţa sunt printre oraşele în care, în primul trimestru al anului, a fost remarcată o tendinţă de creştere a preţurilor: „Dintre marile oraşe regionale ale României, Ploieşti a înregistrat cea mai mare creştere a preţurilor rezidenţiale, cu o rată de 7,5%, faţă de perioada similară a anului precent, acesta fiind urmat de Braşov, Constanţa şi Galaţi. Cele mai abrupte scăderi de preţuri în aceeaşi perioadă au fost înregistrate de Brăila, Oradea şi Craiova, deşi în cazul primelor două oraşe evoluţiile înregistrate de index par să fi fost afectate de fluctuaţii aleatorii. Restul oraşelor prezintă preţuri stabile”, se spune în analiza EPS. Dintre tipurile de proprietăţi analizate de indicele rezidenţial EPS, apartamentele au avut performanţe sub nivelul mediu, atât în Bucureşti, cât şi la nivel naţional, faţă de primul trimestru din 2013.

Scăderi față de 2008

Față de vârful boom-ului imobiliar, înregistrat în 2008, prețurile sunt însă mult mai mici. În Constanţa, potrivit portalului imobiliare.ro, proprietarii de apartamente cu o cameră solicită în prezent cu 39% mai puţin decât în 2008, respectiv o sumă medie de 27.659 de euro, faţă de 45.354 de euro. Preţul cerut pentru locuinţele cu două camere s-a diminuat însă cu circa 46% în această perioadă, de la 79.131 de euro, până la 42.456 de euro în 2014. Unităţile locative cu trei camere sunt mai ieftine cu aproximativ 44%, valoarea medie de listare pe Imobiliare.ro ridicându-se acum la 59.264 de euro, faţă de 106.353 de euro în urmă cu şase ani.     

Cele mai citite

Parașutiștii și echipajul de zbor, în pericol din cauza închirierii avioanelor AN-2 scoase din uz

Un recent accident aviatic petrecut la Aerodromul Spătaru din Buzău a adus la lumină o situație îngrijorătoare în cadrul Ministerului Apărării Naționale (MApN)....

Opt activiști pentru climă au fost arestați pe aeroportul din Munchen după ce au pătruns pe pista lui

Aeroportul din Munchen s-a confruntat cu perturbări semnificative sâmbătă dimineața, când activiștii pentru climă din cadrul mișcării Last Generation au pătruns în incinta aeroportului...

Evenimente de Noaptea Muzeelor

Evenimentul Noaptea Muzeelor, aflat la a XX-a ediţie, se va desfăşura în România pe tot parcursul zilei de astăzi.La eveniment şi-au anunţat participarea muzee,...
Ultima oră
Pe aceeași temă