25.5 C
București
sâmbătă, 18 iulie 2026
AcasăSpecialNavă de război americană, în Portul Constanţa, până marţi

Navă de război americană, în Portul Constanţa, până marţi

Una dintre cele mai importante nave din flota militară a Statelor Unite soseşte, vineri dimineaţă, în Portul Constanţa. Nava amiral a flotei a şasea americane va rămâne în port până marţi, timp în care militarii americani vor face exerciţii în Marea Neagră, informează Digi 24.

USS Mount Whitney este aşteptată la terminalul de pasageri a Portului Constanţa în jurul orei 09.00. Este o navă care, datorită capacităţilor, dar şi a construcţiei sale specifice, asigură şi comanda uneia dintre cele trei subdiviziuni ale NATO Striking Force.

La bordul navei sunt trei sute de ofiţeri şi marinari militari americani. Acettia vor face exerciţii în Marea Neagră împreună cu echipajul fregatei „Regele Ferdinand” şi echipajul unui elicopter IAR 330 Puma Naval. Însă, militarii americani vor avea parte şi de recreere. Ei vor vizita principalele obiective turistice ale oraşului.

USS Mount Whitney are o lungime de 198 de metri, o lăţime de 33 de metri, şi o capacitate de 930 de tone. Nava este dotată cu două sisteme de apărare anti-rachetă, două tunuri, patru mitraliere şi un lansator de rachete.

De asemenea, nava operează cu un elicopter Knight Hawk, care are capacitatea de a ateriza la bordul oricărei fregate.

Cele mai citite

SUA a atacat Iranul pentru a șaptea noapte consecutivă. Alerte în mai multe state din Golf

Statele Unite au desfășurat a șaptea noapte consecutivă de atacuri asupra Iranului, potrivit unui anunț al Comandamentului Central al SUA (CENTCOM).În paralel, mai multe...

Nicușor Dan respinge ideea alegerilor anticipate: „Un subiect total neserios”

Președintele Nicușor Dan consideră că discuțiile despre organizarea unor alegeri anticipate nu au fundament și arată o abordare lipsită de maturitate din partea clasei...
Ultima oră
Pe aceeași temă