9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialREVISTA PRESEI: Marea abureală cu fondurile europene

REVISTA PRESEI: Marea abureală cu fondurile europene

Patriarhul Daniel l-a „hirotonisit“ pe Eminescu în agent de propagandă pentru Catedrala Mântuirii Neamului,  scrie Adevărul. În ziua în care românii celebrau 164 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, Patriarhul Daniel a spus în cadrul unei cuvântări la Academia Română că poetul a susţinut construirea unei catedrale naţionale.

Tot în Adevărul citim că Statul vrea să vândă terenurile de sub companiile deja privatizate. Suma obţinută ar fi de ordinul miliardelor de euro. România ar putea obţine „câteva miliarde de euro“ din vânzarea a 65.000 de hectare de teren, aflate în proprietatea statului, dar care sunt folosite de către societăţi care între timp au fost privatizate, a declarat, la Adevărul Live, Stan Popa, preşedintele Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS).

EVZ dezvăluie unde s-a ascuns Baronul de Constanţa de agenţii DNA. Nicuşor Constantinescu a încercat să se ascundă de anchetatori. Pentru că nu răspundea citaţiilor, procurorul Andrei Bodean a emis un mandat de aducere la DNA. El susţine că vroia să plece din ţară, din motive medicale.

Citeşte şi: Nicuşor Constantinescu, liber să plece în SUA pentru tratament

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, Nicuşor Constantinescu (48 de ani), a primit de la procurorii DNA dreptul de a părăsi ţara timp de 15 zile, pentru ca acesta să poată beneficia în străinătate de tratamentele medicale de care are nevoie. El este acuzat de şase fapte de abuz în serviciu, într-o anchetă în care sunt investigate plăţi ilegale făcute de Consiliu în valoare de aproximativ 5 milioane de euro. Procurorii DNA au luat această decizie după ce avocaţii baronului au adus mai multe acte medicale.

Tot în Evenimentul Zilei citim despre o Pistă de lut de 42 milioane de euro pe Aeroportul Sibiu. Conducerea aerogării doreşte să recupereze 15 milioane de euro de la firmele care au amenajat pista. Nimeni nu-şi asumă nicio responsabilitate. Experţii au stabilit că pista a fost realizată pe argilă.

DAILY FAIL. Gândul demontează o campanie antiromânească a Daily Mail, cel mai puternic tabloid britanic: 60 la sută din articolul care anunţa invazia românilor ESTE FALS. „Sold out! Avioanele şi autobuzele sunt pline de români şi bulgari care se îndreaptă către Marea Britanie”, spunea un titlu din tabloidul britanic Daily Mail, în 31 decembrie 2013, cu o zi înainte de mult-temuta ridicare a restricţiilor pentru muncitorii români şi bulgari. După un an în care a fost portavocea campaniei mediatice antiimigraţioniste, Daily Mail a încheiat 2013 cu acest articol care anunţa încă o dată „invazia”. Mesajul lor de final de an a fost redistribuit de peste 58.000 de ori (peste 10.000 de redistribuiri doar în prima zi), a strâns peste 1.700 de comentarii şi a fost preluat în toată presa britanică şi europeană. Problema este că o parte covâşitoare din acest articol, 60%* mai exact, nu rămâne în picioare la o verificare riguroasă. Din aproximativ 3.800 de semne (fără spaţii), cât are materialul fără casetele de text care îl însoţesc şi fără explicaţiile foto, 60%, adică 2.300 de semne, sunt false. Declaraţiile sunt infirmate de cei citaţi, iar o căutare a informaţiilor de pe forumuri amintite de jurnaliştii britanici infirmă cele spuse în articol. 24% sau 900 de semne sunt imposibil de verificat, pentru că nu există sursa citatelor (persoanele cărora le sunt atribuite replicile, companiile etc.). Doar 16% din text, adică 600 de caractere din întregul articol, în care sunt incluse descrieri sau excepţii rarissime, rămâne în picioare.

Tot în Gândul citim că Autostrada Comarnic-Braşov a pierdut, într-un an, 5 kilometri, dar e mai scumpă cu 0,6 miliarde euro. Premierul Victor Ponta şi ministrul Marilor Proiecte, Dan Şova, au prezentat joi, după semnarea memorandumului cu asocierea Vinci-Strabag-Aktor, proiectul autostrăzii Comarnic-Braşov care va fi mai scurtă cu 5 kilometri şi mai scumpă cu 0,6 miliarde de euro faţă de datele prevăzute în anunţul de concesiune publicat de CNADNR în decembrie 2012.

