"Cealalta Irina" este filmul unui autor,  Andrei Gruzsniczki, care stie sa spuna interesant o poveste interesanta. Un autor si un film ce imbogatesc palmaresul Noului Val al cinematografului romanesc.

Desi filmul, inspirat dintr-o intamplare reala cu alura de poveste politista, se intituleaza "Cealalta Irina",  protagonistul nu e ea – Irina, ci sotul  ei – Aurel, care, in ciuda jobului sau (bodyguard intr-un mall bucures­­­te­an), nu iubeste deloc neprevazutul, aventura. Prin urmare, cand Irina, contabila la o firma (de apartament) a unor egipteni, il anunta ca trebuie sa plece la Cairo pentru o specializare, el o deconseiaza, marturi­sind deschis: "Mi-e frica!". Si, din ne­fericire, temerile i se adeveresc: sotia i se intoarce in tara intr-un sicriu de zinc. Atunci Aurel se hotaraste sa actioneze…

"Cealalta Irina" vorbeste despre indife­re­­n­ta si lipsa compasiunii, despre cautarea Dulcineei sau a ce a mai ramas din ea. Personajul principal este un alt Don Quijote, dar fara Sancho Panza, care traieste intr-un vis. Si, cum se intampla in toate visele, filmul este "eliptic", declara regizorul Andrei Gruzsniczki, aflat la debut in lung-metrajul de fictiune. Un debut care, trebuie sa o spunem din capul locului, este unul meritoriu. Este meritoriu in primul rand prin personajul pe care-l pro­pune: Aurel, un baiat de la munte, mo­lcom in vorba si in gesturi, iubitor de ordine (vezi grija cu care isi randuieste incaltarile, vezi tipicul dupa care isi face rondul prin mall etc.), care se incapa­taneaza sa creada in normalitatea existentei lui de zi cu zi, unde nu e loc de surprize. Asa ca, fara sa ia in seama vo­cea de la telefon care il anunta ca sotia lui a murit, el continua sa se barbiereasca meticulos si pleaca, apoi, sa o astepte cu flori la aeroport. "Ea nu e Irina, au schimbat-o!", striga Aurel cu disperare. Portretul acestui om linistit se contu­reaza trep­tat dintr-un puzzle de mici amanun­te, franturi de fraze, de gesturi –  accente si nuante, greu de sesizat uneori pentru un ochi neatent si/sau grabit. E un personaj de mare finete psihologica, cre­dibil in trairi, verosimil in reactii si deloc co­mun, chiar singular, in tipologia propusa de cinematograful nostru actual. Este me­ritul scenariului (Ileana Muntean, Mir­cea Staiculescu, Andrei Gruzsniczki), al regiei (Andrei Gruzsniczki), al imaginii (Vivi Dragan-Vasile), dar este, evident, si meritul interpretului principal (Andi Vasluianu intr-un excelent rol de "contre emploi"). Nu acelasi lucru putem spune, insa, si despre personajul Irina – mult mai putin lucrat (la nivel de scenariu, de regie si de interpretare actoriceasca – Simona Popescu). Mai ales din momentul cand Irina devine "cealalta Irina". Or, lipsa de nuante, de consecventa, implicit consistenta psihologica (datorata, credem,  atat dorintei realizatorilor de a da o turnura politista povestii, cat si necesi­tatii de a indeparta la montaj, din ratiuni de durata a filmului, mai multe sec­ven­te) face ca unele actiuni si decizii ale Irinei sa nu fie deloc credibile, verosimile, sa fie percepute doar ca simple lovituri de teatru.

Filmul a castigat mai multe premii, printre care si Marele Premiu si Premiul FIPRESCI la Festivalului de Film de la CinePécs Moveast, Marele Premiu (hotarat de public) la Festivalul Anoni­mul, Premiul Zilelor Filmului Romanesc la cea de-a opta editie a Festivalului International de Film Transilvania si Premiul pentru cea mai buna regie - Atlas d’Argent, la Festivalului International de Film de la Arras.

Cealalta Irina                  
Drama, Romania, 2009, 1h 30min.
Regia: Andrei Gruzsniczki. Cu: Andi Va­slu­ianu, Simona Popescu, Dana Dogaru, Doru Ana, Vlad Ivanov, Dragos Bucur.
Bucuresti (Hollywood Multiplex, Cinema Pro, Movieplex, The Light Cinema, Starplex, Cityplex), Cluj (Cinema City).