15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialUtilizatorii de Windows XP rămân, de marți, fără protecție

Utilizatorii de Windows XP rămân, de marți, fără protecție

Utilizatorii sistemului de operare Windows XP al Microsoft vor fi nevoiți să se apare singuri împotriva atacurilor cibernetice, începând de marți, relatează AFP, conform Mediafax.

În 8 aprilie, gigantul american de software va suspenda suportul tehnic și update-urile de securitate pentru calculatoarele care funcționează în continuare cu XP, pentru a se consacra versiunilor mai recente de Windows.

Mai exact, Microsoft va înceta să acopere vulnerabilitățile fostului său sistem de operare pe care hackerii le-ar putea exploata pentru a pătrunde în calculatoarele utilizatorilor, lăsându-i pe aceștia din urmă la mila piraților informatici.

În pofida eforturilor Microsoft de a nu mai promova fostul său sistem de operare vechi de 13 ani, XP continuă să fie folosit de 20-30% din calculatoarele care funcționează cu Windows în întreaga lume, potrivit estimările din sector.

"Acestea pot aparține unor servicii de poliție, bănci, birouri juridice și restaurante", subliniază Christopher Pogue, director al Trustwave, o firmă cu sediul în SUA care ajută companiile să lupte împotriva criminalității cibernetice.

"Gândiți-vă la orice firmă, aceasta folosește probabil XP. Aș spune că toată lumea se confruntă cu același pericol", adaugă el.

Pirații informatici au descoperit probabil deja noi mijloace de a pătrunde în calculatoarele care folosesc în continuare Windows XP, însă ar putea aștepta până marți pentru a lansa atacuri cibernetice în contextul în care Microsoft nu va mai acționa pentru a le bloca.

"Vorbim de milioane de sisteme informatice care vor înceta să mai primească obișnuitele update-uri de securitate", subliniază Pogue. "Aceasta stârnește, evident, un sentiment de panică din cauza noilor vulnerabilități pe care le va provoca această situație", adaugă el.

Microsoft a lansat mai multe generații de Windows de la apariția versiunii XP în 2001. Cel mai mai recent este sistemul Windows 8, adaptat dispozitivelor touchscreen și serviciilor de cloud.

Cele mai citite

Naomi, cea mai cunoscută cântăreață transgender din România, a murit la vârsta de 47 de ani

Naomi, una dintre cele mai emblematice figuri transgender din România, s-a stins din viață la vârsta de 47 de ani. Ea a fost spitalizată...

Emma Răducanu, eliminată de Iga Swiatek în semifinalele turneului de la Stuttgart

Jucătoarea poloneză de tenis, Iga Swiatek, ocupanta locului 1 în clasamentul WTA și principala favorită la turneul WTA 500 de la Stuttgart, Germania, s-a...

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...
Ultima oră
Pe aceeași temă