21.4 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialZiua Mondială a Vocii

Ziua Mondială a Vocii

Opera Naţională Bucureşti prezintă în luna aprilie un eveniment unic în istoria ultimilor ani ai instituţiei, prilejuit de sărbătorirea, la data de 16 aprilie, a Zilei Mondiale a Vocii. Simpozionul şi recitalul „Vocea ta contează” adună în Foaierul Galben al teatrului, azi, de la ora 19.00, oameni de ştiinţă alături de artişti ai Operei Naţionale Bucureşti, în încercarea de a spune publicului, prin intermediul muzicii, mai multe despre aparatul vocal şi buna funcţionare a acestuia, informaţii indispensabile unui artist liric.

La eveniment, unde accesul este gratuit, vor participa specialişti în foniatrie (disciplină medicală care studiază tulburările şi afecţiunile vocii), psihologi şi solişti ai Operei Naţionale Bucureşti.

La simpozionul „Vocea ta contează” vor susţine comunicări ştiinţifice medici specialişti în domeniu: dr. Loredana Ghiuzan, medic specialist ORL, supraspecializare foniatrie; dr. Cecilia Popovici, psiholog clinician, psihoterapeut; dr. Cristian Ioniţă, medic primar ORL, supraspecializare foniatrie şi dr. Elena Cristescu, medic primar ORL, supraspecializare foniatrie (doctor în ştiinţe medicale).

Simpozionul va fi completat de un recital al soliştilor Operei Naţionale Bucureşti, soprana Iulia Isaev, tenorul Andrei Lazăr, mezzo-soprana Sorana Negrea şi basul Iustinian Zetea, care vor interpreta arii celebre din lucrări de operă semnate de compozitori ca Richard Wagner, Piotr Ilici Ceaikovski, Georges Bizet şi Giuseppe Verdi. Aceştia vor fi acompaniaţi de pianistele Luminița Berariu, Mădălina Florescu, Liana Mareș şi Ioana Maxim. Moderatorul întâlnirii va fi muzicologul Mihai Cosma.

„Ziua Mondială a Vocii “este o iniţiativă care are drept scop conştientizarea publicului larg asupra importanţei vocii umane în activitatea socio – profesională şi un alt mod de a atrage atenţia asupra problemelor vocale. Iniţiativa acestei celebrări a fost luată în 1999, în Brazilia, la început sub denumirea de Ziua Naţională a Vocii, cu scopul de a atrage atenţia asupra creşterii incidenţei cancerului de laringe. Iniţiativa s-a răspândit rapid, pentru ca în 2013 data de 16 aprilie să fie declarată oficial drept Ziua Mondială a Vocii. Prima sărbătorire în România a Zilei Mondiale a Vocii a avut loc anul trecut, la Cluj. 

Cele mai citite

Starea de sănătate a lui Robert Fico este una “pozitivă”

Prognoza referitoare la evoluția stării de sănătate a premierului slovac Robert Fico după tentativa de asasinat "este încurajatoare", a declarat sâmbătă ministrul slovac al...

A fost găsită fetița dispărută la Iași. Alazaroaie Riana Danielle a plecat de la școală, dar nu mai ajunsese acasă

ALAZAROAIE RIANA DANIELLE are 10 ani și fusese văzută ultima dată purtând uniforma școlară. La momentul dispariției, ea se afla pe raza municipiului Iași,...

Parașutiștii și echipajul de zbor, în pericol din cauza închirierii avioanelor AN-2 scoase din uz

Un recent accident aviatic petrecut la Aerodromul Spătaru din Buzău a adus la lumină o situație îngrijorătoare în cadrul Ministerului Apărării Naționale (MApN)....
Ultima oră
Pe aceeași temă