De ce nu s-a abţinut şefa Înaltei Curţi de la dezbaterea raportului Inspecţiei Judiciare privind declaraţiile premierului, scrie Jurnalul Naţional. La şedinţa de ieri a Consiliului Superior al Magistraturii s-a întâmplat un fapt fără precedent şi deosebit de periculos: preşedinta Înaltei Curţi, Livia Stanciu, şi-a permis să fie, în acelaşi timp, şi judecător şi parte. Să explicăm: CSM a discutat raportul Inspecţiei Judiciare referitor la afirmaţiile premierului Victor Ponta, care a declarat public că Adrian Năstase a fost condamnat politic şi a comparat situaţia juridică a acestuia cu cea a Iuliei Timoşenko. CSM a discutat acest raport al Inspecţiei, care a constatat că afirmaţiile premierului sunt de natură să afecteze indepedenţa justiţiei, pe care şi l-a şi însuşit.

Marea familie din Administraţia fiscală. Licitaţie cu dedicaţie pentru ultimul venit: Radu Soviani, citim în Curentul. Bun de gură şi tare-n clanţă, hârşit prin studiourile de televiziune păstorite cândva de Sorin Ovidiu Vântu, fostul ziarist Radu Soviani şi-a găsit şi el un loc călduţ unde, după cum spun băieţii de cartier, „o să mănâncă şi gura lui ceva”. Iar acel „ceva” este un fleac de peste un milion de lei, pe care îi va primi de la Autoritatea de Supraveghere Financiară, pentru doi ani de contract. Dincolo de acest câştig financiar, care nici el nu-i chiar de colo, lui Radu Soviani i se mai oferă o oportunitate: intră în marea familie coordonată de la centru de jupân Dan Radu Ruşanu, vicepreşedinte de partid, considerat „eminenţa cenuşie” a PNL, un fel de Hrebenciuc al liberalilor.

În Cotidianul citim: Crin Antonescu: “M-au surprins tulburarea şi reacţia nepotrivită ale lui Traian Băsescu“. Crin Antonescu, preşedintele PNL, a comentat la Realitatea TV declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu la întoarcerea de la Bruxelles. “Privitor la Republica Moldova, Traian Băsescu a manifestat poziţii şi un demers corect. Privitor la Schengen şi implicit la situaţia statului de drept, preşedintele a avut o poziţie corectă azi, dar în perfectă contradicţie cu ieşirea de acum nici 48 de ore, când a vorbit despre prăbuşirea în prăpastie şi izolarea României”, a declarat Crin Antonescula Realitatea TV.

Capital scrie despre Marea abureală cu fondurile europene. Deşi rata de absorbţie a fondurilor europene a fost în 2013 cât în cei şase ani de la aderare, atingând 33%, impulsul dat economiei rămâne palid. Efecte vizibile, însemnând o creştere a PIB de 1-2%, vor apărea abia când vor fi depăşite 60 de procente.

Tot în Capital citim despre Cum se schimbă consultaţiile la medicul de familie odată cu adoptarea noului pachet de bază de servicii medicale.Cea mai importantă decizie din sănătate este pe cale să fie adoptată: până pe 22 ianuarie, pachetul de bază de servicii medicale se află în dezbatere publică. Acesta va fi implementat cel mai probabil, în luna martie a acestui an. Prevenţia şi accentul pe tratamentul în ambulatoriu sunt principalele linii după care s-a croit pachetul de bază, astfel că în primul ande implementare, între 5 şi 10 % dintre pacienţii care merg în spital vor putea fi trataţi în ambulatoriu, urmând ca procentul să urce, în 2016, spre 30-40%.

Rapidistii spera sa vina si vremuri mai bune pentru clubul giulestean! Sandu Tabarca: “Speranta e singurul lucru care ne-a ramas”!, scrie SportFM.ro. Rapidul trece in continuare printr-o perioada grea, iar rezolvarea care se parea ca va veni o data cu venirea noilor investitori este tot mai departe, dupa ce acestia au dat inapoi. Cei interesati de preluarea echipei asteapta sa vada daca va trece planul de reorganizare. Sandu Tabarca spune ca ei nu pot doar decat sa spere ca situatia se va redresa.

 

 

 

 

 

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă