20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăGDPRFOTO: Topul staţiunilor cu cea mai curată apă de la Marea Neagră

FOTO: Topul staţiunilor cu cea mai curată apă de la Marea Neagră

Ministerul Sănătății a publicat lista privind calitatea apelor de îmbăiere din staşiunile de pe litoralul românesc. Din cele 49 de plaje ale litoralului românesc, peste 15 plaje au primit calificativul „Excelent”, iar o plajă este sub nivelul de calitate. Astfel, turiştii sunt avertizaţi să se ferească de ea, fiind caracterizată de autorități drept „Nesatisfăcătoare”. Este vorba de cordonul Eforie Nord – Eforie Sud II, Tabăra Luminița.

Clasificarea zonelor de îmbăiere realizată conform metodologiei prevăzută in HG nr. 546/2008 privind managementul zonelor de îmbăiere a fost publicată recent, atât la nivel al Uniunii Europene, cât și la nivel național. Astfel, aceasta are la bază setul de date de monitorizare a calității apei de îmbăiere aferente ultimilor patru sezoane, cuprinse între 2012 și 2015.

În fiecare sezon, monitorizarea calităţii apei de îmbăiere este realizată de DSPJ Constanţa prin analizarea probelor de apă de mare prelevate din 48 de puncte fixe stabilite de+a lungul litoralului judeţului Constanţa de la Năvodari şi până la Vama Veche.

Frecvenţa de prelevare este bilunară (la 2 săptămâni), după un calendar de monitorizare stabilit la începutul fiecărui sezon şi transmis la Ministerul Sănătăţii şi apoi la Comisia Europeană. Rezultatele monitorizării au fost făcute publice pe site+ul Ministerul Sănătăţii, site-ul DSPJ Constanţa, dar şi prin afişaj la nivelul plajelor. Pentru aprecierea calităţii apei de îmbăiere, valorile analizelor se compară cu valorile admise prevăzute de legislaţie.

Printre stațiunile cu cele mai bune plaje se numără Năvodari, Mamaia, Olimp și Venus, în timp ce la capătul opus se află Jupiter, Eforie și Costinești. Nu în ultimul rând, potrivit raportului, plajele din Vama Veche și Doi Mai au primit calificativul „Bună”.

Toate aceste calificative stabilite pentru zonele de îmbăiere în cadrul clasificării apelor de îmbăiere permit îmbăierea şi se comunică înotătorilor/consumatorilor de plajă prin pictograme stabilite prin legislaţia europeană. Programul de monitorizare pentru sezonul 2016 a demarat deja cu primele prelevări de apă de mare efectuate în perioada de presezon, în zilele de 24 şi 25 mai 2016.   

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

În Rusia circulă zvonuri că doi suspecți implicați în atentatul de la Moscova au murit în arest

Doi dintre suspecții pe care Rusia i-a reținut după atacul terorist de la Moscova, din 22 martie, ar fi murit în arest. Acest zvon este...

Modificări ale liniilor STB 90 și 201

Începând de sâmbătă, 30.03.2024, traseele liniilor urbane 90 și 201 se comasează, urmând ca noul traseu organizat între terminalele „Arena Națională” și „Semănătoarea” să...

Ploiești #LetsPLAY – Capitala Tineretului din România 2024: Conferința „ 26 Martie – 143 de ani de la proclamarea Regatului României. „75 ani de...

COMUNICAT DE PRESĂConferințele „ Tinerii și Monarhia” Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, Asociația Eurospirit, Primăria Municipiului Ploiești și Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului...
Ultima oră
Pe aceeași temă