Prezinta de 14 ani principalul jurnal de Stiri al Antenei 1 – "Observator", la mijlocul acestui an s-a jucat de-a producatorul, iar acum modereaza un talkshow la Antena 3. In lumea ei, dincolo de televiziune, Alessandra vrea sa mai faca si altceva: sa scrie. Pe blog. Si o carte.
Eram in holul postului de televiziune din Baneasa, asteptand ca Alessandra Stoicescu, cu care aveam intalnire la ora 15, sa fie anuntata de cei de la receptie. Ora 3 a sosit, Alessandra n-a venit. Mai aruncam un ochi pe intrebarile pe care mi le pregatisem, cand - la vreun sfert de ora dupa ora stabilita - apare, val-vartej, imi intinde mana, facem cunostinta… "Stiam ca trebuia sa ne intalnim la ora 3. Pentru ca nu m-a anuntat nimeni de sosirea ta, m-am gandit sa vad daca ai venit". Se asaza langa pe mine, pe canapea, isi aprinde o tigara – "Da, m-am reapucat de fumat!", imi spune zambind, in timp ce eu dau drumul la reportofon. Dupa zece minute de interviu, foile cu intrebari imi devin absolut inutile, pentru ca discutia s-a transformat usor-usor intr-o sueta de cafea… numai ca noi aveam in pahare apa plata… fara lamaie.
Ai blog. Sa zicem ca ai avut blog…
Alessandra Stoicescu: Am avut blog. De fapt, sa zicem ca am incercat sa am blog…
Da, acum e "semi-mort"…
AS: (Rade!) Nu, nu… mai are cate o zvacnire… si zvacnirile acestea se produc atunci cand simt ca as vrea sa comunic ceva. Mi s-a parut, dupa ce l-am lansat, ca lumea astepta altceva de la mine. Adica astepta un blog clasic, ceea ce – din frica de penibil – nu am putut sa fac. Ceva de genul: astazi mi-am facut pedichiura, asta-seara am fost cu fetele la o cafea… Mi se pare penibil. Sunt lucruri despre care nu vorbesc, daramite sa le mai si scriu. Desi, pana la urma, cam asta este principiul unui jurnal online. Ei bine, nu sunt buna la jurnale online. Ai vazut si tu ca textele pe care le-am scris erau despre niste trairi de-ale mele, mai profunde… Automat, cititorii care au venit vroiau ceva mai mult. Voiculescu, viata personala, politica… lucruri pe care nu vroiam sa le discut la mine pe blog. Le discut in emisiunea mea, le discut in alta parte, dar nu pe blog. Si cred ca e vina mea ca blogul e in paragina acum. Cand am inceput emisiunea la radio nu am prea mai avut timp de blog, l-am resuscitat cand am avut campania UNICEF in Bangladesh, dupa care a urmat din nou o perioada nebuna. Si, ca sa poti sa stai sa scoti ceva de acolo din profund trebuie sa ai ragazul. Sa scrii lucruri banale e simplu, se pot scrie in fiecare zi.
Cine a zis sa scrii in fiecare zi? Inainte scriai rar, dar bine. Evident, rar nu inseamna o data la un an…
AS: Bine, mai e si altceva. Am doua mari temeri in viata: de esec si de penibil. Cred ca in momentul in care am inceput blogul, am considerat ca am ceva de dovedit si din punctul asta de vedere, ceea ce a fost gresit, fals… cum vrei tu. De fapt, pe blog nu am nimic de dovedit. Pentru ca am privit blogul ca pe o competitie cu mine insami, vroiam ca tot ce scriam acolo sa fie ca un diamant bine slefuit si nu ca banalul cotidian. Si m-am blocat. Si imi tot promit mie ca voi gasi momentul in care voi avea timp sa scriu…
Ai scris la un moment dat o insemnare cu titlul "Ziua 2". Iti amintesti?
AS: Ziua 2 era cea cu Ceausescu… parca!
Da, despre cum ai perceput tu, de la televizor, executarea cuplului Ceausescu. Articolul acela, bine scris, a prins si la public. Ai avut zeci de comentarii… toate pertinente. Nici un atac la persoana. Deci, ar trebui sa scrii… pentru ca scrii bine si pentru acel public caruia ii place cum scrii.
AS: Ma certi pe buna dreptate (rade!) si nu esti primul care face asta. Imi doresc sa scriu, dar am nevoie de timp. In momentul in care am citit acel text, dupa ce am terminat de scris, am plans. Nu a fost un text gandit… nu! Am reusit sa scot un lucru care pe mine ma macina, si inca ma macina, dar am plans. Daca am trairea asta, inseamna ca am avut starea necesara sa scriu. Daca sunt ca un motoras in fiecare zi si ma asez la calculator si-mi zic "Sa scriu!"… nu o sa se intample nimic. Stii panica aia, atunci cand esti in fata paginii albe? Ei bine nu, nu pot sa-mi dictez mie insami sa scriu. La comanda nu se poate. Imi place sa scriu de mor. Vreau sa scriu. Doar ca eu vreau sa prind esenta, ma intorc la fiecare cuvant. E ca o nastere, e un travaliu… fiecare text. Si, la naiba, blogul este despre ai simtit, ai scris, ai postat. Aici am eu o problema. Am aceasta panica: voi fi citita? Daca textul nu va fi suficient de valoros? Deocamdata, nu reusesc sa scriu pentru ca nu gasesc acel timp pentru a scrie lucruri profunde, de viata, de dragoste, de problemele pe care le intalnesc in viata mea sau in jurul meu. Plus, am si temerile de care ti-am spus.
Exista ceva despre care ar fi trebuit sa scrii si nu ai facut-o?
AS: M-au certat oamenii ca nu am scris despre ce am trait in perioada Michael Jackson, in cele doua saptamani pe care le-am petrecut la Los Angeles. Primul impuls a fost: cum sa scriu? E penibil! Ce am trait eu, au trait alte sute de jurnalisti. E adevarat, fiecare in sine a avut trairile lui. E la mine problema. Ti-am zis, porneste din teama asta de penibil.
E bine totusi ca ai o teama de penibil, ca altfel ajungeai in acele ziare de scandal…
AS: Cand am ajuns la al cinzecilea text scris pentru "Saptamana Financiara", mi s-a spus sa le pun intr-o carte. Am zis: Stai un pic. Sunt multe. Sa le alegem pe cele mai bune.
Ai terminat un liceu de arte plastice. Te-ai simti mai confortabil sa faci o expozitie decat sa scoti o carte cu pastilele din "Saptamana Financiara"?
AS: E clar ca nu am fost un mare talent din moment ce nu am urmat aceasta cale. Eram mediocra. Mie nu-mi place mediocritatea si m-am intrebat de ce sa fac eu o expozitie cu… ummm (se gandeste), nu kitsch… ci niste incercari de amator, in conditiile in care sunt oameni de valoare care nu au bani si nu reusesc sa expuna. Si sa vin eu, sa beneficiez de renumele de om de televiziune….
Ca e vorba de scriitura sau pictura, ti se vor deschide cu siguranta usi. Nu e bine?
AS: Da, evident. Hai ca-i cunoscuta, ca-i buna de publicitate, o sa vina toate ziarele, mai ales tabloidele. Dar, poate exista un alt om care scrie sau picteaza si e foarte valoros, si caruia nu i se deschide nici o usa. OK, daca eu beneficiez de ajutor nu inseamna ca iau locul altcuiva, dar ma simt prost. Daca nu am ceva valoros de publicat mai bine stau in banca mea. Eu nu pot sa scriu romane…
Pai un jurnal atunci. Uite, Oana Pellea – pe care stiu ca o placi foarte mult ca actrita – a scris un jurnal, pe sarite… L-ai citit?
AS: Da, l-am citit. E altceva. Ea are alte trairi totusi. Si nu a scris un roman, a scris un jurnal…
A fost o incercare de jurnal… nu e tocmai un jurnal precis.
AS: Si eu cred ca publicul l-a perceput altfel decat ca pe un jurnal. Dar ea comunica ceva, isi impartaseste relatia ei cu Dumnezeu. Eu am o frica: nu cumva, daca ma apuc de scris sa scriu… platitudini, lucruri pe care oricine le poate spune.
Deci te gandesti sa scrii o carte…
AS: Da, da, da… Desi nu cred ca m-as putea rupe vreodata de televiziune as vrea sa am timp sa stau cu laptopul in fata si sa scriu despre lucruri pe care le-am simtit si pe care toti le avem: frustrari, mici sentimente de invidie, despre dragoste, despre ganduri pozitive… As vrea sa scriu despre acestea intr-o maniera asemanatoare cu cea a lui Isabel Allende si a lui Gabriel Garcia Marquez, care ai sentimentul uneori ca scriu parca sub droguri, parca si-au injectat ceva si au inceput sa scrie. Tu citesti si intri in lumea lor… As vrea sa scriu o carte, dar si acolo sa fie acea esenta de care vorbeam mai devreme.
Si pentru cartea asta a ta, la care visezi, ai un stil unde sa o incadrezi – jurnal, autobiografic… ?
AS: Nu, nu! Mai degraba o carte cu personaje fictive, dar inspirate din experientele mele. Trairile mele, puse in sufletul altor personaje.
Si cum ar chema-o pe Alessandra Stoicescu in acest roman?
AS: Nu m-am gandit, sincer. Sa-ti spun acum un nume, ca sa dea bine, nu e frumos…
Hai sa ne intoarcem la televiziune. Anul acesta ai fost si producator la Antena 3. A fost tot o "zvacnire" sau ceva mai serios?
AS: La un moment dat mi-am dorit sa incerc sa fac si aceasta meserie, pe care nu o facusem pana acum. Multa lume m-a intrebat de ce nu am optat sa o si moderez. Eu am crezut din primul moment ca Radu (Radu Tudor, prezentatorul emisiunii "Puterea din umbra") este cel mai potrivit. Asa ca am ales sa stau in spate si sa fac asa cum cred eu ca e mai bine, sa pun in aplicare lucruri pe care le-am invatat ca reporter si prezentator de stiri. Si a fost si amuzant. Ii spuneam lui Radu "Vedeto! Tu sa fii relaxat, ca eu ma ocup de toate celelalte". Aveam echipa cu care faceam montaje, stateam pana la 3 - 4 dimineata ca sa imi iasa. Deci nu a fost un moft, a fost ceva serios.
Au fost zvonuri in presa ca te-ai plictisit de "Observator". Asa e?
AS: Nu, nici vorba. Nici nu ma gandesc sa renunt la stiri. Ca dovada fac doua noi emisiuni, dar sunt in continuare la "Observator". Eu privesc televiziunea ca pe o arta, unde exista nenumarate forme de exprimare. Am acumulat foarte mult, am incercat foarte multe si cred ca pot sa-mi fac acum o ierarhie a zonelor din televiziune in care sunt buna si in ce zona sunt doar OK. Ma rog, mie nu-mi place sa fiu doar OK.
Pai totusi, dupa 14 ani de "Observator" poti trece linistita in spatele camerei. Esti vedeta si-ti permiti sa spui ca nu mai vrei, nu?
AS: Eu sunt reporter. Eu spun asta intotdeauna. Am inceput sa lucrez in presa ca reporter, reporterul ala mic din redactie pe care-l trimit sa faca de toate. Si eu cred ca daca nu incepi asa niciodata nu o sa ai respect fata de reporteri, dar nici respectul lor. Am facut vox pop-uri pe strada, iarna, de-ti ingheta mana pe microfon. Da, subiectele nu erau neaparat interesante. In fiecare zi la "Observator" aveam cate un vox. Il faceai pe salarii, pensii, pe scumpiri… dar la un moment dat subiectele "serioase" se terminau si atunci trebuia sa gasesti ceva nou la care oamenii sa iti si raspunda. Am avut de alergat si la crime sau la accidente. Cred ca am facut de toate, pana sa ajung sa fiu considerata "vedeta".
Cand ai fost ultima data reporter?
AS: Dupa moartea lui Michael Jackson. Eram la Los Angeles, in fata casei parintilor lui Michael Jackson. Eram imbracata pentru un direct cu Bucurestiul: rochita frumoasa si sandalele cu toc. Sandalele astea pe care le am acum in picioare (isi ridica putin piciorul ca sa-mi arate sandalele). Erau garduri si trebuia sa ajung sa pun microfonul langa celelalte microfoane: m-am descaltat, am sarit gardul si am plasat microfonul unde trebuia.
Ai avut un model cand te-ai apucat de productie si de emisiunea "Q&A"?
AS: Eu ma uit cu fascinatie la Larry King, pe care l-am si cunoscut. Larry King, in 50 de ani de cariera, s-a modificat foarte mult. La inceput facea interviuri critice, foarte dense si grele. Azi face interviuri cu oricine, in care mai mult asculta decat pune intrebari. Asta e marea problema: ca ai tendinta sa te uiti pe tine punand intrebarile, sa arati ce intrebare inteligenta ai pus tu. Interlocutorul isi spune si el textul lui si… aici a murit discutia.
Cum l-ai cunoscut pe celebrul jurnalist?
