Decizia Volumele din gips-carton sunt, în general, construite pe suprafeţe fixe, precum tavanele sau pereţii. Faptul că necesită o suprafaţă de bază stabilă influenţează radical forma pe care dorim să le-o dăm.
De aici rezultă o anumită limitare a libertăţii în proiectarea unor asemenea volume, în conceperea formelor pe care le vor avea. Suprafeţele plane existente condiţionează, în mod substanţial, rezultatul final.
Pentru a scăpa de această constrângere, putem face apel la o soluţie pe cât de simplă, pe atât de eficientă: suspendarea volumului de tavan. Procedând astfel, vom putea dispune, după bunul nostru plac, de toate suprafeţele volumului din gips-carton, gândindu-l şi executându-l tridimensional. Mai mult decât atât, construcţia suspendată de plafon cu lanţuri sau cabluri din inox va avea un impact vizual mult mai puternic decât una care este organic legată de tavan.
În cele ce urmează vom descrie etapele de construire a unui volum amplasat în bucătăria unui apartament de bloc. Acesta are dimensiuni mari (360×100 cm) şi descrie, în plan, o serie de linii curbe, concave şi convexe, care dau ansamblului un aspect vălurit. Volumul a fost executat la sol, iar după finalizare a fost suspendat de tavan cu patru lanţuri din oţel inoxidabil, lungi de 25 cm. Linia de fixare a volumului a fost aleasă în funcţie de golul de uşă care asigură trecerea în balcon, iar soluţia de montaj, în funcţie de liniile care dau perspectivă la accesul în bucătărie. Cu alte cuvinte, volumul nu a fost poziţionat în centrul plafonului, ci montat în aşa fel încât să creeze o simetrie pe direcţia cea mai vizibilă.
ETAPE DE LUCRU:
1.Au fost măsurate şi decupate două plăci de gips-carton cu lungimea de 360 cm şi lăţimea de 30 cm, din care se vor confecţiona lăţimile volumului. Acestea au fost trasate din 90 în 90 cm şi împărţite în patru secţiuni egale;
2.Secţiunile au fost fixate cu şuruburi în punctele de maxim şi minim, la o distanţă de 12 cm unul de celălalt, pe marcajele făcute la fiecare 90 cm, pentru a servi ca ghidaje pentru trasarea liniilor curbe;
3.Ca reper pentru trasarea lor s-a folosit o ţavă flexibilă din plastic. După ce aceasta a fost fixată în şuruburi, a fost trasată, cu un creion, linia ondulată. Operaţiunea s-a repetat şi la cealaltă extremitate a plăcii;
4.Profilele UD30 au fost tăiate din 6 în 6 cm, pentru a deveni flexibile. Pentru a se putea merge din aproape în aproape şi pentru a se respecta liniile trasate, au fost utilizate segmente scurte de profil metalic;
5.După ce fiecare segment metalic a căpătat forma dorită, s-a trecut la fixarea lui pe placa de gips-carton. Operaţiunea s-a făcut cu mare atenţie, pentru ca profilele metalice să respecte traseul descris de liniile ondulate;
6.După decupare, cele două forme obţinute au fost unite cu profile metalice CD60, montate din 40 în 40 cm. Scheletul a fost îmbrăcat cu gips-carton, iar apoi au fost montate spoturi luminoase.
Lucrare executată de meşter CĂTĂLIN ILAŞCU (tel. 0722.500.872)
ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI
Cum se realizează priza de pământ pentru o casă? Ce trebuie să conţină?
La construcţia caselor şi vilelor, prevederea prizelor de pământ este obligatorie, atât pentru protecţia omului la atingeri accidentale, caz în care rezistenţa măsurată a acesteia nu trebuie să depăşească valoarea de 4 Ohmi, cât şi pentru protecţia la trăsnet, unde valoarea rezistenţei măsurate nu trebuie să fie mai mare de 10 Ohmi. Priza de pământ pentru protecţie la atingere accidentală se realizează din platbandă de oţel zincat, cu dimensiunile de 40×4 mmp, pozată orizontal, şi dintr-un număr variabil de electrozi verticali (între 3 şi 5 buc.), realizaţi din ţeavă de oţel zincat cu diametrul de 60 mm şi lungimea de 2 m. Aceşti electrozi se vor bate în pământ, astfel încât capătul de sus să fie sub înălţimea de îngheţ (-0,8 m). Se vor uni prin sudură la partea superioară, pe platbanda de 40×4 mmp, la o distanţă de 3 m între ei. Legătura prizei de pământ la tabloul electric se va realiza prin intermediul unui conductor de cupru cu diametrul de minimum 16 mm. Pentru casele mai vechi, atunci când nu se ştie sigur dacă există o priză de pământ sau dacă nu se cunoaşte starea ei, o soluţie mai bună poate fi construcţia uneia noi. Dacă totuşi există priză de pământ, se va măsura rezistenţa acesteia cu un ohmetru omologat; în cazul în care rezistenţa măsurată este peste valoarea admisă de 4 Ohmi, se va recondiţiona şi se va completa cu electrozi.
Răspuns: lighting designer Constantin Stanciu, tel.: 0724.282.522
Frigiderul alb nu se potriveşte deloc cu bucătăria modernă, iar unul nou nu pot să îmi cumpăr acum pe criză. Ce să fac?
Electrocasnicele sunt printre cele mai scumpe accesorii din locuinţă. Dacă cele vechi sunt funcţionale şi nu vreţi să vă despărţiţi de ele, puteţi să le aplicaţi un facelift. În cazul frigiderului dvs. alb, masiv şi inestetic, aplicaţi pe peretele alăturat un desen floral (sau orice fel de temă care vă surâde) şi continuaţi-l pe frigider. Astfel, veţi rezolva două probleme: şi peretele, şi frigiderul vor ieşi din anonimat şi vor arăta original. O altă idee este să cumpăraţi un pulverizator de vopsea argintie de maşină pe care să o îl aplicaţi pe frigider. Astfel se va potrivi într-o ambianţă modernă.
Răspuns:decorator Alina Băncilă, tel.: 0722.619.082