15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăGDPRDormitoarele, cele mai afectate de incendii

Dormitoarele, cele mai afectate de incendii

La locuinţele particulare, cele mai afectate de incendii au fost podurile şi dormitoarele, spun experții ISU Dobrogea. Majoritatea incendiilor ca sursă de aprindere de natură electrică s-au produs ca urmare a defectelor apărute în exploatarea cablurilor, montării necorespunzătoare pe materiale combustibile sau a suprasarcinilor.

Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Dobrogea are o serie de sfaturi.

În primul rând, verificați insta­lația electrică. Atunci când vă mutaţi într-un imobil este foarte important să verificaţi cu atenţie instalaţia electrică. Ideal ar fi să evaluaţi acest aspect înainte de a face achiziţia. O instalaţie veche poartă riscul de incendiu sau de avariere a aparatelor electrice din casă. Reparaţiile pot fi extrem de costisitoare, mai ales dacă va fi nevoie să înlocuiţi o parte din sistemul electric ascuns, din pereţi. n În al doilea rând, nu folosiți întrerupătoare sau prize slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, va trebui să cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei res­pective. Un scurtcircuit poate duce la incendiu. Pentru a preveni aceste defecţiuni, va trebui să acordaţi  atenţie modului în care introduceţi sau extrageţi cablurile de alimentare din priză.

De asemenea, nu suprasoli­citați o priză. Cele mai multe incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent. Avertismentul vizează mai mult electrocasnicele de putere electrică mare (frigider, maşină de spălat etc.). Alocaţi,pe cât posibil, fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care uniţi mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi, provocând în scurt timp un incendiu. n Un alt sfat este să nu improvizați. Fie că este vorba de reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de repararea unei siguranţe, improvizaţiile reprezintă un pas sigur către incendiu. Orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent. Tot la capitolul improvizaţii intră şi reparaţiile făcute de către o persoană neautorizată. Fie că este vorba de un prieten, de un vecin bun la toate, diferenţa de tarif nu merită pericolul la care vă expuneţi.

Nu în ultimul rând, folosiți aparatele corespunzător, conform manualului de instrucţiuni. În cazul în care sesizaţi că produsul respectiv şi-a schimbat parametrii de funcţionare, se încălzește foarte repede sau emană un miros de ars, scoateţi-l imediat din funcţiune şi adresaţi-vă unui specialist. Nu insistaţi să încărcaţi bateria unui telefon cu un încărcător care devine fierbinte în câteva minute. În cazul aparatelor mari, va trebui să le acordaţi un spaţiu de aerisire pentru a se putea emana căldura acumulată în timpul funcţionării.   

Efectele incendiilor în locuințe sunt de cele mai multe ori devastatoare

Cele mai citite

Tichetele casnice: cum le pot folosi firmele și persoanele fizice

Sistemul de plată prin tichete a activităților casnice e funcțional și tocmai a fost modificat de Guvern printr-o ordonanță de urgență, deși acesta ar...

Crizele și economia

Organizările au, fiecare, o finalitate a cărei satisfacere asigură identitatea. Multe întâmpină azi dificultăți, dar și  crize.  Este criză atunci când dificultățile periclitează...

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...
Ultima oră
Pe aceeași temă