Specialisti de la Universitatea australiana New South Wales au recurs – cu succes - la o noua metoda pentru tratarea corneelor deteriorate. Dupa numai cateva saptamani de tratament, cei trei subiecti ai acestei tehnici revolutionare vedeau mai bine, corneele lor refacandu-se.
Cercetatorii au recoltat celule susa din ochiul fiecarui pacient, celule care au fost apoi aplicate pe interiorul unei lentile de contact. Lentila astfel “captusita” a fost asezata apoi pe corneele deteriorate, in felul acesta avand loc un fel de transplant de celule regeneratoare.
Dr. Nick Di Girolamo, din colectivul australian care a intreprins acest tratament inovativ, a subliniat ca procedeul este si simplu, si ieftin, putand fi utilizat chiar si in tarile Lumii a treia, daca medicul respectiv are la dispozitie un laborator unde sa poata face culturi de celule.
“Spre deosebire de alte tehnici, cea folosita de noi nu necesita nici suturi, nici interventii chirurgicale majore. Tot ce trebuie facut este sa recoltezi o bucatica extrem de mica, mai putin de un milimetru, de tesut de pe suprafata ochiului” – a subliniat dr. Di Girolamo.
Dintre cei trei “cobai umani”, doi aveau corneele unui ochi deteriorate puternic de operatii pentru indepartarea unor tumori canceroase. In aceste cazuri, celule susa au fost prelevate de la ochiul sanatos. In al treilea caz, ambii ochi erau afectati de o maladie congenitala, asa ca au trebuit recoltate celule susa dintr-o alta regiune a ochiului, mai precis din tesutul conjunctiv.
Dupa ce au fost aplicate pe cornee, celulele susa de pe lentila de contact si-a schimbat fenotipul din conjunctival in corneeal, regenerand corneea bolnava si redand vederea pacientilor.
Dr. Di Girolamo a subliniat ca noul procedeu ofera sperante celor care sufera de o serie intreaga de maladii care provoaca orbirea.