Furtuna starnita de scindarea Mitropoliei Ardealului a scos la iveala un amanunt important. Este vorba despre dispretul ortodoxiei extracarpatice fata de mireni, cu alte cuvinte fata de credinciosii laici. Statutul Sagunian al Bisericii Ortodoxe Romane din Transilvania, adoptat in 1868, prevedea participarea mirenilor (in proportie de 2/3) alaturi de clerici (1/3) la conducerea treburilor bisericesti. Acest model de democratie bisericeasca a fost preluat dupa 1918 de intreaga BOR, insa fara a fi insusit in profunzime. Antipatia fata de mireni este o trasatura a ortodoxiei extracarpatice, vadita atat la Bartolomeu Anania, cat si in corul sustinatorilor sai. Citez din articolul lui Dan Ciachir din 11 ianuarie 2006, in care autorul lauda celelalte biserici ortodoxe spunand: "Suratele noastre bisericesti nu-si au soboarele coplesite de slehte mirenesti - care ingroasa Adunarea Nationala Bisericeasca - la alegerile de ierarhi." Modul exprimarii ma scuteste de obligatia vreunui comentariu. Cu cateva zile inainte, arhiepiscopul Anania califica drept "mineriada ecleziastica" actiunea credinciosilor care au indraznit sa-si exprime dezaprobarea fata de infiintarea noii mitropolii, de parca grupul de credinciosi ardeleni sosisi in Dealul Patriarhiei ar fi fost gata-gata sa-i ciomageasca pe cei care nu erau de aceeasi parere cu ei, la fel cum au procedat minerii lui Iliescu si Cozma. Te pomenesti ca enoriasii ortodocsi din Sibiu si imprejurimi riscau sa destabilizeze Romania, ce sa povestesc! Ramane de retinut tonul peiorativ al celor doi atunci cand vine vorba despre laici.
Intr-o discutie recenta, mi-am ingaduit sa observ faptul bizar ca pe scaunul mitropolitan de la Sibiu s-a aflat vreme indelungata un basarabean, iar pe scaunul arhiepiscopal de la Cluj, un valcean, remarcand totodata diferenta de atitudine intre un mitropolit din partea locului, ma refeream la Nicolae Corneanu, si ierarhii Plamadeala si Anania, diferenta pe care am incercat sa o explic nu prin vreun filoardelenism facil, ci prin cunoasterea, respectiv necunoasterea sufletului locului de catre cei in cauza. In acest context am observat afluxul de calugari ortodocsi extracarpatici in Transilvania, monahii respectivi fiind cei mai inversunati luptatori impotriva intelegerii cu greco-catolicii, refuzand sa accepte ca Ardealul este o zona a convietuirii interconfesionale si interetnice. Este foarte la indemana asemanarea fundamentalistilor talibani cu monahii respectivi. Remarcam cu alta ocazie faptul ca baronul Andrei Saguna a fost fara indoiala un om al civilizatiei occidentale. Iata ca in loc ca BOR sa-si insuseasca traditia ortodoxiei transilvane, traditie care se datoreaza desigur inspirarii lui Saguna din modelul conducerii bisericilor protestante, ortodoxia extracarpatica se opinteste sa alinieze si, o spun apasat, sa alieneze ortodoxia transilvana.
Am in urechi sunetul clopotelor din Rasinarii Sibiului, satul strabunilor mei. Acele clopote suna astazi altfel, mai grabit si intr-un mod galcevitor, cu totul diferit de felul masurat pe care il stiu. In sat exista o biserica veche, edificata la mijlocul veacului al XVIII-lea in stil baroc, una mai noua, ridicata la inceputul secolului al XIX-lea in stil neogotic, precum si o biserica mai mica, a unitilor. Clopotele din turnurile celor trei biserici isi raspundeau unele altora, rasunand alternativ din diferitele parti ale comunei. Nu este o parere subiectiva a mea ca polifonia, caracterul simfonic al sunetului clopotelor din Rasinari, s-a pierdut in ultima vreme.
Cine stie, clopotarii cei vechi vor fi trecut la Domnul, insa este cert ca cei de astazi au pierdut deprinderea de a lasa limbile clopotelor sa se auda distinct, parca vorbindu-si. Acum se pravale peste sat doar un zgomot danganitor, o larma care agreseaza deopotriva timpanul si buna dispozitie. Nu mai lipseste mult ca de-a dreptul vocea muezinului sa tulbure somnul lui Saguna. Dar vocea lui Anania ce sa fie?