10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialFOTO: Cum să-ţi modernizezi şi renovezi locuinţa cu credit bancar

FOTO: Cum să-ţi modernizezi şi renovezi locuinţa cu credit bancar

De-a lungul timpului orice locuinţă fie ea apartament sau casă, veche sau recent achiziţionată va avea nevoie de lucrări de modernizare sau renovare.

Uneori suntem nevoiţi să renovăm pentru că s-a stricat acoperişul şi ne plouă în casă sau copilul merge la şcoală şi îi trebuie o cameră nouă sau pur şi simplu ne dorim un decor nou în care să ne simţim mai confortabil.

Valoarea tot mai mare a facturilor cu încălzirea şi energia electrică, posibilitatea încadrării locuinţei într-o clasă energetică superioară (obţinându-se astfel preţuri mai bune la închiriere sau vânzare), modificarea recentă a standardelor privind eficienţa energetică a clădirilor, toate acestea fac imperios necesară includerea izolării termice a locuinţei în cadrul proiectului de renovare.

Aceste lucrări implică atât placarea clădirii, cât şi ferestre de tip termopan, adică sume deloc neglijabile. Recuperarea sumelor investite se va face însă chiar din economiile realizate la facturile de întreţinere.

Tot în cadrul renovării şi modernizării locuinţei, deloc neglijabilă este şi dotarea acesteia cu aparate electrocasnice de clasă A şi A++ care au o eficienţă energetică superioară şi consum mic de energie, precum şi cu echipamente şi sisteme performante care adaugă valoare locuinţei, cum sunt cele de automatizare a clădirii, home cinema, piscina, sauna, sistemele de supraveghere şi control etc.

Consultă un arhitect

Pentru a fi siguri că vom obţine la final rezultatul aşteptat ar fi bine să consultăm şi un arhitect care ar trebui să ne ofere un proiect potrivit aşteptărilor noastre. De obicei ne facem o estimare de buget şi de timp, dar descoperim pe parcurs că o astfel de iniţiativă poate fi un şir lung de operaţiuni complicate, costisitoare şi că uneori banii pe care ne-am propus să-i cheltuim nu ne ajung. Amenajarea locuinţei presupune un anumit nivel de investiţii pentru a fi sigur că vei ajunge la rezultatul dorit. O soluţie în acest caz poate fi apelarea la un credit bancar.

Obţine un credit bancar

Dacă te-ai decis să aplici pentru un credit, un prim pas este documentarea asupra tipului de credit care ţi se potriveşte cel mai bine. Recomandabil este ca atunci când analizezi ofertele băncilor să ai în vedere câteva informaţii importante.

Dacă te gândeşti să iei în calcul ca element de departajare rata lunară, ţine cont de faptul că acesta nu este un indicator foarte exact al costurilor creditului, ea neincluzând comisioanele plătite la acordare.

În plus, rata lunară poate fi micşorată o dată cu prelugirea perioadei de acordare a creditului. Pentru a avea o idee clară asupra tuturor costurilor este preferabil să foloseşti ca indicator de comparare suma totală de rambursat.

Credit şi consultanţă din partea unui arhitect specializat în design interior

În acest moment, Intesa Sanpaolo Bank derulează o campanie promoţională în care primii 100 de clienţi eligibili pentru un credit pentru modernizarea casei primesc gratuit consultanţă din partea unui arhitect, care le va oferi o idee de amenajare a unei camere potrivit aşteptărilor, bugetului şi dorinţelor solicitantului.

Tot ce ai de făcut este să aplici pe site-ul campaniei www.intesasanpaolobank.ro/ creditpentrumodernizareacasei şi un reprezentant al băncii te va contacta pentru a realiza o simulare/scoring de credit în urma căruia se va stabili dacă eşti eligibil.

Primii 100 de clienţi eligibili vor primi apoi propunerea de amenajare realizată de un arhitect specializat în design interior.

Creditul se poate acorda atât în euro, cât şi în lei pe o perioadă de maxim 25 de ani. Suma maximă ce poate fi acordată este de 100.000 euro, iar până la 50.000 euro din creditul acordat se pot utiliza prin ridicare în numerar pe baza facturilor proforma, chitanţelor, bonurilor fiscale sau declaraţie pe proprie răspundere.

Lucrările de modernizare se pot realiza şi în regie proprie, ceea ce înseamnă că nu este necesar să lucrezi cu o firmă de construcţii/amenajări.

Creditul pentru modernizarea casei

Să presupunem că te-ai decis că trebuie să-ţi modernizezi şi renovezi locuinţa, că ai apelat la un arhitect care ţi-a întocmit un proiect, dar bugetul necesar este mai mare decât economiile pe care le ai. Iată câteva exemple relevante privind realizarea proiectului de modernizare a locuinţei prin credit bancar de la Intesa Sanpaolo Bank.

Exemplul 1: Cu venituri mici poţi să-ţi renovezi în întregime apartamentul

Eşti proprietarul unui apartament obişnuit de 3 camere la bloc (70 mp) care necesită renovare totală, ai o familie cu un copil şi un venit lunar de 2.000 lei.

Ai puşi de-o parte 7.000 de euro, însă proiectul este în valoare de 17.000 euro, acesta implicând termoizolarea, ferestre de tip termopan şi închiderea balconului (5.000 euro), reparaţii pereţi, zugrăvit, tâmplărie, parchet (4.000 euro), debranşare şi centrală proprie nouă (2.000 euro), bucătărie nouă pe comandă din pal (500 euro), refacere instalaţii apă, cabină de duş, calorifere noi, instalaţia electrică, mascare conducte, finisaje, mobilier, aparate electrocasnice noi.

Dacă nu ai alte rate, poţi opta pentru un credit de modernizare a casei de la Intesa Sanpaolo Bank în următoarele condiţii: un credit în valoare de 10.000 euro pe o perioadă de 10 ani, cu o rată estimată de 112.69 euro şi DAE = 7,87%.

Costurile creditului sunt următoarele: 6,33% dobândă variabilă (din care 0,23% este valoarea EURIBOR la 3 luni aferent lunii noiembrie 2013 + 6,10% marjă băncii), 200 euro comision analiză (valoarea fixă), 365 lei cost evaluare estimat, 30 euro/an cost asigurare estimat, precum şi 1,25 lei/eq pe lună, costurile aferente unui cont curent standard, comision înscriere-radiere gaj estimat 67,5 lei, 167 lei taxe de înscriere – radiere în Cartea Funciară a garanţiilor imobiliare (valoare estimativă, conform Ordinului nr. 943/2005), precum şi 500 lei taxe notariale (valoare estimativă conform Ordinului nr. 39/2009).

Valoarea totală plătibilă estimată este de 14.108,32 euro. Datele sunt valabile pentru luna noiembrie 2013.

Exemplul 2: Cu venituri medii îţi poţi transforma apartamentul într-unul de lux

Dacă optezi pentru un credit de modernizare a casei de la Intesa Sanpaolo Bank şi ai o familie cu un copil, un venit lunar de 2.700 lei, fără alte rate, îţi poţi moderniza locuinţa având un proiect în valoare de 25.000 euro, în următoarele condiţii: un credit în valoare de 15.000 euro pe o perioadă de 10 ani, cu o rată estimată de 169,06 euro şi DAE = 7,46%.

Costurile creditului sunt următoarele: 6,33% dobândă variabilă (din care 0,23% este valoarea EURIBOR la 3 luni aferent lunii noiembrie 2013 + 6,10% marjă băncii), 200 euro comision analiză (valoarea fixă), 365 lei cost evaluare estimat, 30 euro/an cost asigurare estimat, precum şi 1,25 lei/eq pe lună, costurile aferente unui cont curent standard, comision înscriere-radiere gaj estimat 67,5 lei, 167 lei taxe de înscriere – radiere în Cartea Funciară a garanţiilor imobiliare (valoare estimativă conform Ordinului nr. 943/2005), precum şi 500 lei taxe notariale (valoare estimativă conform Ordinului nr. 39/2009).

Valoarea totală plătibilă estimată este de 20.873,48 euro. Datele sunt valabile pentru luna noiembrie 2013.

Exemplul 3: Cu venituri mai mari poţi să-ţi asiguri un confort maxim în casă, precum şi dotări spectaculoase.

Dacă optezi pentru un credit de modernizare a casei de la Intesa Sanpaolo Bank şi ai o familie cu un copil, un venit lunar de 3.500 lei, fără alte rate, îţi poţi moderniza locuinţa având un proiect în valoare de 50.000 euro, în următoarele condiţii: un credit în valoare de 30.000 euro pe o perioadă de 10 ani, cu o rată estimată de 338.06 euro şi DAE = 7.05%.

Costurile creditului sunt următoarele: 6,33% dobândă variabilă (din care 0,23% este valoarea EURIBOR la 3 luni aferent lunii noiembrie 2013 + 6,10% marjă băncii), 200 euro comision analiză (valoarea fixă), 365 lei cost evaluare estimat, 30 euro/an cost asigurare estimat, precum 1,25 lei/eq pe lună, costurile aferente unui cont curent standard, comision înscriere-radiere gaj estimat 67,5 lei, 167 lei taxe de înscriere-radiere în Cartea Funciară a garanţiilor imobiliare (valoare estimativă, conform Ordinului nr. 943/ 2005), precum şi 500 lei taxe notariale (valoare estimativă conform Ordinului nr. 39/2009).

Valoarea totală plătibilă estimată este de 41.152,76 euro. Datele sunt valabile pentru luna noiembrie 2013.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...

Lamborghini va construi o ediție limitată a variantei Huracan

Lamborghini a prezentat o ediție specială a modelului italian, cu patru vopsele deosebite, stil camuflaj. Au fost produse doar 12 exemplare, toate fiind deja...
Ultima oră
Pe aceeași temă