Monologul personajului Amalia tine in multe scene cu respiratia oprita publicul, indiferent de varsta spectatorului, pentru ca invoca sensibil
o trista istorie, nu mult indepartata de prezent. Monodrama scrisa
de Alina Nelega Cadariu este impresionanta, iar examenul de actorie
si cel de regie al realizatoarelor, le certifica alegerea profesiei.
Peisajul cenusiu al dramaturgiei noastre prin monodrama Alinei Nelega Cadariu prinde o raza de lumina. Stapana pe tehnica dramatica autoarea reda trecerea prin diverse varste ale Amaliei, provenita dintr-o familie instarita, distrusa de comunism. Amalia va suferi spalarea pe creier prin infestarea cu ideologia comunista, va trai transformari sociale si ideologice, fiind un om al generatiei de sacrificiu, cu o viata distrusa. Textul este o sensibila radiografie a trecutului amar, comunist, a carui mentalitate, din pacate, se face simtita si astazi. Fara nici o nuanta de didacticism, de condamnarea violenta a unui trecut mizer, Alina Nelega Cadariu deruleaza emotionant povestea unui destin, a unei femei, de la tinerete pana la apusul vietii. De la suflet la suflet vorbeste emotionant despre ce inseamna ghinionul de a trai intr-o societate bolnava de totalitarism.
Spectacolul "Amalia respira adanc" poate fi considerat
un proces al comunismului mult mai eficace emotional decat orice proces cu judecatori in roba.
Doua tinere absolvente ale UNATC, promotia 2007, cu ambitie au optat pentru aceasta scriere. Cristina Casian absolventa a clasei de actorie condusa de prof. univ. dr. Adrian Titieni a avut curajul de a pasi pe drumul afirmarii printr-un "one woman show", cu un monolog
foarte dificil ce obliga trecerea personajului, de la adolescenta pioniera la batrana Amalie ajunsa la azil. Inteligent, Cristina Casian, descifreaza sensurile replicii, sugereaza discret parcurgerea varstei personajului.
Chiar daca in unele momente exagereaza prin tonalitati vocale dure, in ansamblu interpretarea sa impresioneaza prin trairea interioara sincera a starilor personajului. Scaparile glasului sau spre exagerare se datoreaza poate si lipsei unei coordonari regizorale atente din partea Marianei Camarasan. Regizoarea (absolventa la clasa de regie a prof. asociat Cristian Hadjiculea si conf. univ. dr. Nicolae Mandea), si-a croit coerent demersul ilustrarii monologului, dand tensiune atmosferei, chiar daca intervin pauze lungi in schimbarea dintre scene. Inspirata este scenografia Alexandrei Pensiuc (studenta in anul III la sectia Scenografie de la UNATC, clasa prof. univ. dr. Puiu Antemir), minimalista, dar bogata in sugestii pentru definirea epocii. Tinerele interprete propun un spectacol incarcat de emotie, pe un text admirabil.
"Amalia respira adanc", este un examen de licenta reusit, gazduit
de Teatrul Act cu generozitate, pentru ca Studioul "Casandra"
al UNATC, nu mai exista. Spectacolul a fost selectat
si in Festivalul National
de Teatru, in cadrul modulului "Recitaluri".