6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăGDPRCum să conducem în timpul iernii

Cum să conducem în timpul iernii

Având în vedere apropierea sezonului de iarnă 2014-2015, polițiștii constănțeni reamintesc tuturor conducătorilor de autovehicule regulile de bază cu privire la pregătirea autovehiculelor şi conduita în trafic. Astfel, pentru a evita efectele negative pe care sezonul rece le are asupra autovehiculelor, primele lucruri care trebuie avute în vedere sunt: verificarea sistemului de degivrare şi climatizare, verificarea sistemului de lumini, inclusiv cele pentru ceaţă, dotarea autovehiculelor cu anvelope specifice sezonului de iarnă, lanţuri antiderapante, săculeţi de nisip, lichid de parbriz specific temperaturilor scăzute, antigel.

În ceea ce priveşte conduita pe timpul deplasărilor, poliţia rutieră vine în ajutorul conducătorilor de autovehicule cu următoarele recomandări: să adapteze permanent viteza de deplasare la condiţiile de drum (carosabil umed sau acoperit cu gheaţă, zăpadă, polei), să folosească corespunzător atât sistemul de iluminare, semnalizare, cât și pe cel de climatizare şi dezaburire, să păstreze în mers o distanţă suficientă pentru a preveni producerea unei coliziuni atunci când condiţiile de deplasare sunt nefavorabile, să nu se angajeze în efectuarea manevrei de depăşire în cazul în care vizibilitatea este scăzută, să nu bruscheze comenzile autovehiculului la schimbarea direcţiei de deplasare, să reducă viteza de deplasare în apropierea marcajelor pietonale şi să acorde prioritate de trecere pietonilor angajaţi în traversare.

Polițiștii amintesc faptul că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 prevede sancţionarea conducerii autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar în cazul autovehiculului de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, fără ca acestea să fie echipate cu anvelope de iarnă pe roţile axei/axelor de tracţiune sau fără a avea montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate. Amenda este de la 9 la 20 puncte-amendă, respectiv între 810 şi 1.800 lei. În plus, se reține certificatul de înmatriculare.  

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă