30.1 C
București
vineri, 31 iulie 2026
AcasăSpecialAvem Bibliotecă!

Avem Bibliotecă!

După lupte „seculare” care au durat 22 de ani, astăzi se deschid, în sfârşit, porţile Bibliotecii Naţionale.

Panglica noului edificiu va fi tăiată la ora 13.00 de premierul Emil Boc şi de ministrul Culturii, Kelemen Hunor.

Evenimentul semnifică sfârşitul unei perioade îndelungate, iniţiate în 2006, prin care clădirea destinată Bibliotecii Naţionale, la care lucrările fuseseră sistate în 1989, a fost reproiectată, construită şi refuncţionalizată. Lucrările propriu-zise au fost începute în aprilie 2009 şi finalizate la termen, la 30 ­noiembrie 2011.

Activitatea Bibliotecii Naţio­nale, desfăşurată până acum în sediul din strada Ion Ghica nr. 4, se va transfera treptat în noul sediu, pe măsură ce vor fi mutate colecţiile şi aparatul administrativ. Începând cu ianuarie 2012, la noul sediu se vor organiza evenimente specifice, iar din primăvară se vor activa toate funcţiunile caracteristice, astfel încât în toamna anului viitor Biblioteca Naţională va ajunge la parametrii normali de funcţionare. Finalizarea descărcării tuturor colecţiilor depozitate şi conservate de-a lungul anilor în diverse spaţii, precum şi darea în folosinţă a tuturor facilităţilor de care dispune noul sediu se vor prelungi însă şi în 2013. 

Cele mai citite

Camera Deputaților votează ajutoarele de stat pentru crescătorii de porci și bovine. Plen extraordinar de la ora 12:00

Camera Deputaților se reunește vineri, de la ora 12:00, într-o nouă ședință de plen din cadrul sesiunii extraordinare a Parlamentului.Pe ordinea de zi se...

FCSB ratează calificarea în Europa! Campioana României a fost învinsă categoric în Letonia

FCSB a fost eliminată din UEFA Conference League după înfrângerea cu 4-1 suferită pe terenul formației FK Auda.FCSB și-a încheiat parcursul european în turul...

Real Madrid schimbă planurile pe piața transferurilor! Atacantul dorit în Premier League ajunge pe Bernabéu

Real Madrid l-a transferat pe Carlos Espi de la Levante, după ce a achitat clauza de reziliere în valoare de 25 de milioane de...
Ultima oră
Pe aceeași temă