Timpul Liber
 
DEZBATERE Vom ajunge să acceptam comunitatea gay în următoarea perioadă?
21 Iunie 2011
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
2022 VIZUALIZARI | COMENTARII  13
Homosexualitatea a fost interzisă în România, în anul 1937, sub regimul autoritarist al lui Carol al II-lea. Odată cu venirea la putere a comunismului legile s-au înăsprit iar articolul 200, care pedepsea cu închisoarea actele homosexuale, a fost păstrat încă şase ani după căderea lui Ceauşescu. Asta până când prea mai mulţi membrii ai comunitaţii gay au fost abuzaţi şi - sub presiunea Consiliului Europei şi a societăţii civile - articolul a fost modificat în 1996 şi ulterior anulat în 2001.

 

Tot de atunci au început şi Marşurile pentru normalitate organizate de Noua Dreaptă ca răspuns la paradele gay. Ultimul de acest gen a avut loc în Bucureşti pe 4 iunie. În timp ce homosexualii nu se sfiesc să recunoască în faţa lumii întregi faptul ca sunt diferiţi, cei împotriva lor îi consideră anormali. Mai mult de atât ei se consideră o majoritate discriminată susţinând că homosexualitatea nu ar trebui să fie acceptată din punct de vedere moral. Cei de la Noua Dreaptă spun pe blogul oficial că "România se consideră un stat democrat dar prin faptul că permite promovarea homosexualităţii în public discriminează marea majoritate a cetăţenilor care sunt creştini". Nici Biserica nu este de acord cu comunitatea LGBT raspândind ideea că homosexualii vor ajunge în iad.

Organizaţia Accept, care susţine comunitatea LGBT, susţine însă că nu se poate vorbi despre democraţie într-o ţară care incriminează orientarea homosexuală. Pe 17 iunie ONU a publicat un raport în care îşi exprimă îngrijorarea faţă de această problemă globală: discriminarea survenită în urma orientării sexuale.

Organizaţia Naţiunilor Unite apără oficial comunitatea LGBT şi consideră discriminarea acesteia o problemă globală. Printre statele susţinătoare se numără SUA, UE, Brazilia şi alte ţări din America Latină. Împotrivă sunt în principal statele estice începând cu Rusia, Polonia, Belarus şi continuând cu statele din Orient unde religia interzice total orientarea homosexuală.

Conform unui studiu elaborat de căre asociaţia Accept în colaborare cu Institutul pentru Politici Publice (IPP) din Bucureşti desfăşurat în perioada martie-aprilie 2007 „Indirect, aproape trei sferturi dintre parlamentari nu cred că o persoană ar trebui să fie discriminată la locul de muncă datorită orientării sale sexuale. Tendinţe nediscriminatorii faţă de persoane cu o orientare sexuală diferită de a majorităţii sunt în mai mare masură exprimate de parlamentarii de gen feminin şi de parlamentarii mai tineri.

Reprezentanţii Partidului România Mare sunt singurii în rândul cărora domină o idee discriminatorie faţă de minorităţile sexuale. În proporţie de 75%, aceştia nu ar accepta ideea unui Ministru al Educaţiei homosexual."

Printre politicienii care suportă cu tărie această mişcare, considerată anormală de cei de la Noua Dreaptă, se află şi Mona Muscă, care a proclamat pentru abrograrea art. 200 şi se află in continuare alături de asociaţia Accept.

Homosexualitatea nu este o boală, după cum a declarat Asociaţia Americană de Psihiatrie. Nici măcar nu se poate spune cu certitudine că homosexualitatea este condiţionată genetic sau că este ereditară. Personalitatea, moştenirea biologică, factorii de dezvoltare şi relaţiile dintre persoane influenţează homosexualitatea.

Dar mereu se va găsi cineva care să fie împotriva comunităţii LGBT. Există oameni care personal nu sunt deranjaţi de aceste manifestări publice ale homosexualilor dar cu toate astea nu şi-ar dori ca atunci când îşi scot copiii la plimbare aceştia să le iasă în cale.

