În fiecare an, la 14 septembrie, de ziua Înălţării Sfintei Cruci, oamenii vin din toate colţurile României la Mănăstirea Dervent, în speranţa unui leac pentru suferinţele lor, relatează BBC News, într-un reportaj realizat înaintea acestei date în timpul unei călătorii de-a lungul Dunării.
Pentru reporterul britanic, la Dervent, în timpul vecerniei, călugării în negru par asemenea unor ‘ciori cu un glas la fel de dulce ca mierlele, dintre care unii la fel de bătrâni ca nişte profeţi’. Preoţii stau alături intonând psalmi în jurul unor biblii de mărimea unor cărămizi, sau se apleacă pentru a săruta icoane, cu bărbile atingând picioarele sfinţilor, relatează el, citat de Agerpres.
Afară, un bărbat agil, cu un băţ lung, dislocă fragmente de cuiburi de rândunici, formate la căpriorii de deasupra intrării în biserică, iar păsările agitate zboară în toate direcţiile. Călugărul explică faptul că doresc ca în această zonă să nu existe cuiburi, astfel încât oamenii să poată intra şi ieşi din biserică fără a suferi de pe urma păsărilor.
O privire rapidă în jur îţi confirmă povestea călugărului, scrie reporterul BBC. Mănăstirea pare un oraş de rândunici – cu cuiburile neperturbate plasate în fiecare colţ imaginabil – şi cu păsările roind ca nişte lăcuste biblice. De fapt, există atât de multe rândunici la Dervent, încât cineva ar putea fi scuzat dacă s-a gândi că de fapt călugării sunt doar nişte vizitatori rari şi ocazionali, explică reporterul.
Jurnalistul a stat apoi de vorbă în grădina mănăstirii cu Părintele Atal, care mărturiseşte că Dunărea este cea care l-a ţinut aici. Prima sa amintire despre fluviu este de la 5-6 ani, atunci când tatăl său l-a aruncat în Dunăre ca să-l înveţe să înoate.
‘N-am planificat niciodată să devin călugăr. După serviciul militar m-am dus la universitate, apoi am vizitat întâmplător această mănăstire. Şi asta a fost’, mărturiseşte călugărul. ‘Nu pot descrie ceea ce sa întâmplat cu mine, dar am ştiut ce am de făcut’, explică Părintele Atal, care a renunţat la facultate, şi-a vândut cărţile şi a venit la Dervent cu nouă ani în urmă.
Mănăstirea, construită în 1936, este nouă după standardele româneşti. Ea a fost închisă pe toată perioada comunistă, când a funcţionat ca birou pentru CAP.
Cu toate acestea, vechile cruci găsite aici, care atrag mulţimile în luna septembrie şi au dus la apariţia mânăstirii, au fost atent păstrate.
Priveliştea care se poate vedea dinspre mănăstire spre râu este spectaculoasă, cu Dunărea ca o panglică strălucitoare, înfăşurată în jurul insulei împădurite Păcuiul lui Soare. Acolo se retrage şi călugărul Atal, atunci când doreşte să petreacă puţin timp cu sine însuşi. ‘Acolo mă rog, înot şi intru în comuniune cu fluviul’, a mărturisit el reporterului.
Chiar dacă ruinele de pe insulă au fost acoperite de vegetaţie, poţi înţelege importanţa strategică pe care insula a avut-o întotdeauna, explică reporterul. Aici a fost construită o cetate romană în primul secol după Hristos. Cetatea a fost reconstruită de către bizantini în secolul al X-lea, alături de o biserică mare.
