23.7 C
București
marți, 23 iunie 2026
AcasăSpecialINEDIT! Cum arată animalele care trăiesc pe fundul oceanului, la 11.000 de...

INEDIT! Cum arată animalele care trăiesc pe fundul oceanului, la 11.000 de metri adâncime

În adâncul Oceanului Pacific, la 11.000 de metri adâncime, este întuneric, temperaturile sunt incredibil de scăzute, iar presiunea este îndeajuns de mare pentru a lichefia oasele umane.

Aceasta este Groapa Marianelor, cel mai adânc loc de pe Pământ. Chiar şi aici, însă, există forme de viaţă.

Conform Business Insider, un grup de cercetători a anunţat că bacteriile sunt incredibil de numeroase în Groapa Marianelor şi se hrănesc cu alge sau cu rămăşiţele animalelor moarte.

Explorările anterioare ale Gropii Marianelor, inclusiv expediţia la care a luat parte James Cameron sau expediţia organizată, în 2011, de către Institutul de Oceanografie Scripps, au relevat faptul că există specii de plante şi animale care pot supravieţui la adâncimi inimaginabile.

Există, probabil, un mare număr de creaturi care nu au fost descoperite, încă, la aproape 11.000 de metri adâncime, din cauza că doar o mică parte a Gropii Marianelor a fost explorată.

Cu toate acestea, galeria foto de mai sus conţine o serie de imagini inedite cu plantele şi animalele pe care cercetătorii le-au descoperit în cel mai adânc loc de pe Planetă.

TOP 5 cele mai vizualizate galerii foto din luna aprilie:

2013/04/23//295438-avion.jpg1. FOTO: Cum arată, în exterior şi interior, AVIOANELE din flota aeriană a COREEI DE NORD

   

 

2013/04/23//295439-coreea.jpg2. COREEA DE NORD, aşa cum nu ai mai văzut-o niciodată. Vezi câteva IMAGINI inedite!

 

 

2013/04/23//295440-animale.jpg3. FOTO: Spuneţi-le „ADIO”! Acestea sunt animalele pe care nu le veţi mai vedea niciodată

 

 

2013/04/23//295441-basescu.jpg4. FOTO. Traian Băsescu şi Elena Udrea, aşa cum nu i-ai văzut niciodată!

  
  

 

2013/04/23//295442-iaht.jpg5. FOTO. Abramovici a fost DETRONAT. Cum arată cel mai mare IAHT din lume, în valoare de 400 milioane de euro

Cele mai citite

Horoscop 24 iunie 2026. Ziua în care răbdarea și deciziile inspirate aduc cele mai mari câștiguri. Cine încheie un capitol important

Horoscop 24 iunie 2026. Ziua vine cu energie favorabilă pentru progres, stabilitate și noi oportunități. Unele zodii vor culege roadele muncii depuse în ultimele...

Piața auto din UE: Vânzările de mașini electrice au crescut cu 43% în luna mai

Piața auto din Uniunea Europeană a înregistrat o evoluție pozitivă în luna mai, susținută în principal de cererea pentru automobile electrice și hibride.Potrivit datelor...

IGSU avertizează: Copiii nu trebuie lăsați singuri în mașină, nici pentru perioade scurte

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) atrage atenția asupra riscurilor majore la care sunt expuși copiii și animalele lăsate în autoturisme pe timpul...
Ultima oră
Pe aceeași temă