Poate că din punct de vedere legal lucrurile se vor schimba curând şi în cele 76 de state care încă interzic relaţiile consensuale între persoanele de acelaşi sex dar mentalitatea şi principiile oamenilor nu pot fi modelate atât de uşor.

 

VOTEAZA ARTICOLUL
4/5
10 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
13. si eu sunt homo 09:53 | 17 August
homos
Si eu sunt gay, am trait in Romania pana acum zece ani cand inca puteai ajunge la inchisoare daca te decalrai gay. Situatia s-a imbunatatit simtitor, dar nu datorita populatiei, a carei mentalitate devine din ce in ce mai retrograda, ci datorita uniunii europene. Partenerul meu, care are 22 de ani si majoritatea familiei lui e in Romania, nu are curajul sa spuna deschis ca e gay, pentru ca stie ...
12. Ceva nespus inca 14:19 | 11 Iulie
H. Th. Herlin
In cea mai mare parte, mass-media se bazeaza pe asa-numitul concept “politically correct” ce are la baza lucrari ale teoreticienilor Scolii de la Frankfurt in frunte cu (cine credeti) … evreii germani Theodore Adorno, Erich Fromm, Axel Honneth si Herbert Marcuse[1].
Politica “tolerantei” de care ne lovim zilnic (in social, cultura, economie, politica) reprezinta un set complex de politici ...
11. INTERESANTA POZITIA BISERICII DAR..AFARA ESTE VOPS 16:40 | 24 Iunie
sorin
Nici Biserica nu este de acord cu comunitatea LGBT raspândind ideea că homosexualii vor ajunge în iad
Iata pozitia Bisericii. f bine, dar de ce nu isi face ordine in ograda proprie, adica, hotul striga hotul? Sa curete manastirile si bisericile de oameni (unii deci) din ograda proprie care sunt preponderent bisexuali, ca sa nu zicem homo si apoi sa vorbeasca despre subiect. Sa dea ...
10. hm................... 15:39 | 22 Iunie
Esmeralda
homosexualitatea a existat din negura timpului,oameni foarte competentzi si chiar genii ca Leonardo Da Vinci , au fost astfel, cred cà aceastà alegere sexualà depinde de fiecare om , de cum vede pentru sine partenerul ideal; eu nu sìnt gay dar nu pot sà judec gresit acela ce este alàturi de apartamentul meu si care este gay.
Nu este just si dealtfel aceste lucruri le consider ...
9. COMUNITATEA GAY 00:45 | 22 Iunie
SCORPION
 
Scris de PRO DEMOCRATUL
Redactori ai Romaniei Libertine !
Din nou ingrosati randul mass-mediei aservite celor care experimenteaza pe seama popoarelor noi utopii infernale, dar care se vor sfarsi urat de tot, caci orice utopie este o erezie indreptata impotriva demnitatii si libertatii omului natural supus legilor naturale. Natura nu se lasa legiferata nici de ONU, UE, parlamente ori de Marile Loji, si nici de Asociatia Americana de ...
 
LUI PRO ,, DEMOCRATUL"
CINE ESTI TU SA DAI ,,NOTE" CE E NORMAL SI CE NU"
CINE ESTI TU SA DAI ,, NOTE"CE E LEGEA NATURII" SI CE NU?
ROMANIA( POATE NU AI STIUT)ESTE O TARA DE DREPT
SUPUSA LEGILOR INERNATIONALE U.E.-SI O.N.U.
DACA VREI O TARA T E O C R A T I C A DUTE SI LOCUESTE IN
I R A N SAU IN ARABIA SAUDITA.
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

banner_pc4.jpg

TopRL
Actrita Grace Kelly, care a devenit Printesa Grace de Monaco atunci când s-a casatorit cu printul Rainier în 1956, este pe primul loc in topul celor mai frumoase printese din istorie, potrivit unui sondaj realizat de site-ul BeautifulPeople.com. Prinţesa Rania a Iordaniei a ieşit pe locul al doilea in sondajul online, urmată de Kate Middleton care a intrat de curând în familia regală britanică după ce...
 
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI