31.2 C
București
miercuri, 15 iulie 2026
AcasăSpecialDovedit ştiinţific: dragostea prosteşte

Dovedit ştiinţific: dragostea prosteşte

Mai mulţi cercetători din Austria, Germania şi Marea Britanie au descoperit că, în dragoste, bărbaţii sunt cei care îşi asumă mult mai multe riscuri pentru a primi atenţia sexului opus, scrie yahoo.com.

Mai mult, în linii mari, tot ei sunt cei care devin mai sensibili sau pe care dragostea îi „prosteşte” şi asta datorită evoluţiei.

Romeo, Robin Hood, Tristan şi Tarzan sunt doar câteva dintre exemplele de bărbaţi care au ridicat foarte mult miza sacrificiului atunci când a trebuit să-şi câştige iubirea.

Iar toate aceste poveşti au la bază o realitate ştiinţifică: bărbaţii se expun pericolelor dintotdeauna pentru că la începuturi numai cei care îşi asumau riscuri supravieţuiau.

“În trecutul evolutiv, strămoşii noştri se confruntau cu un mediu periculos în care erau forţaţi să-şi asume riscuri mai mari pentru a găsi adăpost, hrană şi parteneri sexuali.

Aşadar, indivizii care duceau o viaţă sigură, în care nu-şi asumau niciun fel de risc, aveau şanse mult mai mici să supravieţuiască”, explică cercetătorii în studiul publicat în Journal of Risk Research.

Aşadar, bărbaţii au moştenit predilecţia spre a-şi asuma riscuri de la strămoşii noştri.

În schimb, tot istoria a creat un context favorabil pentru ca femeile să nu îşi manifestă dorinţa de risc pentru iubire.

Studiul a analizat trei exemple de asumarea a riscului la comportamentul bărbaţilor şi al femeilor:

– riscurile sexuale (de exemplu, sexul neprotejat)
– în privinţa jocurilor de noroc
– şi de conducere nesăbuită.

În toate cele trei teste, o dată ce elementul romantic a fost indus s-a observat că barbaţii au o înclinaţie mai mare în a-şi asuma riscurile inerente implicate în situaţia respectivă.

Femeile însă nu au arătat nici o dorinţă crescută de a-şi asuma riscuri inutile în cazurile aceloraşi teste.

 

Cele mai citite

Cheltuielile pentru protecția socială au atins un nivel record. Pensiile și sănătatea au absorbit cea mai mare parte a fondurilor

Aceste cheltuieli, care includ și costurile administrative ale sistemelor de protecție socială, au reprezentat 18,5% din Produsul Intern Brut în 2024Potrivit datelor publicate miercuri...

Franța s-a prăbușit în semifinală! Statisticile care au intrat în istoria negativă a „Les Bleus”

Franța a înregistrat unele dintre cele mai slabe cifre din istoria sa la Campionatele Mondiale, în înfrângerea cu 0-2 în fața Spaniei.Eliminarea Franței din...

Hală metalică pentru producție industrială: soluția strategică pentru scalarea rapidă a afacerilor

Pentru o companie aflată în creștere, spațiul de producție poate deveni rapid un factor care accelerează sau limitează dezvoltarea. Dacă hala este prea mică,...
Ultima oră
Pe aceeași temă