În anii '60, serviciul de informaţii externe al Israelului, Mosad, l-a capturat şi, după ce a fost judecat, printre altele, pentru crime împotriva umanităţii şi crime de război, a fost spânzurat în 1962. Ziarul german "Der Spiegel" a intrat în posesia documentelor de la procesul lui Eichmann şi le prezintă cititorilor întreaga poveste a unuia din cei mai importanţi nazişti, alături de Joseph Mengele, Reinhard Heyndrich, Joseph Goebbels şi Heinrich Himmler.

Raiul argentinian pentru criminalii nazişti

Câteva sute de croaţi, unguri şi belgieni şi peste 800 de oficiali germani, cu convingeri şi trecuturi naziste, s-au adăpostit în Argentina după război, arată Der Spiegel.

Omul de afaceri Horst Carlos Fuldner i-a ajutat să-şi reconstruiască viaţa. Fuldner deţinea CAPRI, o companie care proiecta centrale hidroelectrice. Acolo erau angajaţi naziştii refugiaţi în Argentina. Şi Eichmann s-a angajat la CAPRI şi a fost trimis în provincia Tucuman, din nordul ţării.

Nazistul şi-a adus soţia şi fiii la el în 1952. Fuldner şi cei 300 de angajaţi ai companiei lui au aflat curând că numele muncitorului german Klement era, în realitatea, Eichmann, se arată în înregistrările de la Ambasada Germaniei din Buenos Aires. Totuşi, pentru copiii lui, care nu îl mai ţineau minte, era unchiul Riccardo. Mult mai târziu au aflat fiii lui cine era tatăl lor şi au păstrat secretul.

Când şi-a pierdut slujba în 1953, familia s-a mutat la Buenos Aires, iar Eichmann a încercat mai multe afaceri pe cont propriu. În cele din urmă, s-a angajat la o uzină Mercedes-Benz, ca sudor şi mecanic.

Fostul locotenent-colonel şi-a păstrat toate legăturile cu ceilalţi oficiali nazişti. A fost văzut deseori la discuţii cu Josef Mengele, faimosul doctor de la Auschwitz care făcea experimente pe evrei şi tria oamenii din lagărele de exterminare, dar participa şi la petreceri date în onoarea altor nazişti.

Eichmann regreta că nu a omorât toţi evreii

Spre deosebire de mulţi dintre foştii săi camarazi, Eichmann şi-a întreţinut cu greu familia. S-a simţit trădat de naziştii care au depus mărturie în procesele de la Nuremberg, după cum scria biograful lui, Ceserani. De aceea, a început să discute şi a păstrat legătura cu doi jurnalişti: Willem Sassen şi Eberhard Fritsch.

Într-o duminică, cei trei s-au întâlnit în casa lui Sassen din Buenos Aires. Eichmann a povestit despre crimele din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial: "Nu am fost un simplu executant. Dacă doar aş fi făcut ceva, înseamnă că aş fi fost un prost. Am luat parte la întregul proces. Am fost un idealist", mărturisea nazistul, care nu a avut nici o clipă de regret, aşa cum se observă pe toate înregistrările, aflate acum posesia Arhivelor Germane din Koblenz.

De fapt, singurul lucru pe care Eichmann l-a regretat este că nu a reuşit să omoare toţi evreii. "Nu ne-am făcut treaba cum trebuie, s-ar fi putut face mai multe."

Întâlnirile din casa lui Sassen nu au rămas secrete şi mulţi nazişti participau, inclusiv foste ajutoare ale lui Himmler.

"Unde naiba este Eichmann?"

În iunie 1952, serviciul de informaţii al Germaniei a aflat unde se ascunde Eichmann, sub numele de "Klemens". Informaţia a ajuns apoi la CIA şi la serviciul de informaţii israelian.

Extremiştii de dreapta chiar glumeau în public despre Eichmann. În 1959, când apăruseră zvonuri cum că ofiţerul nazist era în Kuweit, publicaţia neo-nazistă Reichsruf a publicat materialul "Unde naiba este Eichmann?" şi tot ea a livrat răspunsul: în Argentina. Articolul explica fuga nazistului în America de Sud, prin Italia, cu ajutorul Bisericii Catolice. De altfel, şi publicaţiile quality ale vremii, ca Munzinger, scria că Eichmann se refugiase în Argentina.

De ce nu l-a prins, totuşi, serviciul german de informaţii? Se pare că organizaţiile oficiale germane nici nu aveau ca scop să îi vâneze pe criminalii de război. În plus, până în noiembrie 1956, nici nu a existat un mandat de arestare pe numele lui Adolf Eichmann.

Vânătoarea ratată

Ca mulţi alţi oficiali nazişti, Eichmann a profitat de faptul că procurorii din Germania de Vest nu puteau ancheta pe cineva dacă nu exista o plângere oficială, după cum a explicat specialistul Andreas Eichmuller, de la Institutul de Istorie Contemporană din Munchen.

Când un supravieţuitor al Holocaustului a adresat o scrisoare oficialilor de la Berlin, în 1952, s-a demarat imediat o anchetă judiciară, care s-a terminat la fel de repede. Motivul? Eichmann nu putea fi găsit.