"Sinucigasul", "Idolul si Ion Anapoda", "Don Quijote", la Teatrul National "I.L. Caragiale", sau "Vis", la Sala Rapsodia, sunt doar cateva dintre spectacolele in care il putem vedea pe Dan Puric in timpul stagiunii teatrale. In timpul vacantei il putem regasi citindu-i cartile – "Omul frumos" si "Cine suntem".
Este un lucru imbucurator ca publicul din Romania s-a intors catre teatru. Pentru ca este o reintoarcere, o saturatie de televiziune, de internet, si este nevoie si de contactul acesta viu, uman, ce nu poate fi dublat, reprodus. George Calinescu spunea ca daca am vrea sa industrializam procesul artistic, nu ne-ar iesi si, din aceasta cauza, este nevoie de intalnirea unicat cu teatrul. E de precizat ca oamenii vin la teatru la piesele bune. Publicul in Romania are inca gena normalitatii, adica piesele marcate de patologie sunt refuzate. La inceput este un boom de curiozitate, dupa care ele dispar. Noi suntem inca in faza de experimentare, suntem intr-un proces de contaminare. Dar aceasta zona geografica, Romania, poate fi o lectie de autenticitate pentru cei de dincolo. Asa cum suntem noi, mai amarati, exista aici multa candoare, tandrete si mai ales setea aceasta pentru lucruri echilibrate. Ororile experimentului teatral – si spun asta tocmai eu, care lucrez in zona de cautare – sunt evitate, ceea ce este o nota foarte buna pentru publicul din Romania. Inseamna ca nu le-a reusit foarte bine actul de furajare a poporului roman. Arta romaneasca aduce in arta europeana o sensibilitate aparte, o anumita tandrete, o lipsa de spectaculos. Nu performanta in sine, de la noi, ii tulbura pe occidentali – ei sunt mai performanti decat noi -, ci calitatea sufletului, pe care ei o privesc cu nostalgie atata timp cat arta romaneasca nu a scos la export tot felul de porcarii.
Pe de alta parte, televiziunile se ocupa de promovarea toapelor si a mitocanilor, iar cinematografia vorbeste din ce in ce mai mult de mizerabilitatea de a fi roman. Si atunci este normal ca salile de cinematograf sa fie evitate si lumea sa se intoarca spre teatru. Sigur, nu poate fi vorba de concurenta cu televiziunea, pentru ca la televizor se uita milioane de oameni.
Bucuria mea ca artist acum este faptul ca joc in "Sinucigasul". Este ca un dar facut la 50 de ani de teatrul romanesc, prin Felix Alexa. A fost o dubla intalnire, cu textul si cu Felix Alexa. In ceea ce priveste spectacolele de pantomima, teatrul pe care-l fac nu mai este de mult o pantomima clasica. Este un nou concept de teatru in care si pantomima, vizavi de celelalte mijloace de expresie, este susceptibila de teatralitate, adica dansul, step-ul, artele martiale, comedia muta, spiritul commediei dell’ arte, toate sunt imbinate ca intr-un cocktail, intr-un nou demers. E un alt fel de teatru. Pantomima se poate gasi in Franta in sensul clasic al cuvantului. Pantomima pe care o facem noi este, de fapt, un nou vehicul de transport al simtamintelor si gandurilor noastre. Este un salt, o mutatie la nivel de concept. Cam asta am facut in acest domeniu. Sigur ca acest lucru nu a fost identificat pentru ca la noi aparatul critic este aparatul criticabil. In schimb, publicul l-a identificat de mult si merge extraordinar. Trupa Companiei de teatru "Passe Partout", in special aceasta a treia generatie cu care am lucrat, este extraordinar de puternica. A facut deja cateva spectacole pe cont propriu care sunt exemplare: "Rencontres", "Doi dintre noi", "Toti cinci", "Noi". Sunt fascinanti. I-am lasat liberi si ei au facut aceste spectacole. I-am invatat doar sa gandeasca. Este un fenomen foarte important. Mai important decat teatrul. Este un fenomen de marturisire crestina. Incep sa marturiseasca lucruri pe care lumea de astazi nu le mai arata, printre care si ce frumos este sa iubesti. Si limbajul este foarte important, dar faptul ca ei sunt mesagerii unor subiecte extraordinare, unele devenite chiar tabu – sensibilitatea, tandretea, curajul de a spune lucrurilor pe fata, evitarea vulgaritatii, a pornografiei, evitarea a ceea ce este trend prin Romania sau pe la festivalurile de teatru internationale – conteaza foarte mult. Asta este frumusetea omului liber, in primul rand a crestinului. Ceea ce dupa parerea mea este cea mai mare izbanda pe care am avut-o pana acum. Ca nu este vorba de un simplu spectacol, ci de o stare, un suflu nou. Am fost intrebat daca ei nu m-au imitat, daca nu au avut tendinte limitative. Da, dar ele fac parte din bucataria, din procesul pedagogic. Unii sunt personalitati distincte de la inceput si nu imita, altii imita. Eu am mai dat acest exemplu vizavi de raportul meu cu maestrul Dem Radulescu – genial profesor -, care intr-o zi mi-a zis: "Gica, am auzit ca ma imiti!". M-am speriat, pentru ca ceilalti profesori nu ne dadeau voie sa imitam si i-am zis timid,, "Da, va imit!". Raspunsul a venit prompt: "Imita-ma Gica – asa ne spunea el la toti – ca si eu l-am imitat pe Birlic si uite in ce hal am ajuns!". Procesul mimetic face parte din mersul personalitatii. A, ca tu ramai la un moment dat intr-o chestie epigonica, asta este treaba ta. Piei pe limba ta. Insa daca stai pe langa un model, nu ai cum sa nu-l imiti! Numai Dumnezeu este original. Noi suntem incercari.
