12.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialTot ce trebuie să ştii despre piscină, de la A la Z

Tot ce trebuie să ştii despre piscină, de la A la Z

Cumpărată sau construită ad-hoc, cu jacuzzi sau plasă de volei, interioară sau exterioară, iluminată, încălzită sau la temperatura exterioară? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care găsiţi răspuns în cele ce urmează.

Există două abordări foarte diferite în legătură cu felul în care puteţi avea o piscină. Cea mai comodă variantă este aceea de a o comanda unui furnizor de astfel de echipamente. Sunt destule firme pe piaţă, cu oferte dintre cele mai tentante. Astfel de firme au şi consultanţi, care vă vor lămuri ce piscină vi se potriveşte şi vă vor recomanda diversele echipamente şi accesorii necesare. De transport, montare şi punere în funcţiune se ocupă firma de la care cumpăraţi instalaţia. Acesta este un mare avantaj. Dezavantajul este că nu veţi primi o piscină personalizată. Deşi sunt multe modele disponibile, acestea sunt totuşi standardizate.

Piscina construită la faţa locului
Dacă doriţi o piscină unicat, atunci trebuie să contactaţi un constructor (optaţi pentru unul autorizat şi care să aibă un portofoliu convingător, dacă doriţi să fiţi siguri de calitatea lucrărilor). Numai aşa puteţi avea o piscină de forma şi dimensiunile (adâncime, lăţime, lungime) dorite. În cazul în care vă puteţi permite financiar această opţiune, probabil că o piscină construită exact după specificaţiile dvs. (sau ale peisagistului) este cea mai bună alegere (nu degeaba piscina din beton armat este considerată „clasică”!). În felul acesta veţi armoniza cu siguranţă piscina cu grădina şi casa dvs. În plus, puteţi introduce elemente spectaculoase, care vor spori considerabil frumuseţea curţii şi, de ce nu, valoarea proprietăţii. Un exemplu este piscina-cascadă, în care apa cade dintr-un bazin într-altul, ori piscina cu deversare.

Piscină interioară sau exterioară?
Răspunsul la această întrebare este dat de mai mulţi factori. În primul rând, de resursele financiare de care dispuneţi. O piscină interioară este cu mult mai scumpă decât una exterioară. Ea presupune construcţia unui spaţiu de dimensiunile unui living generos, încălzirea acestuia şi a apei din bazin, ventilarea şi dezumidificarea aerului etc. Dar este singurul fel în care puteţi înota de-a lungul întregului an, din prima şi până în cea din urmă zi a lui, indiferent de condiţiile atmosferice. Dacă veţi opta pentru această soluţie, pesemne vă veţi gândi şi la o saună situată în preajmă. Oricum ar fi, alegeţi neapărat un arhitect bun şi un constructor priceput. Dacă lucrarea este defectuos făcută, puteţi avea pierderi de apă ce deteriorează fundaţia casei, condens ce strică zidăria etc. Piscina exterioară, desigur, nu vine însoţită de toate aceste probleme. Vă puteţi bucura de ea aproximativ jumătate din an (dacă-i vorba de anul 2011, cu siguranţă mai puţin de şase luni), iar în restul timpului… vă mulţumiţi cu schiatul la munte.

Finisaje
Bazinul se poate placa cu materiale dintre cele mai diverse. Mozaicul vitroceramic este unul dintre acestea, probabil cel mai răspândit. Pot fi imaginate nenumărate modele, pornind de la câmpul într-o singură culoare şi terminând cu combinaţii neaşteptate de culori, forme, linii. Se poate opta pentru un albastru mediteraneean, dar se pot imagina, la fel de bine, motive solare, zoomorfe, florale sau,
pentru amatorii de scufundări, chiar peisaje subacvatice.

Se poate aplica, cu uşurinţă, pe suprafeţe curbe, datorită plăcuţelor de mici dimensiuni. Este rezistentă la îngheţ, agenţii chimici şi razele UV. Impermeabilitatea, dacă lucrarea se execută corect, este totală.

Mai pot fi utilizate, ca materiale pentru finisaj, plăcuţele din cristal colorat. De asemenea, din ce în ce mai utilizată este membrana armată ce imită mozaicul (liner). Acesta se montează într-un timp rapid, prin mularea pe pereţii piscinei. Imitaţia este atât de reuşită, încât un ochi neavizat nu va deosebi un mozaic „autentic” de un liner.

Bordura se realizează din aşa-numitele marje, confecţionate din piatră compozită sau beton, care se îmbină una cu alta, rezultând diverse modele.

Echipamente
Cel mai important echipament este cel de recirculare şi curăţare a apei. O pompă electrică aspiră apa din piscină, atât din stratul de adâncime, prin sifonul de fund, cât şi din stratul de suprafaţă, prin skimmerele plasate în pereţii bazinului, aproape de oglinda apei. După ce este trasă din piscină, apa este împinsă printr-un filtru, care o curăţă de impurităţi. Ulterior, apa este adusă înapoi în piscină, tot cu ajutorul pompei electrice. Ideal este ca în acest circuit să fie inclusă şi o staţie de tratare chimică a apei, care distruge microbii, algele şi bacteriile. Iar totul să fie comandat de un ceas programator, aflat într-un tablou de automatizare.

Desigur, dezinfectarea apei se poate face şi manual, prin împrăştierea pe suprafaţă a unor substanţe prăfoase sau turnarea în apă a unor lichide dezinfectate, însă această procedură este ceva mai greoaie, mai incomodă şi mai imprecisă.

Specialiştii spun că filtrarea apei este cel mai important procedeu, în cazul unei piscine – el asigură 80% din calitatea apei, restul revenind dezinfectării. Din acest motiv, felul şi calitatea filtrului montat în circuitul de curăţare este de mare însemnătate.

În mare, sunt trei tipuri importante de filtre: cu nisip cuarţos, cu diatomee (în loc de nisip sunt mici scoici fosile) şi cu cartuş, construit pe acelaşi principiu cu filtrul de aer al maşinilor.

Prelate
O piscină trebuie neapărat acoperită în perioadele în care este nefolosită. Pentru aceasta sunt disponibile trei mari tipuri de prelată.

Prelata de vară pluteşte pe apă, iar rostul ei principal este acela de a păstra constantă temperatura apei (funcţia secundară fiind aceea de a nu lăsa impurităţile să cadă în apă). De regulă, este înfăşurată pe un derulator mecanic, strângerea şi întinderea fiind operaţiuni foarte simple.
Prelata de iarnă nu are mari calităţi termoizolante (apa, de altminteri, lipsind din piscină), singurul ei rost fiind acela de a proteja pereţii bazinului. Este confecţionată dintr-un material foarte rezistent, iar prinderea se face pe bordura piscinei.

Prelata de securitate este destinată protecţiei copiilor. Materialul din care este confecţionată este rezistent (dar nu atât de rezistent precum al celei de iarnă!) şi, în plus, prelata este întărită cu ţevi din aluminiu ce se sprijină pe laturile opuse ale piscinei astfel încât, chiar şi dacă va călca accidental pe prelată, copilul nu va ajunge în apă.

Cele mai citite

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...
Ultima oră
Pe aceeași temă