Când intrăm într-o locuinţă, ne putem da seama dacă o casă este armonioasă, relaxantă, călduroasă, primitoare sau, din contră, nearmonioasă, stresantă sau respingătoare. Unii proprietari spun despre casele lor că sunt chiar norocoase, alţii dimpotrivă, vor să se mute cât mai repede din acel loc. Cum ne putem da seama de aceste lucruri? Simplu! Simţind energia din interior! Este adevărat că unii o pot face mai mult, iar alţii mai puţin...
Este de remarcat că principiile Feng Shui pot fi aplicate atât unei locuinţe noi neamenajate, sau uneia care se reamenajază de la zero, precum şi unei locuinţe gata amenajate, în care se identifică problemele existente şi apoi se încearcă remedierea lor. Feng Shui reprezintă o tradiţie a poporului chinez şi merită a fi aplicată întrucât se bazează pe o experienţă milenară. Este de remarcat faptul că numeroase din aceste principii/reguli/recomandări se bazează pe bunul simţ şi se regăsesc sub o formă sau alta şi în alte tradiţii asiatice şi nu numai. Şi în frumoasele tradiţii româneşti (între care, din păcate, multe sunt ignorate, uitate, ba chiar eliminate) se regăsesc multe aspecte sănătoase, în deplină concordanţă cu mediul înconjurător şi cu bunul simţ, uneori extrem de asemănătoare cu principiile Feng Shui. Dintre acestea se pot enumera: folosirea materialelor naturale în construcţia şi amenajarea casei (lemn, var, pământ etc.), găsirea apei pentru săparea fântânii, dispunerea obiectelor şi aranjamentele din încăperi, icoanele, aleile şerpuite, acoperişurile în mai multe ape etc. De aceea, se recomandă folosirea simbolurilor tradiţionale locale, paternul bioenergetic funcţionând cel mai bine în acest caz.
Ne referim aici la casele vechi româneşti şi privind modul cum au fost amplasate în teren, poziţia anumitor obiecte din locuinţă (pat, masă, război de ţesut, ferestre etc.), culorile folosite la decor, formele acoperişurilor, poziţia lor în raport cu locuinţele din împrejurimi etc.
Scopul artei Feng Shui este de a ne preveni asupra perturbărilor şi modificărilor pe care mediul înconjurător (casele, obiectele, peisajele, formele) le poate avea asupra circulaţiei armonioase a energiei, este bine să fim atenţi la ceea ce există în jurul nostru atunci când cumpărăm, construim sau amenajăm o locuinţă. Una este să avem o locuinţă şi o grădină de minim 300-400 mp, să fim înconjuraţi de arbuşti, verdeaţă, locuinţe frumoase, cu forme rotunde, şi alta este să fim înconjuraţi de terenuri lăsate în paragină sau care se află în vecinătatea unui cimitir, a unui spital etc.
Amenajările şi decorurile obţinute trebuie să placă celor care locuiesc în spaţiul respectiv, să îi energizeze. O deosebită atenţie trebuie acordată ordinei, atât în încăperi cât şi în interioarele dulapurilor, sertarelor etc., în cazul contrar, dezordinea afectând calitatea vieţii deoarece emană o energie negativă. Apa se va regăsi întotdeauna în faţa casei, nu în spatele său, iar uşa de la intrare va fi bine luminată tot timpul. Tot ca şi reguli generale de amenajare, se recomandă folosirea a cât mai multe materiale naturale şi cât mai puţin mobilier (de obicei amenajările de tip Feng Shui sunt mai degrabă în stilul minimalist). Formele rotunde sunt cele mai indicate (dacă se pot integra în spaţiul respectiv, fără nici o forţare, altfel pierzându-se echilibrul şi armonia, regulile de bază ale Feng Shui-ului). Se recomandă din plin folosirea ca decoraţiuni a amintirilor şi cadourilor, acestea generând energii pozitive, precum şi a simbolurilor. Acestea pot fi atât cele specifice Feng Shui, cât şi cele apropiate de cultura noastră (icoane, vaze, ceramică etc.).
Animalele aduc întotdeauna linişte, pace şi echilibru în locuinţe iar grădina este deosebit de importantă, ea fiind "responsabilă" cu energia în casă.
Living open space luminos şi spaţios
Livingul trebuie să fie cât mai luminos şi spaţios, plasamentul său fiind recomandat a fi în mijlocul casei sau apartamentului. Existenţa unui spaţiu liber este necesară, deoarece energia trebuie să circule liber, amenajările de tip open space se pretează cel mai bine principiilor de tip Feng Shui. Ca decoraţiuni, în această zonă se recomandă tablourile vesele, dinamism prin culori (în special, în cazul în care proprietarii sunt tineri), obiecte care amintesc de locuri vizitate sau amintiri plăcute. Amestecul de culori trebuie să înlăture monotonia. Tot aici este locul icoanei, aceasta fiind încărcată puternic cu energie. Plantele şi florile propuse pentru living au florile şi frunzele cărnoase, cât mai rotunde. În zona de dining este bine să fie plasată o oglindă, aceasta reflectând bogăţia de pe masă şi deci multiplicând-o. Cea mai bună masă este cea rotundă, apoi cea dreptunghiulară. Scaunele au spătar înalt şi solid. Locul de stat la masă este deosebit de important, fiecare membru al familiei trebuind să stea către direcţia de dezvoltare personală. Aceasta se poate afla conform numărului Kua.



