Motorul Ecoboost 1.0, produs de Ford la Craiova: "Motorul Anului 2013 în Lume"

de Victor Gavril , 05 iunie 2013

Motorul Ecoboost de un litru, produs de Ford în Europa la centrele sale din Köln şi Craiova, a câştigat pentru al doilea an consecutiv prestigioasa distincţie "Motorul Internaţional al Anului". Cu această ocazie Ford anunţă dublarea producţiei motorului la uzina din Köln.

Ecoboost 1.0 şi-a învins adversarii cu un scor record pentru competiţia care se află la cea de a cincisprezecea ediţie, 479 puncte. "Baby EcoBoost – primul propulsor în trei cilindri al Ford – rămâne în continuare motorul care captează atenţia. Este economic în condiţii reale de drum, în timp ce  supraalimentarea turbo compactă ne asigură că întregul mecanism poate propulsa autoturisme mai mari, precum Grand C-MAX cu uşurinţă", a spus Dean Slavnich co-preşedinte a ediţiei din acest an a competiţiei de talie internaţională.

Vezi şi FOTO Noua Skoda Octavia RS, cel mai rapid model din istoria mărcii

Motorul EcoBoost de 1 litru îmbină injecţia directă, supraalimentarea turbo şi supapele cu distribuţie variabilă reducând consumul fără însă a sacrifica puterea. Având în vedere că are sub 1000 cmc, motorul a obţinut de asemenea şi distincţia "Cel mai bun motor sub 1 litru". Ford anunţă că începând cu luna august producţia de la uzina din Köln va creşte la peste 1000 motoare zilnic.

Ford produce motorul anului 2012, respectiv 2013 şi la uzina sa din Craiova. Tot aici Ford mai produce începând cu acest an şi motorul Ecoboost de 1,5 litri. La Craiova sunt construite zilnic circa 1000 de motoare.

Joe Bakaj, vicepreşedinte Ford, Global Powertrain, consideră că evoluţii importante în cazul motoarelor cu combustie internă sunt greu de realizat deoarece tehnologiile au ajuns deja la un nivel de maturitate foarte ridicat, din acest motiv realizarea celor de la Ford este cu atât mai importantă.

Citeşte şi Ford România a început producţia noului motor EcoBoost de 1,5 litri la Craiova

EcoBoost de 1 litru este disponibil în prezent pe modele de clasă mică, precum Fiesta şi B-MAX, produs tot la Craiova şi pe compacte precum Focus, C-MAX şi Grand C-MAX. În viitorul apropiat motorul va propulsa maşini mai mari, inclusiv modelul Ford Mondeo şi chiar vehiculele comerciale din flota Ford. În afara Europei motorul mai este disponibil pe modelele din India şi China, iar din acest an va fi livrat şi în SUA prin modelul Fiesta. 

"Motorul Internaţional al Anului" reuneşte un juriu format din 87 de jurnalişti, din 35 ţări. Doar trei producători au înregistrat până acum victorii consecutive în cadrul competiţiei. Ford plănuieşte să tripleze numărul modelelor propulsate cu motoare EcoBoost în Europa până la 480.000 unităţi în 2015, din care peste 300.000 vor avea sub capotă EcoBoost de 1 litru.

Vezi în continuare lista motoarelor câştigătoare:

Motorul Anului
Ford EcoBoost 999 cmc, trei cilindri turbo

(Ford Fiesta, B-Max, Focus, C-Max, Grand C-Max)

Motorul Verde al Anului
Fiat 875cc în doi cilindri, turbo CNG 

(Fiat Panda, 500L Lancia/Chrysler Ypsilon)

Motorul Performant al Anului
Ferrari 6.3 litri V12 (Ferrari F12 Berlinetta)

Sub 1.0 litri
Ford 999 cmc, trei cilindri turbo 
(Ford Focus, Fiesta, B-Max, C-Max, Grand C-Max,)

1.0 - 1.4 litri
Volkswagen 1.4 TSI Twincharger

(Volkswagen Polo, Beetle, Golf Variant, Golf Plus, Golf Cabriolet, Scirocco, Eos, Jetta, CC, Tiguan, Touran/Cross Touran, Passat, Audi A1, A3, Seat Ibiza FR, Alhambra, Ibiza Cupra, Škoda Fabia RS)

1.4 - 1.8 litri
BMW-PSA 1.6 turbo pe benzină

(Mini Cooper S, Clubman Cooper S, Countryman Cooper S, Coupé/Roadster Cooper S, Paceman Cooper S, Cooper Works, Clubman Cooper Works, Coupé/Roadster Cooper Works, Paceman Cooper Works, Peugeot 207cc, 208, 308, 3008, 508, 208 GTI, 308 GTI, RCZ, Citroën DS3, C4 Picasso/Grand Picasso, C5/DS5, C4/DS4)

1.8 - 2.0 litri
BMW 2.0 twin-turbo pe benzină

(BMW 125i, 320i, 328i, 520i, 528i, Z4 20i, Z4 28i, X1 20i, X1 28i, X3 20i)

2.0 - 2.5 litri
Audi 2.5 turbo cu cinci cilindi

(Audi TT RS, RS3, Q3 RS)

2.5 - 3.0 litri
Porsche 2.7 litri DI (Porsche Boxster, Cayman)

3.0 - 4.0 litri
McLaren 3.8 litri V8(McLaren MP4-12C)

Peste 4.0 litri
Ferrari 6.3 litri V12 (Ferrari F12 Berlinetta)

Comentarii

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.