20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialPrimăvara, sezonul renovărilor

Primăvara, sezonul renovărilor

Iată şi motivul pentru care, în luna mai, revistele Casa Mea, Domus, Căminul şi Planul Casei Mele vor fi însoţite de un supliment pe această temă. Renovarea unei locuinţe care nu vă mai energizează şi nu vă mai face să vă simţiţi confortabil, sau a uneia pe care aţi cumpărat-o de curând şi vreţi să o personalizaţi poate fi un şir lung de operaţiuni la fel de complicate, costisitoare şi de durată ca cele pe care le presupune construirea de la zero a unei case noi.

Nu este simplu să respectaţi procedura legală, să găsiţi muncitori pricepuţi, să alegeţi materiale bune (respectând bugetul), să urmaţi întocmai etapele de renovare şi, mai apoi, să achiziţionaţi mobilierul şi decoraţiunile potrivite pentru nevoile tuturor membrilor familiei. Dar în orice caz, activitatea pe care o incumbă o renovare poate fi captivantă (deşi de obicei însoţită de mult stres) iar o bună idee este să implicaţi şi alţi membri ai familiei, chiar şi copii, să acţionaţi ca o echipă. Pe cei mici, dacă nu în activitatea preapriu-zisă, măcar în decizii.

Unul dintre factorii care determină, de multe ori, amânarea unei renovări a locuinţei este lipsa unui buget adecvat, dublată de teama că acesta ar putea fi depăşit de cheltuielile imprevizibile. Între sfaturile pe care puteau să vi le dăm este să puneţi încă de la început, o sumă în plus la bugetul estimat pentru cheltuieli neprevăzute şi, de asemenea, să nu faceţi rabat la calitatea materialelor şi a lucrărilor.

Primul lucru pe care trebuie să vi-l propuneţi este o analiză realistă a operaţiunilor care se cer întreprinse şi să solicitaţi sfatul unui specialist. Singuri, este posibil să vă concentraţi doar pe defecţiuni vizibile, ignorându-le pe cele ascunse, dar nu mai puţin importante. Întocmiţi o listă a lucrărilor necesare, ­punân-du-le pe primul loc pe cele mai importante − de pildă, pe cele care ţin de structura de rezistenţă, de zidărie sau instalaţii. Printre regulile de bază pe care trebuie să le respectaţi se numără participarea la renovare, evaluarea de jos (de la baza casei, fundaţie, structură de rezistenţă etc.), în sus, prioritizarea lucrărilor, lucrul cu muncitori bine aleşi, plata la lucrare (nu la oră) şi după finalizare.

Cele mai citite

Securitatea și sănătatea în muncă – serviciu obligatoriu pentru orice afacere din România

Companiile active cu minim un angajat au obligația de a respecta un protocol foarte strict pentru a asigura întregului personal condiții sigure de muncă....

Te confrunți cu durere la nivelul genunchiului? Cum recunoști ruptura de menisc și ce poți face pentru a o trata

Durerile articulare pot apărea foarte frecvent ca urmare a unei serii largi de cauze și factori de risc, ceea ce înseamnă că pentru a...

Reforma austerității, îmblânzită. Plafonări peste plafonări de la Guvern

După austeritatatea de anul trecut și cu un deficit bugetar la limită, Executivul face cadouri pentru români, iar angajații din companiile de stat pot...
Ultima oră
Pe aceeași temă