12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialCătălin Beciu, politicianul care a jignit protestatarii faţă de OUG privind justiţia,...

Cătălin Beciu, politicianul care a jignit protestatarii faţă de OUG privind justiţia, s-a autosuspendat din funcţia de vicepreşedinte ALDE. Vestea a fost transmisă pe Facebook

Vicepreşedintele ALDE, Cătălin Beciu, a anunţat vineri, pe Facebook, că s-a autosuspendat din funcţie, după ce a calificat persoanele care au participat, miercuri seara, la protestele împotriva proiectului grațierii drept „animale care îi provoacă scârbă”. Într-o serie de mesaje postate pe pagina sa de Facebook, el a descris protestul ca fiind „o manifestație nazistă” și a lansat numeroase injurii la adresa celor care l-au criticat pentru atitudinea sa.


Citeşte şi: FOTO: Vicepreședintele ALDE, atitudine revoltătoare la adresa oamenilor care au participat la protestele împotriva Legii grațierii: Manifestaţie nazistă, nişte cretini. Animalelor, mi-e scârbă


“Cu precizarea asta chiar că inchei: trecerea “pe persoană fizică”, din postarea de aseară, înseamnă autosuspendare. De ce? Pentru că am avut o reacție care astârnit patimi, tonul fiind nepotrivit, în mod evident, dar şi pentru că am nevoie de ridicarea tuturor constrângerilor care m-ar putea împiedica să îmi exprim opiniile. Mă refer la fond, nu la formă. Am trimis deja documentul…”

 

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă