15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialTOPUL destinaţiilor turistice pentru 2013

TOPUL destinaţiilor turistice pentru 2013

Dacă sunteţi interesaţi de destinaţiile clasice de vacanţă, vă veţi gândi, cu siguranţă, la Paris, Barcelona sau Roma. Publicaţia Lonely Planet a întocmit însă un top 10 al destinaţiilor turistice către care să vă îndreptaţi atenţia în acest moment. Dacă doriţi să fiţi în pas cu moda turistică şi să vă bucuraţi, înaintea celorlalţi, de ceea ce va deveni un trend până la sfârşitul acestei veri, alegeţi una dintre următoarele destinaţii de vacanţă.

Porto şi Valea Douro, Portugalia

Turismul a crescut enorm în Porto în ultimii ani, iar oraşul portughez a devenit una dintre capitalele europene ale artelor. Pe Rua Miguel Bombarda veţi descoperi un adevărat “dezmăţ” artistic, nenumărate expoziţii şi concerte de stradă. Marele „Museu de Arte Contemporânea“ din Parque de Serralves găzduieşte o serie întreagă de expoziţii, iar Casa de Musica este incredibil de populară şi vă oferă, pe timp de vară, concerte în aer liber în fiecare zi. Nu evitaţi restaurantele în care puteţi gusta vinurile portugheze. Dincolo de “zidurile” oraşului se întinde Valea Douro, o regiune incredibil de pitorească, cu terase înverzite şi cu unele dintre cele mai vestite podgorii din Portugalia.

Budapesta, Ungaria

Nu tot ceea ce reprezintă o destinaţie clasică este şi învechit. Acum veţi avea ocazia să vizitaţi şi altceva decât fermecătoarea clădire a Parlamentului de pe malul Dunării. Pub-urile din “ruine” (romkocsma) şi barurile din grădini (kertek) reprezintă noul trend în materie de localuri, unde turiştii se pot bucura de o atmosferă “ca pe timpuri” sau de multă linişte şi verdeaţă. Băile termene Racz, care datează din secolul 16, de pe timpul Imperiului Otoman, vor fi redeschise în acest an, după o lungă perioadă în care au fost renovate. Moda retro se manifestă şi în tendinţele culinare ale turiştilor şi chiar ale locuitorilor, care preferă cafenelele “vintage”.

Nordul Islandei

Islanda pare să fi devenit una dintre destinaţiile preferate ale occidentalilor, iar nordul insulei ocupă un loc din ce în ce mai important în topul preferinţelor celor cu spirit de aventură. Cel de-al doilea oraş ca mărime al ţării, Akureyi, precum şi nordul ţării sunt uşor accesibile din Reykjavik, fie cu avionul, fie cu maşina. Câmpurile de lavă şi cascadele de o frumuseţe fascinantă se găsesc la tot pasul. Iar aurora boreală se vede mai bine din nordul Islandei decât din orice regiune din nordul Scandinaviei.

Cinque Terre, Italia

Şirul de cinci oraşe italiene se caţără, cu precauţie, pe cea mai accidentată parte a coastei Ligurice. Inundaţiile din 2011 au distrus o mare parte din podgoriile din regiune, precum şi căile de acces dintre cele cinci oraşe. Însă, timp de un an şi jumătate, localnicii, ajutaţi de autorităţi, au refăcut terasele, au construit noi căi de acces şi au reparat clădirile avariate. În prezent, Cinque Terre arată mai bine ca oricând, iar în oraşe nu veţi întâlni nici un automobil. Farmecul locurilor este incredibil. Fiecare dintre localităţile Monterosso, Vernazza, Corniglia, Manarola şi Riomaggiore are propria personalitate şi se distinge, în mod clar, de celelalte patru.

Moravia, Cehia

Dacă popularitatea şi aglomeraţia din Praga şi din întreaga Boemie vă sufocă, alegeţi Moravia, o regiune unde veţi intra în contact, în linişte, cu modul de viaţă al cehilor.

În Moravia veţi găsi vinării ca afaceri de familie şi festivaluri ale recoltelor, precum şi plimbări cu bicicleta printre podgoriile de pe dealuri. Olomouc este una dintre cele mai subestimate destinaţii turistice din Cehia.

Pare o mică Pragă, viaţa de noapte este vibrantă şi aici are loc unul dintre cele mai mari festivaluri ale berii din Europa. În Brno veţi putea vizita Brno City Museum, aflat în Castelul Spilberk, care datează din secolul 13, precum şi Muzeul Mendel, dedicat călugărului Gregor Johann Mendel, care a pus bazele geneticii moderne.

Marsilia, Franţa

În urmă cu un deceniu, Marsilia reprezenta un pol al infracţionalităţii franceze, însă lucrurile par să se fi schimbat radical. Oraşul-port Marsilia este una dintre cele două capitale europene ale culturii în 2013, alături de oraşul slovac Kosice. Marsilia a fost trecută cu vederea în ultimii ani de către turiştii aflaţi în căutarea câmpurilor de lavandă şi a delicioaselor vinuri din Provence, însă pitorescul şi milenarul oraş francez este gata să renască în ochii potenţialilor vizitatori printr-o rebranduire care se află în plin avânt.

Berna, Elveţia

Berna este, probabil, una dintre cele mai subestimate capitale din Europa. Oraşul Vechi face parte din patrimoniul mondial al UNESCO, este plin de fântâni cu o frumuseţe aparte, datează din secolul 15 şi poate fi asociat cu Centrul Paul Klee, proiectat de celebrul arhitect italian
Renzo Piano. Buticurile artistice, barurile frecventate de către intelectualitatea elveţiană şi bucătăria locală sunt unele dintre punctele de rezistenţă ale Bernei. Nu rataţi Festivalul Busker, organizat în luna august, în care nenumărate trupe muzicale vă vor încânta pe străzile din Oraşul Vechi.

Croaţia

Cu aproape 3.200 de kilometri de coastă şi 50 de insule locuite, Croaţia este o destinaţie turistică ideală şi are un întreg arsenal de oferte şi posibilităţi pentru iubitorii mării şi ai soarelui. Dacă ne raportăm, însă, doar la coastele Croaţiei şi la litoral, riscăm să pierdem din vedere câteva locuri incredibil de frumoase pe care turiştii par să le prefere, din ce în ce mai mult, în locul umbrelelor de soare. Zagreb va deveni, în curând, cea mai nouă capitală din cadrul Uniunii Europene, iar oraşul poate fi considerat cea mai mare cafenea în aer liber din lume. Parcul Naţional Lacurile Plitvice reprezintă un paradis pentru turişti, iar arhitectura şi priveliştea din oraşul Dubrovnik sunt unice în Europa.

Cele mai citite

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...

Cursa pentru București. Gabriela Firea: „Am încredere în şansele mele, pentru că Bucureştiul arată mult mai rău decât acum patru ani”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că are încredere în şansele sale la alegeri, deoarece, după propriile spuse, Bucureştiul arată „mult...

Conducerile școlilor, umplute de activiști de partid, din timp pentru alegeri

Cred că în acest moment a devenit clar pentru toată lumea că Ligia Deca nu este un ministru al Educației, deși ocupă această funcție,...
Ultima oră
Pe aceeași temă