Doi suedezi de origine romana s-au gandit sa intreprinda un experiment teatral cu piesa "O scrisoare pierduta" caruia ii aplica o metoda de lucru pompos numita "psihodesign". Rezultatul: un spectacol ce nu provoaca rasul publicului, satira piesei fiind anulata, ci doar tristete pentru modul in care a fost maltratat sarmanul Caragiale.

Pentru "O scrisoare pierduta" opteaza astazi numeroase teatre, regizorii vrand sa-i fructifice satira politica ramasa mereu actuala. Totodata, piesa garanteaza atragerea publicului, in primul rand a tinerilor care au obligatia sa o studieze la orele de literatura romana, de la liceu. E drept ca le-ar folosi mult mai mult lecturarea piesei, decat vizionarea unor spectacole, precum cel de la Teatru "Al. Davila" din Pitesti.

Pe o scena drapata in negru, cu patru cuburi gri drept elemente de mobilier, cu personajele prost luminate, se deruleaza timp de o ora si jumatate experimentul de "psihodesign" avand drept "cobai" piesa lui Caragiale. Prologul reprezentatiei este proiectia pe fundal a unui ceas pe care se specifica anul 1880, iar personajele, precum niste papusi mecanice, intra in scena sugerand ca s-au desprins din acel orologiu. Proiectia va puncta fiecare din cele trei parti ale spectacolului in ideea demonstratiei actualitatii piesei! Urmatorul moment va indica anul 1980, urmand secventa a treia plasata in 2008, ca in final orologiul sa continue derularea rapida a anilor. Ideea regizorului Zoltan Schapira putea fi interesanta, numai ca nu e sustinuta prin nimic in constructia teatrala a celor trei secvente, doar personajele - majoritatea -, isi schimba neinspirat linia generala a croiului costumelor. De pilda, epoca 1980 e ilustrata prin costume de pe timpul lui Stalin! De neinteles este de ce Cetateanul turmentat e lasat in vestimentatia ce ar aminti anul 1880. Suedezilor de origine romana, regizorul Zoltan Schapira si dr. Olivia Costea, practicanta "psihodesign"-ului, li s-a parut depasit Caragiale si i-au aplicat o drastica "adaptare". Autorul adaptarii, Zoltan Schapira, renunta la multe pagini din piesa si elimina personaje precum Branzovenescu si Farfuridi. In modestul program de sala se fac precizari referitoare la "psihodesign". Cica metoda ar sprijini descifrarea profilului psihologic si relatiilor dintre personaje. Zoltan Schapira sustine ca pune astfel "in lumina complexitatea psihologica a personajelor" si sporeste "in acelasi timp, tensiunea actiunii dramatice"; "Toate tipurile de comic din piesa lui Caragiale - cel de limbaj, cel de situatii etc. - se impletesc in orizontul universalitatii"!!, (...) "iar comicul de situatie este valorificat intr-o forma esentializata prin psihodesign"! Cei doi au descifrat atat de "profund" psihologic piesa, ca spectatorii nu mai pot nici macar zambi, datorita disparitiei satirei lui Caragiale. Conflictul a devenit o dramoleta puerila despre doi indragostiti - Tipatescu si Zoe -, ce se comporta ca niste adolescenti; Trahanache este doar un batran plin de ifose, ramolit; Catavencu devine un personaj grotesc, vulgar cu tendinte uneori de homoxesual, care vrea insa, sa o seduca si pe Zoe, nu numai pe Tipatescu etc. "Psihodesign"-ul a mai descoperit ceva, ca Pristanda poate fi o femeie! Regizorul isi motiveaza astfel optiunea: "accentul este plasat pe studiul personajului de sex feminin aflat intr-un rol masculin: cel de politai"!! Actrita distribuita e fortata sa propuna o caricatura de personaj plasat hilar in diverse situatii. In scena confruntarii dintre Zoe si Catavencu, de pilda, "politista Ghita" canta cu foc "Cine iubeste si lasa" si acopera dialogul dintre cei doi. Ilustratia muzicala speculeaza diverse motive folclorice fara nici un rost in raport cu situatiile. "Politista Ghita" distruge constructul personajului lui Caragiale in numele... "stiintei unui psiholog" cu pretentii de om specializat si in teatru.

E drept, se poarta ca rolurile masculine sa fie jucate de femei. A existat chiar si o varianta cu o astfel de distributie a "Scrisorii pierdute", un spectacol coerent insa in intentii, dar lipsit de umor. Asteptam cu interes si "Casa Barnardei Albe" cu o distributie masculina!

"Psihodesign"-ul celor doi analisti ai personajelor lui Caragiale le plaseaza pe acestea in acel sinistru spatiu negru, stangaci luminandu-le chipurile. Viziunea regizorala ignorand rolul important al cuvantului, actorii distribuiti par niste amatori ce se caznesc sa sugereze personaje schematice, lipsite de consistenta dramatica, niste fantose. Sa-l vezi pe Tipatescu pus sa isi coasa nasturele de la haina sau pe "duduia" Ghita lingand sangele de pe fata lui Catavencu, nu-ti poate provoca decat mila pentru actorii indrumati sa faca fata unor situatii absurde, penibile, ivite cica din studii psihologice.

Pentru ca se cred specialisti prin aplicarea psihologiei in descifrarea unui text teatral, le amintim celor doi, care vor sa socheze cu al lor "psihodesign", cuvintele unei mari valori a teatrului nostru, Aureliu Manea: "Teatrul este o arta care cere cunoasterea temeinica a psihologiei. Arta a emotiei, uneori ajunsa pana la transa, ea cere un control deosebit al acestei substante din care se naste ritualul scenic. Noi consideram spectacolul nu ca o imitatie primara a vietii, ci ca o transfigurare a realitatii, ca o exacerbare a comportamentului uman ajuns pana la o treapta superioara a ritualului scenic". Aureliu Manea studia atent psihologia personajelor cand realiza un spectacol. Nu ar strica sa mai studieze relatia teatru-psihologie dr. Olivia Costea si Zoltan Schapira, inainte de a fi experimentat "psihodesign"-ul pe o piesa din patrimoniul dramaturgiei noastre. Viziunea propusa de dansii pentru "O scrisoare pierduta" nu este decat o batjocorire a scrierii lui Caragiale, "metoda" inventata fiind o facatura cu pretentii in goana respectivilor de a se afirma drept creatori originali. Acestui spectacol i se promite un turneu in "spatiul scandinav". E jignitor pentru teatrul romanesc sa fie reprezentat peste hotare cu un astfel de spectacol jalnic. E drept, spectacolele de valoare culturala, evenimentele, raman adeseori, acasa, pentru ca descurcaretii promoveaza imaginea miscarii noastre teatrale, prin tot felul de experimente cu pretentii de originalitate. E vremea imposturii in toate domeniile!

ileana.lucaciu@romanialibera.ro