25.3 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSpecialÎn aprilie, suplimentul ECO

În aprilie, suplimentul ECO

Cei care vor cumpăra una din revistele Casa mea, Domus, Căminul sau Planul casei mele vor beneficia de suplimentul ECO care însoţeşte aceste reviste în luna aprilie iar cum ecologia este una dintre temele tratate cu preponderenţă în UTIL considerăm că un preambul privind acest supliment este binevenit.

Bineînţeles că în prim plan vor sta casele ecologice, acele construcţii realizate preponderent din materiale naturale şi proiectate să utilizeze în mod eficient resursele de energie electrică, apă etc., consumând cu 25% mai puţine resurse decât cele obişnuite şi având un impact negativ mai scăzut asupra mediului.

Clădirile „naturale” reprezintă un alt concept de construcţie ecologică, care valorifică, după cum se poate deduce, materialele naturale (lemn, piatră, bambus, argilă, paie, stuf etc.) sau netoxice, regenerabile sau reciclate (meta­le, panouri din lemn, anvelope uzate etc.). Astfel putem avea case din lemn, din pământ (chirpici sau paiantă), case din baloţi de paie, chiar din cânepă, hârtie sau bambus, precum şi case de tip dom geodezic sau case îngropate. În categoria caselor ecologice se mai înscriu casele pasive – fără consum de energie – şi cele care au un consum foarte redus de energie termică.

O altă temă abordată în suplimentul ECO se referă la combustibilii alternativi, pe bază de deşeuri, cu potenţial calorific ridicat şi care reprezintă o soluţie la problema epuizării combustibilor fosili: biomasa, rumeguşul de lemn, pastilele compacte obţinute din praf de lemn, coji de alune sau nuci şi cocenii de porumb, biocarburanţii, biogazul. Numai din potenţialul energetic al biogazului produs prin combustie internă şi externă se obţin, de exem­plu, circa 30% energie electrică utilizabilă ca atare, 60% energie termică sub formă de apă fierbinte, care ajunge până la 80 grade Celsius, pierderile energetice fiind de doar 10%.

O atenţie deosebită este acordată surselor de energie nepoluante (solară,eoliană şi geotermală) cu aplicaţiile corespunzătoare (panouri solare, centrale eoliene şi pompe de căldură) precum şi a unor soluţii speciale care pot fi folosite în amenajările de interior, cum sunt: vopselele şi pardoselile ecologice.

Cele mai citite

Ciucă susține că România are o situație economică solidă, construită de guvernarea liberală, deși premierul și jumătate dintre miniștri sunt de la PSD

Nicolae Ciucă, președintele Senatului și al PNL, anunță că Agenția S&P a reconfirmat ratingul suveran al României și subliniază că decizia agenției de rating...

Tapetul din living: Sfaturi utile pentru alegere și îngrijire

Livingul este spațiul în care petrecem o bună parte din timpul liber de acasă, fie că o facem pentru a ne relaxa sau pentru...

Armata israeliană: victimele atacului de la consulatul iranian din Damasc erau teroriști angajați împotriva Israelului

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene a afirmat luni că victimele atacului care a vizat consulatul iranian la Damasc pe 1 aprilie erau "terorişti"...
Ultima oră
Pe aceeași temă