Norica Nicolai

Descriere

Norica Nicolai (PNL)

*S-a născut pe 27 ianuarie 1958 în Sinaia

*În 1996 s-a înscris în PNȚCD iar între 1997-2000 a fost secretar de stat la Ministerul Muncii, din partea acestui partid.

*În august 2000, a fost exclusă din PNȚCD după ce a anunțat că îl sprijină în cursa pentru prezidențiale pe Theodor Stolojan, candidatul PNL. PNȚCD îl susținea pe Mugur Isărescu.

*Pe 11 august 2000, Norica Nicolai s-a înscris în PNL, devenind senator din partea acestui partid. A fost parlamentar timp de două mandate, fiind aleasă și în 2004, pe lista Alianței DA, din partea PNL. Între 2007 și 2008 a fost vicepreședinte al Senatului.

* Pe 26 aprilie 2006 o persoană a fost surprinsă de presă pe locul din plen al senatoarei, în timp ce vota în locul acesteia o lege aflată pe ordinea de zi. Ulterior, Norica Nicolai a susținut că a fost vorba de nepoata sa. Conducerea Senatului a sancționat-o cu un avertisment.

* Pe 17 decembrie 2007 a fost desemnată de PNL pentru funcția de ministru al justiției, dar președintele Traian Băsescu a refuzat să o confirme, invocând “mapa profesională” a candidatei liberale. Nicolai a fost acuzată că a instrumentat, în calitate de procuror, înainte de 1989, un dosar penal în urma căruia o persoană nevinovată a fost condamnată şi închisă.

*În 2008 nu a mai reușit să intre în Parlament, deși a ocupat locul 1 în colegiul din Călărași în care a candidat.

*În data de 7 iunie 2009 a fost aleasă în Parlamentul European, pe lista PNL. Norica Nicolai deține calitatea de vicepreședintă a Subcomisiei pentru Securitate și Apărare (SEDE), este membră a Comisiei pentru afaceri externe (AFET), a Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen (FEMM) și a Delegației la Comisia parlamentară de cooperare UE-Rusia.