"Anumite state membre UE au acordat licente pentru exportul unor astfel de instrumente in tari in care ele par sa fi fost folosite pentru tratamente crude, inumane si degradante", se arata in documentul Amnesty, citat de ziare.com.
Potrivit raportului, companii din Cehia au exportat in 2006 dispozitive pentru socuri electrice, catuse si spray-uri cu substante chimice in Romania, Bulgaria, SUA, Georgia, Mexic si Mongolia.
Pe de alta parte, doar sapte state europene au respectat obligatia de a raspunde public pentru astfel de exporturi, potrivit organizatiei.
Organizatia a mai constatat exporturi neautorizate de dispozitive pentru socuri electrice din Germania catre Georgia, Bangladesh si Iran.







