Timpul Liber
 
Covasna: Circulaţia feroviară, blocată după ce un tren a lovit un tir, a fost reluată
30 Ianuarie 2012
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
210 VIZUALIZARI | COMENTARII  0

Circulaţia feroviară în zona Malnaş, judeţul Covasna, a fost blocată, în această dimineaţă, după ce un tir a fost lovit de un tren accelerat la o trecere de cale ferată. Circulaţia a fost reluată după aproximativ patru ore, timp în care au fost afectate patru trenuri de persoane, relatează Mediafax.

Traficul a fost reluat în jurul orei 9.00, a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Covasna, Buzsi Andrea.

În trenul accelerat 1648, care a fost implicat în accident, erau aproximativ 50 de pasageri, dintre care doar unul a decis să plece cu un taximetru, iar restul au aşteptat în vagoane, unde le-a fost asigurată căldură.

Buzsi Andrea a precizat că traficul feroviar a fost blocat în zonă timp de aproximativ patru ore, iar în urma accidentului patru trenuri de persoane care circulă între Miercurea Ciuc şi Braşov au înregistrat întârzieri între 30 de minute şi trei ore.

Circulaţia feroviară în zona Malnaş a fost blocată, după ce un tir a fost lovit de trenul accelerat 1648, care circula pe relaţia Bistriţa-Bucureşti Nord.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Covasna, şoferul tir-ului a trecut calea ferată de la Malnaş, însă maşina a alunecat înapoi pe şine, fiind pantă, iar pe carosabil gheaţă. Şoferul a încercat un timp să scoată tir-ul de pe cale ferată, iar în momentul în care a văzut că se apropie trenul a ieşit din cabină.

VOTEAZA ARTICOLUL
1/5
1 vot
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

banner_pc4.jpg

TopRL
Actrita Grace Kelly, care a devenit Printesa Grace de Monaco atunci când s-a casatorit cu printul Rainier în 1956, este pe primul loc in topul celor mai frumoase printese din istorie, potrivit unui sondaj realizat de site-ul BeautifulPeople.com. Prinţesa Rania a Iordaniei a ieşit pe locul al doilea in sondajul online, urmată de Kate Middleton care a intrat de curând în familia regală britanică după ce...
 
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI