Timpul Liber
 
Mihai & Elwira Petre: "Dansul nu are limita de varsta"
11 Februarie 2010
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
1228 VIZUALIZARI | COMENTARII  0

Mihai Petre: "Cu cât dansați mai mult, cu atât veți fi mai fericiți!“
Pe Mihai Petre l-ați văzut în juriul emisiunii „Dansez pentru tine“, unde câteodată părăsea scaunul de jurat, pentru a dansa alături de soția lui, Elwira, oferind momente magice. Aproape în fiecare seară, pe Mihai îl puteți urmări și într-o altă ipostază, cea de actor, în rolul lui Radu Vulturesco, în serialul „Aniela“, difuzat de postul Acasă.
 Dansul este foarte important pentru mine, întreaga mea carieră s-a bazat pe asta, cu dansul am început încă de când eram mic. Prima dată am intrat într-o sală de dans la 12 ani, apoi au urmat foarte mulți ani de activitate competițională. Pe lângă faptul că dansul a fost sportul pe care îl practicam regulat, acesta m-a format psihic, dar și fizic, și am învățat foarte multe. Am învățat ce înseamnă competiția, cât de importantă este concentrarea, nu doar în dans, ci și în tot ceea ce faci.

 

Am învățat că trebuie să devii mai bun, să te concentrezi asupra ta și așa a venit și succesul. După toți acești ani au urmat cei în care mi-am dezvoltat clubul meu, am antrenat perechi care au avut rezultate foarte bune. Dansul este pasiunea vieții mele. Și acum predau dans, dansez, particip la evenimente, dau note într-o emisiune unde se dansează, „Dansez pentru tine“, la Pro TV, o emisiune care a avut un rol foarte important în promovarea dansului. Oamenii au îndrăgit dansul după ce au văzut, la televizor, vedete și oameni obișnuiți reușind să facă performanță într-un timp foarte scurt.
Apoi, încurajez părinții să-și înscrie copiii la dans, de asemenea și tinerii, pentru că dansul îți oferă foarte multe lucruri. În primul rând, este vorba de mișcare și mișcarea este sănătoasă la orice vârstă. În al doilea rând, e un tip de mișcare și efort fizic foarte plăcut pentru că vorbim despre mișcarea pe muzică. Apoi e un foarte bun mijloc de a comunica, de a socializa în cadrul anumitor eve­nimente, întotdeauna la o petrecere se dansează și e plăcut să știi să dansezi.

 

La o nuntă, de exemplu, trebuie să știi să dansezi vals. Eu cred că oamenii întotdeauna vor dansa pentru că în dans co­mu­nici prin corpul tău anumite idei, sen­timente. De multe ori îți place să te miști, dar nu știi de ce. Poate din cauza muzicii, poate a partenerului, cert este că oamenilor le place să danseze. Iar copiii trebuie să vină la dans în primul rând pentru educația pe care le-o oferă dansul, în sensul bunelor maniere. Pe băieți îi învață cum să se poarte cu o fată, pe fete cum să devină elegante, feminine; sunt lucruri care îi influențează în bine pe cei mici. De exemplu, la studioul pe care-l coordonez, dincolo de deprinderea și exersarea pașilor, ne concentrăm foarte mult pe dezvoltarea bunului-simț și al bunelor maniere. E foarte important ca orice copil care vine la noi să învețe asta, pentru că asta se transmite mai departe, nu poți fi needucat și să dansezi bine.


Studioul de dans l-am deschis în urmă cu aproape zece ani și am observat că, între timp, în România lucrurile au evoluat și în bine, și în rău. E foarte bine pentru că apar multe școli de dans, însă unele dintre ele sunt doar simple afaceri conduse de oameni care nu se pricep foarte bine, iar asta e rău pentru performanță. Acum, dacă nu aș dansa și aș dori să încep să merg la o școală luată de pe net, atunci m-aș documenta bine despre calificarea instructorului, pentru că sunt destule școli unde predau oameni necalificați.

În concluzie, cred că este bine că s-au deschis multe școli de dans fiindcă, cu cât se dansează mai mult, cu atât vom fi mai fericiți. Pentru cei care merg la cursuri de dans important este să le placă, să meargă cu drag la orele de dans deoarece, dacă n-ar fi așa, atunci oamenii ar fugi de dans. Eu cred că oricine poate dansa. Dacă alegeți să vă înscrieți la cursuri de dans, luați totul ca pe o distracție. În primul rând, să știți că e greșit să aveți temeri, atunci când te înscrii la un curs și el e ținut bine, totul se transformă într-o distracție, e ca și cum ai merge vineri seara în club. Veți fi surprinși de rezultat!

 

 

 

Elwira Petre „Lecțiile de dans te fac să dansezi și nu să sprijini zidul la o petrecere!“
Elwirei Petre dansul i-a adus o educație foarte bună, o meserie pe care
o adoră, dar și pe Mihai, partenerul ei pe ringul de dans și în viața de zi cu zi. Noi i-am propus să ne vorbească despre lecțiile de dans și despre motivele pentru care astfel de lecții nu ar trebui să lipsească din programul nostru!

„N-am crezut că avem șanse“
Cu Mihai am participat la foarte multe competiții, nu le țin minte pe toate. Una dintre ele a fost Cupa Mondială la Moscova, unde nici unul dintre noi nu credea că am intrat în finală. Ne-am schimbat costumele și voiam să plecăm când eu, întâmplător, m-am întors în sală după o sticlă de apă și am văzut rezultatele. Printre perechile finaliste eram și noi, aveam la dispoziție cinci minute să ne punem costumele și să dansăm. Am fost atunci atât de bucuroși!

Nu eu am ales să dansez, eram prea mică și puteam să spun numai dacă îmi place sau nu. Cei care au ales au fost părinții mei și le mulțumesc pentru că au fost foarte inspirați! Unchiul meu era dansator și eu am continuat tradiția în familie. El a fost primul meu profesor de dans, cu el am făcut primii pași pe ringul de dans. Acum, dansul este foarte important pentru mine, mi-a dat o educație foarte bună, în plus fac o meserie care îmi place. Și, nu în ultimul rând, mi l-a adus pe Mihai! De-a lungul anilor am învățat multe împreună: să câștigăm și să pierdem, să muncim mult pentru rezultate, am călătorit foarte mult prin toată lumea, am avut șansa să cu­noaștem niște oameni minunați. Iar acestea sunt doar câteva motive pentru care sprijin copiii să se înscrie la cursuri de dans, sunt convinsă că îi ajută în multe feluri. Să nu uităm că este un sport, în loc să stea la calculator sau în fața televizorului cei mici vin și fac mișcare în sala de antrenament.

 

Copiii care fac dans sunt mult mai disciplinați, stau drept, sunt mai curajoși, știu să-i respecte pe ceilalți și învață bunele maniere. Când o să avem și noi un copil sigur o să facă dans! Copiii care s-au înscris la studioul nostru au revenit de fiecare dată, pentru că îi motivează concursurile la care participă, dar și grupul în care lucrează. La sala de dans au posibilitatea să cunoască și să-și facă mulți prieteni noi. Adulții vin de dragul mișcării, fac sport și în același timp se distrează pe muzică.
Pentru mine, este important ca elevii să participe la competiții, dar și să se simtă în largul lor pe ringul de dans, însă depinde de grupa cu care lucrez. Dacă vorbim despre copiii începători este important să se simtă bine în sala de dans. După un an de dans, cei mici încep să participe la competiții și atunci situa­ția se schimbă.

 

Rezultatele devin importante și pentru ei, iar când au rezultate bune încep să se simtă foarte bine pe ringul de dans. Pentru adulți, bineînțeles, scopul principal este relaxarea și starea de bine pe care le-o oferă orele de dans. Pentru mine, ca instructor, o provocare este să le transmit cursanților dragostea pentru dans și să îi ajut să aibă rezultate foarte bune. Iar dacă vorbim strict despre avantaje, ei bine, sunt atât de multe. În primul rând, îți îmbunătățești condiția fizică, băieții învață să se comporte frumos cu fetele și invers. Apoi este vorba despre disciplină, despre bunele maniere, înveți să-ți controlezi corpul și să muncești din greu pentru rezultate. Pur și simplu, lecțiile de dans te fac să dansezi și nu să sprijini zidul la o petrecere! Fiecare dintre noi dansează singur prin casă când aude muzică. Dansul nu are limită de vârstă, nu cere să fii înalt sau slab, trebuie numai să ai curaj, să ridici telefonul și să te programezi la o ședință. După aceea te vei îndrăgosti de dans pentru tot restul vieții.

VOTEAZA ARTICOLUL
0/5
0 voturi
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI