spunandu-i ca nu are talent. Unii actori izbucnesc abia pe la 30-40 de ani! Rolul din "Sfarsit de partida" nu este un rol usor, mai ales cand ai varsta mea si a Irinei. Am facut-o insa cu abnegatie si cu dragoste pentru cei doi colegi mai tineri ai nostri, pentru Tocilescu si bineinteles si pentru autor, chiar daca nu ma pra­padesc dupa Beckett, asa cum nu m-am prapadit nici dupa Brecht. Dar asta nu este o lauda, poate ca nu i-am inteles. Am fost si sunt adeptul teatrului rea­list, cu drame, cu sentimente, care poate sa starneasca lacrimi, pasiuni, visuri si imi sunt apropiate si ideile teatrului absurd ale lui Eugen Ionesco.

Dar, vorbind de lectie, daca ar fi sa-i spun ceva unui tanar actor, i-as spune ca pentru a ajunge la performanta trebuie sa se inarmeze cu rabdare. Trebuie sa ai rabdare pentru teatru si pentru construirea unui rol, sa nu te repeti. Chiar daca pare dificil, se poate. Daca regizorii sunt atenti cu tine si nu te distribuie in acelasi gen de personaje, se poate si cu autocontrol, se poate si cu grija mare, cu munca si cu umilinta pe care trebuie sa o aiba actorul in fata rolului. Pentru ca actorul trebuie sa fie intotdeauna umil, in sensul bun al cuvantului, atunci cand se intalneste cu rolul. Il asteapta o lupta acerba ca sa se ia la tranta cu un personaj pe care el trebuie sa-l asimileze si apoi sa-l intruchipeze si sa-l redea scenic, imagistic. Sigur ca exista si riscul caderii in sabloane! Asa cum exista pericolul ca atunci cand creezi un rol iubit de public sa-l tot repeti! Eu am fost bun prieten cu Octavian Cotescu si cu Amza Pellea. Cotescu a simtit pericolul cu rolul din "Tanta si Costel", scris pentru televi­ziune de I. Baiesu, cand intr-o zi, pe strada, o doamna i-a atras sotului ei atentia: "Draga, uite-l pe Costel!". "Nu este bine, eu am disparut ca Octavian Cotescu", mi-a spus Tavi si a abandonat rolul. Asa a fost si cu Amza, care o perioada era confundat cu Nea Marin, el fiind un actor serios, de personaje dramatice puternice. Pentru a evita acest pericol cred ca trebuie sa fii un om cultivat. Regizorul, poetul, omul de teatru Radu Stanca, al carui nume il poarta acum teatrul din Sibiu, nu punea niciodata repetitii dupa-amiaza, considerand ca atunci actorul trebuie sa se odihneasca si sa citeasca. Pentru ca munca cea mai importanta a actorului este cultura. In materie de arta foarte multa lume confunda creta cu branza pentru ca nu are pregatire culturala. Iar aceasta se realizeaza citind. Si pentru acest lucru au timp tinerii si batranii pentru ca ceilalti, generatia medie, sunt ocupati cu castigarea mijloacelor de trai. Iar actorul, artistul in general, trebuie sa faca efortul, dupa cum spunea un clasic, "sa nu treaca o zi fara sa traga o linie" (fara sa citesti, sa scrii, sa pictezi etc.).

Cred ca uneori cultura te salveaza de sablonism, dar te poate si contamina deseori de ideea ca stii totul. Si atunci nu prea esti dispus sa accepti sugestii.

Important este pentru un actor ca atunci cand apare pe scena sa fie crezut! Si la fel pentru un regizor!

Multi se hazardeaza si-mi spun uneori: generatia dumneavoastra de aur dispare, nu mai vine nimic in loc. Gresit! Fiecare generatie are valorile ei. Sigur ca pot exista si pauze, pana cresc unii! Noi eram mai antrenati, daca e sa vorbim de cinematografie, de exemplu. Faceam foarte multe filme. Acum avem regizori buni, dar cinematografia roma­neasca este intr-un impas banesc. Se poate face ceva doar daca vom reali­za filme care concureaza pe piata. Americanii aia nu sunt tampiti cand au facut din arta asta o industrie! Imi spun multi – poate doar ca sa-mi faca pla­cere! – ce filme bune erau la noi! Unii zic ca erau comuniste. Nu cred ca erau, ne recunoastem pe noi insine. De aia ne ducem si ne plac aceste filme! Pentru ca ne revedem trecutul. Este al nostru, oricat am vrea sa aruncam peste bord 50 de ani de comunism, ei ne-au apar­tinut. Fac parte din istoria unui popor. Nu numai al nostru. Si polonez, si ceh, si maghiar...

M-a impresionat Lucian Pintilie, caruia niciodata nu i-a trecut prin cap sa ra­mana in Franta, pentru ca, spunea el: "Eu rad de ceea ce stiu, rad de mete­h­ne­le poporului roman pentru ca pe el il cunosc". Caragiale nu stiu sa mai fi scris ceva dupa ce a plecat din tara. El a stiut sa rada de noi si continua sa rada de acolo de unde este. Si va rade in continuare cel putin 200 de ani de moravurile noastre. Pentru ca astia suntem. Exista din pacate, asa cum mentiona revoltat in cartea lui, Radu Beligan – o carte extraordinara, de mare intelectualitate –, artisti care intervin in operele clasice, regizori care cred ca ei concureaza cu marele Shakespeare, de pilda. Sau cu I.L. Caragiale, unde n-ai voie sa schimbi o virgula. Mi-a povestit Misulica Fo­tino, baiatul marelui actor Misu Fotino, contemporan lui Brezianu, Caragiale, ca acesta din urma avea obiceiul sa vina la toate repetitiile cu piesele sale. Nu admitea sa i se schimbe nici o replica, nici o virgula. La o repetitie cu "O scrisoare pierduta", Iancu Brezianu, care il interpreta pe Cetateanul turmentat, spre sfarsitul piesei, adresan­du-i-se Coanei Joitica, a adaugat replica "Hai, nu mai imi pupa mana, ca se-nchide urna". Iar Caragiale, din fundul salii, a strigat: "Buna, pastreaz-o!". Trebuie sa ai onorabilitate si respect fata de marii autori. Imi aduc aminte ca, pe cand eram la Sibiu, Radu Stanca a montat aceasta piesa cu tot decorul si costumatia in alb-negru. Un prieten, medic, om de mare cultura, mi-a spus dupa ce a vazut spectacolul ca acest alb-negru arunca in aer toata piesa, deorece lumea lui Caragiale era extrem de colorata. Si avea dreptate. Adevarul este ca la arta se pot strange foarte multi si multi pot face retusuri, corecturi. Ele pot fi facute insa doar de cei care sunt cultivati.

"Nu se poate trai permanent in minciuna"

Respectul fata de mine, fata de societate si om, fata de arta si munca, credinta in Dumnezeu, respectul fata de femeie si credinta ca, in general, nu se poate trai permanent in minciuna sunt principii care m-au calauzit in viata. Sa-ti faci cu demnitate, cu cinste si onoare profesia si ceea ce faci sa faci cu prudenta si sa te gandesti intotdeauna la consecinte. Pentru ca intotdeauna exista o urmare a ceea ce faci.

Respectul fata de femei, poate si renumele, fals cred, ca, vai Doamne, sunt un actor intelectual mi-au adus si un anumit succes. Sau poate ca am avut succes pentru ca filmele mele au avut succes! Nu cred ca eram frumos! Cred ca pentru asa ceva ai nevoie si de un anumit farmec! Crezi ca Beligan nu a avut succes la femei?! Oho! Era si este fermecator prin ce spune, cum joaca. Si ca sa incheiem cu ceva amuzant, acelasi Beligan mi-a spus odata: "Nu te-ai culcat tu cu atatea femei pe masura succesului pe care l-ai avut!".