Timpul Liber
 
Expoziţie dedicată pionierilor, la Palatul Cotroceni
31 Martie 2010
Muzeul Naţional Cotroceni
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
2499 VIZUALIZARI | COMENTARII  1
"Palatul Cotroceni - Palat al Pionierilor" este titlul unei ample expoziţii foto-documentare, care se va deschide în luna iunie la Muzeul Naţional Cotroceni.

"Expoziţia este bazată în special pe fotografii cu pionieri activând în Palatul Cotroceni (care, între anii 1949 şi 1976, a fost Palatul Pionierilor - n.r.) şi montaje video cu filme provenind din arhiva Studioului Sahia şi de la TVR", a declarat, recent, pentru Agerpres, dr. Ştefania Ciubotaru, şeful Biroului de presă al Muzeul Naţional Cotroceni.

De asemenea, printre exponate se vor regăsi uniforme, insigne, primele cravate, Statutul pionierilor, ziare şi reviste de epocă dedicate pionierilor.


"Dorim ca, pe 22 iunie, la vernisaj, să aducem şi persoane care au făcut parte din primele detaşamente de pionieri ce au intrat în Palatul Cotroceni imediat după lansarea acestei organizaţii, în anul 1949 - 1950", a spus dr. Ciubotaru.

Potrivit directorului general al Muzeului Naţional Cotroceni, Adina Renţea, la eveniment va participa Corul de Copii Radio care va interpreta "cântece pioniereşti".
Printre personajele din fotografii se vor regăsi lideri marcanţi ai Partidului Muncitoresc Român, respectiv ai Partidului Comunist Român - Gh. Gheorghiu Dej şi Nicolae Ceauşescu.

Realizată în colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), Muzeul Militar Naţional "Regele Ferdinand I" şi cu Agenţia Naţională de Presă Agerpres, care va furniza fotografiile, expoziţia va fi deschisă până în luna septembrie a acestui an.
La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial a luat naştere organizaţia "Pionierii României", pentru care a fost creată, în 1945, revista "Înainte".

Doi ani mai târziu, în 1947, pionierii au fost încadraţi în Uniunea Asociaţiilor de Elevi din România (UAER).

Pe 30 aprilie 1949, într-o şedinţă festivă la care a participat toată conducerea de partid şi de stat, 500 de copii au rostit, în incinta Teatrului Giuleşti (pe atunci Palatul Cultural "Gh. Gheorghiu Dej), angajamentul de pionier.

În perioada 1949 - 1966, mişcarea pionierească a fost subordonată UTC.
CC al PCR va adopta, la plenara din aprilie 1966, Hotărârea cu privire la îmbunătăţirea activităţii Organizaţiei Pionierilor, prin care se stabilea ca aceasta să aibă organe de conducere proprii (consilii pioniereşti la diferite nivele, în frunte cu Consiliul Naţional al organizaţiei).

În luna noiembrie a aceluiaşi an, a avut loc prima Conferinţă naţională a Organizaţiei Pionierilor, la care au fost adoptate principalele documente statutare: Statutul unităţilor şi detaşamentelor de pionieri din Republica Socialistă România şi Regulamentul Consiliilor Organizaţiei Pionierilor din Republica Socialistă România.
În 1984, la aniversarea a 35 de la crearea organizaţiei, erau 2.695.000 de membri.
Printre preşedinţii Consiliului Naţional al Pionierilor se numără Traian Pop (1966 - 1968), Virgiliu Radulian (1968 - 1975), Constantin Boştină (1975 - 1980), Mihai Hârjău (1980 - 1983) şi Poliana Cristescu (1985 - 1989).

 

VOTEAZA ARTICOLUL
3/5
4 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
1. Rectificare 21:43 | 11 Aprilie
Yu_L.Yan
O mica rectificare (probabil textul luat de dumneavoastra de pe Wikipedia continea o eroare), dar in perioada 1949 - 1966, miscarea pionereasca a fost subordonata Comitetului Central al Uniunii Tineretului Muncitoresc. Abia dupa 1965, UTM isi schimba numele in UTC.
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI