22.4 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăGDPRCum să ne ferim de caniculă

Cum să ne ferim de caniculă

Zilele acestea, indicele temperatură–umezeală (ITU) va depăşi frecvent pragul critic de 80 al disconfortului termic. Pentru prevenirea efectelor negative ale temperaturile ridicate, specialiştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa şi medicii SMURD recomandă să luați mai multe măsuri preventive. 

În ceea ce privește spaţiile deschise (pe stradă şi la locul de muncă), reprezentanții ISU Dobrogea spun că deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul în spaţii dotate cu aer condiţionat (magazine, spaţii publice) sau fără expunere directă la soare (corturi, umbrare).

Purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare, consumaţi 1,5–2 litri de lichide pe zi (apă sau sucuri naturale de fructe sau ceaiuri), nu foarte reci, neaşteptând apariţia senzaţiei de sete, și mâncaţi echilibrat şi variat, insistând pe produsele cu valoare calorică mică.

De asemenea, menţineţi legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilităţi) interesându-vă de starea de sănătate a acestora şi oferindu-le asistenţă ori de câte ori au nevoie.

Evitaţi băuturile ce conţin cofeină sau zahăr în cantitate mare și alimentele cu un conţinut mare de grăsimi, în special de origine animală. Nu consumaţi alcool (inclusiv bere) – vă deshidratează şi vă transformă într-o potenţială victimă a caniculei.

Extrem de important este să nu lăsaţi copiii singuri în maşină.

Utilizați mai puțin aparatele electrocasnice

În spaţii închise, acasă și la birou, evitaţi creşterea temperaturii, având grijă să limitaţi utilizarea aparatelor electrocasnice, a luminii artificiale şi a surselor de căldură și să menţineţi închise toate ferestrele când temperatura exterioară este mai mare decât cea din spaţiul închis. Specialiștii ISU vă recomandă să scădeţi temperatura, având grijă să aerisiţi dimineaţa devreme sau seara târziu, utilizând curenţi de aer și să reglaţi aerul condiţionat la 5˚C sub temperatura ambientală.

Cele mai citite

Sebastian Burduja, atac la adresa lui Nicușor Dan. “Modul în care arată centrul Capitalei, rezultatul incompetenţei”

Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a subliniat sâmbătă că în centrul orașului există străzi cu o stare de degradare vizibilă și case...

Ministrul Sănătății vorbește despre situația maestrului Florin Piersic

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a transmis sâmbătă că evoluția artistului Florin Piersic, care a fost operat la Spitalul "Foișor" din Capitală, este una favorabilă. "Aşteptăm...

Rafila: Evoluţia artistului Florin Piersic este una favorabilă

Evoluţia artistului Florin Piersic, operat la Spitalul "Foişor" din Capitală, este una favorabilă, a anunţat sâmbătă ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, potrivit agerpres.ro. "Am şi eu...
Ultima oră
Pe aceeași temă