Cum poti atrage spectatorii pentru un film care vorbeste despre moarte? Foarte simplu: este suficient sa-i atasezi doamnei cu coasa zambetul si sarmul lui Brad Pitt. Un rol delicat – al mortii, caruia ii da o imagine candida si seducatoare. Film romantic cu buget mare: 90 milioane dolari, din care 17 doar pentru el…
– Cum putem intruchipa Moartea?
B.P. – Este intrebarea pe care mi-am pus-o imediat cum am citit scenariul. Sincer, atunci cand Martin Brest mi-a povestit pentru prima data istoria filmului, am fost foarte sceptic. Mi-a spus ca aceasta poveste l-a bantuit de mai mult de 20 de ani, dar ca abia acum a gasit scenaristul potrivit, pe Ron Osborn. De fapt, citind scenariul scris de el am fost convins. Ma las intotdeauna ghidat de instinct, simt cand lucrurile sunt bune si de data aceasta mi-a placut ceea ce reiesea din aceasta poveste, sentimentele care sunt exprimate aici. Pana la urma, "Intalnire cu Joe Black" este un film despre iubire si despre pierderea a ceea ce iubim. Dialogurile m-au atins mult, pentru ca abordeaza subiecte importante care trezesc un ecou in mine…
– Cum ar fi?
B.P. – Aceasta evocare a disparitiei unei fiinte iubite, aceasta reflexie asupra lucrurilor care au cu adevarat importanta in viata… Filmul pune de asemenea o alta intrebare, si ea esentiala: daca ar trebui sa mori acum, ce ai gandi si ce ai pastra din viata pe care ai avut-o? Vedeti, acest film nu vorbeste despre moarte, ci in primul rand despre viata.
– Dar toate acestea nu ne spun cum se poate interpreta personajul Moartea…
B.P. – Ajung si aici. Eu si Marty (Martin Brest), am cazut de acord asupra faptului ca nu voi fi Moartea cu chipul pictat in negru, cu vocea guturala si gesturi sacadate. Era inutil sa fac turul cimitirelor si al morgilor. Nici macar sa vad filmul care a inspirat povestea ("Moartea in vacanta" de Mitchell Leisen, 1934). Dupa cateva discutii am cazut de acord ca trebuie sa fac din acest personaj special ceva romantic dar plin de contradictii.
Cu o mare naivitate fata de unele lucruri si cu o mare experienta pentru altele. Seducator, dar semanand raul. Rafinat, dar inocent. Pe scurt, o persoana in acelasi timp calda si rece. A fost cu atat mai usor cu cat Marty este un realizator foarte atent. Se gandeste la tot, supravegheaza tot. Este foarte meticulos, isi da seama la sfarsitul dublei ca un vas nu era exact unde isi dorea si reface toata scena!
– Trei ani dupa "Legendele toamnei", il reintalniti pe Anthony Hopkins. V-ati regasit cu placere?
B.P. – Si inca cum! Anthony este un actor si un om minunat, foarte constiincios si, in acelasi timp, relaxat pe platoul de filmare… Sau cel putin asta e impresia pe care vrea sa o dea. Acest om este un mister, o persoana foarte complexa. Mi-ar trebui multi ani ca sa-i ajung macar pana la glezna. Isi concentreaza toata energia pe partea de pregatire, pe text. Isi innegreste scenariul cu note. Filmarile la Joe Black au durat aproape sase luni, am avut deci cu adevarat timp sa-l apreciem. Uneori, intre filmari, se aseza la pian si improviza pasi de dans. Aceasta complicitate ajuta filmul, pentru ca un pact foarte special leaga personajele noastre de-a lungul intregii aventuri…
– Dar cu Claire Forlani cum ati lucrat?
B.P. – Claire este mai putin experimentata decat mine, precum sunt eu fata de Hopkins… Intre actori exista intotdeauna un ajutor mutual, fructuos. Pentru Claire a fost dificil sa se indragosteasca de tanarul de la cafenea, pe care eu il interpretez la inceput, si apoi sa il regaseasca atunci cand e altcineva, Moartea. Eu sunt acelasi si totusi nu mai sunt la fel si interpretarea trebuia sa lase sa se perceapa indoiala ei. E ceva dificil de jucat.
– Mai greu decat scena de dragoste dintre voi?
B.P. – Pentru mine acestea sunt intotdeauna cele mai neplacute. Am apreciat mult ideea lui Marty: dupa cum ati vazut, scena de amor se citeste in intregime in priviri, acolo unde e toata dorinta si se termina cand suntem pe deplin goi, pentru ca oricine stie ce se intampla in continuare intre un barbat si o femeie… Cred ca a fost un truc bun si destul de sexy. Aceasta e actoria, presupune subtilitati care permit sa-ti interpretezi mai bine personajul. De exemplu, in Joe Black am avut o scena in care trebuia sa vorbesc cu accent jamaican. Asa ca am recurs la un profesor. Acelasi care ma invata sa vorbesc cu accent irlandez pentru filmarile la "Fight Club".
– Aveti o perioada incarcata…
B.P. – Nu sunt genul de actor caruia ii place sa joace des. Ritmul de un film pe an imi convine. Altfel, iti sacrifica o parte din viata privata. Exista multe alte lucruri interesante de facut in afara cinematografiei.
– De exemplu?
B.P. – Sa ma ocup de casa, sa fac planuri pentru a o extinde. Proiectez scaune, visez la o gradina ideala… Arhitectura este una dintre marile mele pasiuni.
– O maxima budista spune: Cele mai periculoase lucruri pentru un om sunt frumusetea, gloria si averea. Le aveti pe toate trei. Cum va descurcati?
B.P. – Stiti, presupun niste capcane in care nu trebuie sa cazi. Cred ca mandria e totusi cea mai rea..
– Cum v-ar placea sa muriti?
B.P. – Devorat de rechini… ceva brutal de felul asta… dar nu curand, sa spunem pe la 80 de ani!