Inainte de a-si cauta un job, tinerii ar trebui sa-si caute identitatea. Deocamdata, saracii de ei – si cand spun asta, ma gandesc in primul rand la fiul meu, care are 17 ani – alearga speriati, ca termitele, pentru un viitor. Dar ca sa-si vada viitorul trebuie sa isi stie trecutul. Ei nu stiu cine sunt, din ce popor fac parte. Stiu doar ca trebuie sa aderam si sa ne gasim joburi bune in strainatate. Si astea sunt lucruri firesti, normale, daca te gandesti ca un copil trebuie sa intre in acest sistem social. Dar, ca sa-l citez pe domnul Ovidiu Hurduzeu, ei nu trebuie sa intareasca numarul sclavilor fericiti, ci pe acela al oamenilor liberi. Ei trebuie sa puna pe picioare aceasta tara, sa o ia din mana tumorii cancerigene care ne conduce de 20 de ani, sa-si asume parghiile de forta si de constiinta. Pentru a fi capabili de putere insa ei trebuie sa aiba o lectura, sa detina informatii. In clipa in care ai citit ce superbie de intelectuali au murit la Gherla, la Sighet, la Aiud, ai alta viziune despre aceasta tara. Aici a fost o tara martirica, cu o demnitate extraordinara!
Evident, actorul trebuie sa iasa din sfera lui de activitate in spatiul public, numai ca reflexul acesta nu a fost castigat. Eu, iesind, am fost izolat ca fiind nebun, mistic, paranoic, chiar si de catre colegii mei. Eu nu reprezint un val de constiinta in Romania, ci un caz aparte. Merg inainte. Atata timp cat crezi in Dumnezeu, nu are de ce sa-ti fie teama de lume. Vorba lui Esop: "Cata lume si nici un om". Lucrurile acestea iti dau tarie, dar trebuie privite cu compasiune. Henri Matisse spunea ca "artistul trebuie sa fie mai puternic decat arta lui ca sa si-o apere", iar Picasso, "Amaratii astia ma cred un simplu zugrav. Eu sunt mai mult decat atat. Sunt o atitudine!". Eminescu a fost inainte de toate o constiinta. Si a fi o constiinta este, dupa parerea mea, un lucru daruit de Dumnezeu. A fi o constiinta reprezinta un om care-si traieste din plin libertatea, nu libertinajul. Restul, daca vor sa se rinocerizeze, le uram drum bun.
Ma bucur mult ca am reusit sa-i fac pe tinerii cu care am lucrat sa gandeasca, sa actioneze, sa creeze. Am reusit poate sa recuperez ceva din fondul sufletesc al neamului. Asta ma bucura mult, ca oamenii au reusit sa-si dea seama de faptul ca au demnitate, ca nu-i o rusine sa fii roman, ca este o bucurie. A ramas intreg acest popor. Am regrete ca exista inca un procent de populatie imbecilizata saraca de ea, am regrete ca cei care conduc Romania au tinut-o in agonie si nu-si dau seama ce crima au facut, am regretul pacatelor mele personale si individuale. Daca n-as avea regretul pacatelor mele nu as putea urca. Pacatul recunoscut este o treapta spre Dumnezeu. Nu pot sa ma privesc in oglinda si sa spun: "Puric, esti perfect!". Sunt plin de gauri. Sunt ca un svaiter, dar recunosc, fata de altii care pozeaza in "veniti de luati lumina". Nu sunt un pol al perfectiunii, dar nici o groapa de pacate! Sunt un om care stie ce a facut si incearca din rasputeri sa nu piarda dragostea lui Dumnezeu.
