26.3 C
București
sâmbătă, 25 iulie 2026
AcasăSpecialDe la IT la producția de ceasuri de lux

De la IT la producția de ceasuri de lux

Antreprenorul Cătălin Chiș, care deține grupul clujean de companii APS, și-a făcut recent intrarea într-o nouă afacere. El a preluat un pachet de acțiuni în cadrul companiei Noah Watches, start-up românesc de design și producție de ceasuri de lux, lansat în urmă cu un an de către Iosif Harasemiuc și Ruben Perju, doi tineri antreprenori suceveni. Alături de Cătălin Chiș, un alt pachet de acțiuni a fost preluat de către Erik Barna, care ocupă o poziție de top în cadrul managementului Grupului de companii APS.

“Interesul comun este ca, folosind experiența noastră de business, să accelerăm dezvoltarea Noah, afacere cu mare potențial de scalabilitate la nivel internațional în următorii ani”, spune Cătălin Chiș.

Prin companiile pe care acesta le deține, Cătălin Chiș derulează deja operațiuni pe piețe externe, iar acest lucru îi poate ușura extinderea distribuției ceasurilor produse în România.

Ceasuri fabricate din lemn

Ceasurile de lux produse sub acest brand sunt realizate din lemn, în model unic, executat manual. Modelul de business e acela de lucru la comandă, fără modele de serie sau stocuri, iar materialul de bază utilizat pentru crearea produselor e lemnul de înaltă calitate, importat din Mexic, Israel și Brazilia. Acesta este trecut printr-o serie de procedee tehnologice care îi cresc rezistența, cu valori de peste 2.500 pe scara de duritate Janka.

În ceea ce privește rezultatele Noah Watches, start-up-ul a încheiat primul an de funcționare (2015) cu comenzi în așteptare. “Prioritatea pentru anul acesta o reprezintă dezvoltarea echipei și a capacității de producție, astfel încât să creștem volumul de business și să putem pregăti compania pentru intrarea pe mai multe piețe externe. Suntem convinși că noua formulă antreprenorială va avea un impact semnificativ în ceea ce privește rezultatele”, menționează Iosif Harasemiuc, directorul general al companiei producătoare de ceasuri. Strategia de dezvoltare și nivelul investițiilor pentru 2016 vor fi stabilite în perioada următoare, iar managementul operațional al companiei va fi asigurat în continuare de către Iosif Harasemiuc.  

 

Cele mai citite

Generalul Gheorghiță Vlad, după doborârea unei noi drone: Militarii sunt deja la post, ori de câte ori spațiul aerian al României este încălcat

Șeful Statului Major al Apărării a transmis că forțele armate reacționează imediat, la orice încălcare a spațiului aerian al RomânieiÎntr-un mesaj publicat pe Facebook,...

Weekend aglomerat pentru salvamontiști: 26 de persoane recuperate de pe munte, jumătate au ajuns la spital

Salvamontiștii au intervenit în ultimele 24 de ore în mai multe zone montane din țară, după ce au fost solicitați în 23 de cazuri...

Consulatul României din Sankt Petersburg și-a încetat activitatea. Rusia a pus în aplicare măsura de răspuns

Măsura vine în contextul tensiunilor diplomatice dintre București și MoscovaConsulatul General al României din Sankt Petersburg și-a încheiat oficial activitatea vineri, iar personalul diplomatic...
Ultima oră
Pe aceeași temă