Restaurantul se mai numeste si Castel – de altfel, toata lumea il cunoaste sub numele asta – "l-ai vazut pe Claudiu? Da, era cu Sociu la Castel". E unul dintre restaurantele boemei scriitoricesti, la concurenta cu La Muzeu, aflat in vecinatate. Scriitorii romani nu s-au trezit inca la varsta glamului, nu au nevoie de plasme, aer conditionat si conexiune wireless ca sa se simta bine; iarna, le ajung un loc acoperit si bere ieftina ca sa se poata desfasura; vara, e suficient un loc descoperit, "intre pasari si masini", unde se gaseste bere la halba. Fireste, si la Castel este o terasa, dar care nu s-a deschis inca – anul trecut a fost acoperita cu plastic transparent, iar "efectul de sera" se facea puternic simtit la amiaza. Doar mesele din partea dreapta sunt mai ferite, beneficiind de un acoperis suplimentar cu stuf; toata lumea ar vrea sa stea sub ele, sa simta parfumul Deltei, dar putini au privilegiul asta. In interior, restaurantul are un aspect cam thrashy – nu prea e locul unde sa-ti scoti prietena. Intr-un colt, chiar langa bar, e o masa de o persoana deasupra careia troneaza o fotografie (1,5 x 1,5) cu un pictor – "masa rezervata maestrului Constantin Piliuta", precizeaza un xerox A4 aflat dedesubt. Celorlalti, inca in viata, le sunt dedicate 10 mese acoperite cu fete de panza albe, flori de plastic afumate si scaune de lemn cu spatarul curbat.
Atmosfera e in aceeasi nota – "n-auzi cantari, nu vezi lumini de baluri", doar vocea comentatorului sportiv, cand e vreun meci la TV, sau muzica pop pe FM. Spre seara, restaurantul se umple de voci sonore si de fum – fidelii restaurantului se impart in doua categorii, scriitori trecuti binisor de prima tinerete si lupii tineri ai noii generatii de scriitori. La amiaza, restaurantul se umple insa cu oameni veniti sa-si ia masa de pranz – se mai ratacesc cate un laptop, un diplomat... Oamenii sunt atrasi de preturile mici ale restaurantului, probabil cele mai reduse din zona Romana: o ciorba e 5 lei, felul principal se invarte intre 9 si 15 lei. Portiile sunt insa cam pricajite, "de la noi mai putin, de la Dumnezeu mai mult", par ele sa spuna din farfurie. Personal, recomand micii (1,4 lei), asortati cu cartofi prajiti. si, desigur, mai recomand berea, la preturi care desfid orice concurenta – 2,5 lei sticla de Ciuc... Pe scurt, un restaurant pentru rafinatii care nu au uitat parfumul indicibil al anilor ’90, dezordinea voioasa si austeritatea bugetara de atunci, pentru dedicatii care au transformat anii ’90 intr-un obiect de cult.