30.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSpecialCea mai mare fermă de bizoni din Europa, deschisă în județul Cluj

Cea mai mare fermă de bizoni din Europa, deschisă în județul Cluj

Cea mai mare fermă de bizoni din Europa, care adăposteşte aproape 300 de animale şi se întinde pe o suprafaţă de 500 de hectare, a fost inaugurată, vineri, în comuna Recea Cristur, judeţul Cluj, transmite Mediafax.

Compania BT Bison Ranch a investit 1,5 milioane de euro în ferma de bizoni pe o suprafaţă de 500 de hectare de teren. Potrivit managerului fermei, Constantin Jeican, în prezent în ferma de la Recea Cristur sunt aproape 300 de bizoni, care au fost aduşi din Danemarca, Germania, Franţa, Austria şi Belgia. Aceştia sunt crescuţi pentru carne, care va fi exportată în ţări din vestul Europei, în special în Germania.

"Intenționăm să continuăm investițiile în județul Cluj, bugetul pentru anul în curs fiind de 1,5 milioane de euro. Bizonii sunt crescuţi pentru carne, care va fi exportată în ţări din vestul Europei, în special în Germania, unde există cerere foarte mare. Vom încerca să vindem carne de bizon şi în România", a afirmat managerul fermei.

La ferma de bizoni lucrează aproximativ 30 de angajaţi care provin din comunele clujene Ţaga, Recea Cristur şi Panticeu.

Cele mai citite

Ciucă susține că România are o situație economică solidă, construită de guvernarea liberală, deși premierul și jumătate dintre miniștri sunt de la PSD

Nicolae Ciucă, președintele Senatului și al PNL, anunță că Agenția S&P a reconfirmat ratingul suveran al României și subliniază că decizia agenției de rating...

Klaus Iohannis participă la reuniunea extraordinară a Consiliului European

Președintele României, Klaus Iohannis, va participa, în perioada 17-18 aprilie 2024, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles, Regatul...

Șeful AIEA despre situația de la Zaporojie: “Ne apropiem periculos de un accident nuclear”

"Ne apropiem periculos de un accident nuclear" la Zaporojie, a avertizat luni şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, denunţând recentele atacuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă