Emil Boc

Descriere

S-a născut pe 6 septembrie 1966, în localitatea Răchițele din județul Cluj.

A absolvit cursurile Facultății de Istorie și Filosofie din Cluj în 1991, iar în 1995 pe cele ale Facultății de Drept. Din 2000 este doctor în științe politice și filosofie politică, precum și doctorand în drept constituțional și instituții politice.

Din 1996 este avocat în Baroul Cluj.

Conferențiar universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării și la Facultatea de Drept din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj.

A deținut funcțiile de vicepreședinte al Consiliului Uniunii Asociațiilor Studențești al Universității „Babeș-Bolyai” și de președinte al Uniunii Asociațiilor Studenților Comuniști din România, filiala Cluj între 1987 și 1989

Deputat în legislatura 2000-2004, în care a deținut funcția de vicepreședinte al Comisiei Juridice din Camera Deputaților.

Din 2003, președinte executiv al Partidului Democrat și lider al grupului parlamentar PD din Camera Deputaților. 

Din 25 iunie 2005, președinte al Partidului Democrat, apoi al Partidului Democrat Liberal după fuziunea cu PLD, până pe 14 iunie 2012.

Primar al municipiului Cluj, 2004-2008. În 2008 a câștigat un nou mandat, însă a părăsit ulterior primăria pentru funcția de premier.

La 15 decembrie 2008 a fost desemnat de președintele Traian Băsescu drept candidat pentru funcția de prim-ministru al României. A fost validat prin votul Parlamentului la 22 decembrie 2008. A demisionat, împreună cu întregul cabinet, pe 9 februarie 2012.

Din nou primar de Cluj-Napoca, în urma alegerilor locale din 2012, desfășurate într-un singur tur de scrutin, când l-a învins pe candidatul USL Marius Nicoară.