AS: Era 11 septembrie 2005. Il mai intalnisem, dar nu vorbisem niciodata. Eram la New York sa transmit pentru "Observator". L-am intalnit pe Larry King care transmitea pentru CNN. Am descoperit un om atat de firesc, un om cu picioarele pe pamant, care mi-a spus "Da, iti dau un interviu, numai lasa-ma cinci minute pentru ca am ceva de rezolvat! Asteapta-ma un pic. Nu pleca!". Putea sa zica, in acelasi timp: "Ce tarisoara? Romania? N-am eu timp. Stii… programul meu incarcat" etc. etc. A vorbit la telefon ce era de vorbit. Avea 70 de ani si am vorbit despre Romania, despre ce stie el despre tara noastra, despre ce l-a invatat viata, despre jurnalism, despre lucrurile pe care nu le stie… A fost o lectie. Asa mi-as dori sa fiu si eu la varsta lui.
Are stilul tau din emisiunea "Q&A" vreo legatura cu stilul lui Larry King?
AS: Intr-un fel, da. Dar americanii au un format putin diferit fata de ce se vede la noi la televizor. Este un format mult mai alert, unde lucrurile sunt povestite sa inteleaga si omul de pe strada. Asta mi-am dorit si eu: de a pune intrebari bine fabricate – scurte si clare – si de a o spune intr-un fel in care sa nu-l superi pe invitat. Chiar daca este o intrebare "rea" trebuie sa o impachetezi frumos. Oricum, la "Q&A" sunt momentan intr-un proces de redifinire a mea. Am incercat sa fiu omul din fata televizorului, genul care spune "Hai, ne lasi cu discutiile de genul asta. Hai sa vorbim de inchisoarea americanilor, de locul in care a fost, ca doar stie cineva…".
"Q&A" este o emisiune cu Alessandra Stoicescu sau una cu Alessandra Stoicescu si Floriana Jucan?
AS: E o emisiune cu Alessandra Stoicescu, si un invitat permanent sau semi-permanent, Floriana Jucan. Suntem amandoua in emisiune, dar ea este invitatul care trebuie sa vina cu o serie de informatii de culise. Eu sunt moderatorul care intreaba, impunge daca este necesar… Bine, si ea mai pune intrebari sau comenteaza, e normal, doar e jurnalist, insa rolul ei, care o sa creasca – asa cum este firesc – este de a veni cu informatii inedite, surprinzatoare.
Se stie ca Floriana Jucan a fost protagonista mai multor scandaluri. Nu crezi ca i-au afectat credibilitatea?
AS: Ea este un jurnalist atipic, dar este un jurnalist. Sunt foarte multi jurnalisti mari carora li se pun in carca foarte multe lucruri… Eu am incredere in Floriana, pentru ca este o persoana echilibrata si noi nu vrem sa lansam niste scandaluri. Avem omul, avem informatia, ii punem intrebarile. Nu vrem sa aruncam doar niste perdele de fum.
Numai voi doua veti fi cele care vor pune intrebari?
AS: Avem deja si un forum al emisiunii si o adresa de e-mail si vreau sa incepem sa dam cat mai multe intrebari venite de la telespectatori. Am decis asta pentru ca au inceput sa vina reactii si tot felul de intrebari. In acelasi timp o sa mai avem interventiile telefonice ale altor invitati. Pentru ca vorbeam de CNN, aceste interventii vor fi scurte de 3-5 minute. Sper ca invitatii vor reusi sa se incadreze in acest timp, si sa spuna cat mai multe lucruri.
Deci "Q&A" nu e tocmai un talkshow…
AS: Nu mi-am dorit o emisiune de talkshow clasic in care sa avem o atitudine relaxata, ci una cat mai alerta, in care noi sa punem intrebari si sa gasim rapid raspunsuri.
Pai spui ca esti moderator, dar acum intri in sfera productiei.
AS: Am o echipa de productie care se ocupa de emisiune, dar felul in care am gandit "Q&A" imi apartine…
Care este rolul acestei emisiuni, in conditiile in care pe Antena 3 exista zilnic dezbateri pe marginea evenimentelor cotidiene?
AS: Formatul face diferenta. Ceea ce-mi doresc este sa pun cat mai multe intrebari tuturor partilor implicate intr-un conflict. Meteahna noastra cea mai mare este ca, de exemplu, politicienii implicati in diverse scandaluri evita confruntarea directa cu jurnalistii. Evident, la emisiune trebuie sa am in studiou personajul principal dintr-un scandal. In plus, este o emisiune programata sambata, cand nu sunt foarte multe emisiuni cu dezbateri. Nu este, asa cum ti-am mai spus, un talkshow, ci o reala sesiune de intrebari si raspunsuri.
1 
