"Anunţul tardiv al Guvernului privind eliminarea subvenţiilor centrale la încălzire a făcut imposibilă debranşarea de la sistemul centralizat de încălzire pentru familiile care şi-ar fi dorit acest lucru", a declarat Cătălin Drăguleanu, director de vânzări al Ariston Thermo România.
Acesta a subliniat, de asemenea, că preţurile medii ale centralelor termice de apartament au înregistrat o scădere de circa 2%.
În ceea ce priveşte evoluţia pieţei în acest an, Ariston Thermo România mizează pe o creştere a cererii. Un motiv pentru care foarte multe familii vor rămâne însă captive la sistemul centralizat de încălzire este imposibilitatea acestora de a suporta costurile achiziţionării şi instalării unei centrale termice de apartament chiar dacă ştiu că amortizarea se poate realiza chiar şi într-un timp foarte scurt. Se mai apreciază că cele mai mari achiziţii de centrale termice vor fi efectuate în acest an în zonele geografice în care CET-urile au probleme majore în ceea ce priveşte livrabilitatea agentului termic, cât şi în cele în care se vor raporta cotaţii foarte mari de facturare ale gigacaloriei, cum sunt Neamţ (creştere 101%) şi Constanţa (99%) dar şi Târgovişte (48%) şi Bucureşti (37%).
În ceea ce priveşte vânzările Ariston, centralele termice în condensare, sistemele solare şi pompele de căldură au înregistrat creşteri importante datorită şi programului Casa Verde.
În 2012, Ariston Thermo România va continua acţiunile de promovare a produselor cu eficienţă energetică ridicată, precum şi a celor ce folosesc energii regenerabile. ![]()







