9.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialInstrumente care pot schimba modalitatea ta de a gândi, de a simţi...

Instrumente care pot schimba modalitatea ta de a gândi, de a simţi şi de a trăi

Body Mind Spirit Festival, cel mai complex eveniment de dezvoltare personală, aflat la cea de a XIII-a ediţie, îşi deschide porţile în perioada 14-16 februarie 2014, la Sala Palatului din Bucureşti.

Festivalul îţi oferă posibilitatea de a-ţi schimba modalitatea de a gândi, de a simţi şi de a trăi având ca rezultat o viaţă mai frumoasă, mai echilibrată, mai împlinită.

În cadrul festivalului poţi găsi companii cu produse naturiste, cosmetice naturale, aparatură pentru sănătate de uz personal, medicină alternativă, hrană vegană, edituri cu publicaţii de profil, tratamente naturiste, centre de psihologie şi dezvoltare personală, bijuterii exotice, îmbrăcăminte ecologică.

Conferinţele festivalului au loc pe toată durata expoziţiei şi dezbat teme de interes actual precum: tehnici de relaxare, managementul furiei, comunicare eficientă, limbaj nonverbal, creşterea încrederii în sine, rezolvarea situaţiilor conflictuale, regăsirea echilibrului interior, acceptarea de sine, medicină energetică, amenajarea armonioasă a spaţiilor de locuit şi a birourilor, petrecerea timpului liber în natură, armonizarea cu tot ce ne înconjoară.

Festivalul atrage foarte mulţi vizitatori şi datorită manifestărilor artistice din cadrul acestuia precum: demonstraţii de arte marţiale, demonstraţii sportive, dans, muzică instrumentală şi vocală,teatru, iluzionism, ceremonia ceaiului, aranjamente ikebana şi multe altele.

Festivalul se desfăşoară după următorul program: vineri 14 februarie între orele 10-17, sâmbătă 15 februarie între orele 10-18 şi duminică 16 februarie între orele 10-18. Intrarea în cadrul festivalului este liberă. Mai multe detalii puteţi găsi pe www.bodymindspiritfestival.ro

Evenimentul este organizat de Centrul de psihologie şi dezvoltare personală Body Mind Spirit.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă