24.9 C
București
vineri, 17 iulie 2026
AcasăSpecialPercheziții la cămătarii din Turda. Trei persoane reținute

Percheziții la cămătarii din Turda. Trei persoane reținute

Poliţiştii din Cluj au reţinut trei bărbaţi, din Turda, bănuiţi de comiterea infracţiunilor de şantaj şi camătă. În urma a trei percheziţii efectuate la locuinţele lor, poliţiştii au ridicat înscrisuri şi arme albe.

La data de 8 mai a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Turda –I.P.J. Cluj şi de la Serviciul de Acţiuni Speciale Cluj au efectuat percheziţii, în municipiul Turda, la locuinţele a trei bărbaţi bănuiţi de săvârşirea infracţiunilor de şantaj şi camătă.

În urma acestor activităţi, poliţiştii au ridicat înscrisuri şi arme albe.

Din cercetări a reieşit că, în perioada 2009 – 2014, bărbaţii ar fi împrumutat mai multor persoane diferite sume de bani, solicitând lunar dobândă de 100%.

Când cei care au luat împrumuturi ajungeau în imposibilitate de plată, ar fi fost ameninţaţi cu săvârşirea de acte de violenţă asupra lor şi a familiilor lor.

Până în acest moment au fost identificate 9 părţi vătămate care ar fi împrumutat bani de la cei trei bărbaţi. Prejudiciul cauzat este de aproximativ 4.600 de lei.

Poliţiştii i-au reţinut pe cei trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 39 şi 68 de ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de şantaj şi camătă.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

Cele mai citite

Emoții pentru echipele românești! FCSB, CFR Cluj și U Cluj își află posibilii adversari din Conference League

UEFA organizează luni tragerea la sorți pentru turul al treilea preliminar din Conference League, unde FCSB, CFR Cluj și Universitatea Cluj pot afla peste...

Klopp îi ia apărarea lui Tuchel! Reacția după valul de critici din Anglia

Jurgen Klopp a comentat criticile îndreptate împotriva lui Thomas Tuchel după eliminarea Angliei în semifinalele Campionatului Mondial 2026.Eliminarea Angliei din semifinalele Campionatului Mondial 2026,...

Golgeterul Superligii revine la U Cluj! Când poate juca din nou Jovo Lukic

Jovo Lukic s-a întors la Cluj după participarea la Campionatul Mondial și este apt să reintre în lotul Universității înaintea debutului în Conference League.Universitatea...
Ultima oră
Pe aceeași temă